FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Război cu ”emblema” » Reghe nu mai suportă comentariile lui Duckadam: ”Voi avea o discuție cu el”

Laur și Helmuth nu au fost niciodată prieteni
Laur și Helmuth nu au fost niciodată prieteni

Articol de - Publicat duminica, 07 februarie 2016 00:00

În conflict încă din primul mandat al lui Laurențiu, antrenorul și președintele de imagine au ajuns să se contreze și în public.

Steaua s-a ales cu un conflict intern, chiar și în condițiile în care clubul funcționează cu cea mai redusă schemă de personal! Reghecampf și Duckadam nu erau oricum amici, nu se înțelegeau nici în prima perioadă în care Laurențiu a condus-o pe Steaua.

De data asta au oficializat scandalul! Antrenorul nu suportă comentariile de la DigiSport ale fostului goalkeeper. Helmuth l-a enervat și recent, cînd a analizat prestația portarilor: "Nu m-au convins nici Niță, nici Cojocaru. Nu prezintă suficiente garanții".

Pe Reghecampf l-a scos din minți analiza lui Duckadam: "Cînd mă întorc la București, voi vrea să am o discuție cu el. Nu e normal să critici jucătorii!".

Portarul cu care Steaua a cîștigat Cupa Campionilor Europeni la Sevilla s-a simțit umilit de "ședința" la care l-a convocat tehnicianul: "Critic atunci cînd e de criticat. Aș fi penibil să nu spun ceea ce văd!".

Helmuth a continuat: "Am o poziție clară față de antrenorul Reghecampf: la ora actuală, singurul care poate să spună ceva despre mine e domnul Becali, care mă plătește. Să fie foarte clar! M-a deranjat acea afirmație, că vrea să discute Reghe cu mine. Eu nu pot să laud pe cineva în momentul în care acel jucător greșește! M-a deranjat ce a spus antrenorul și dacă vom discuta îi voi spune în față părerea mea".

L-a confirmat: a gafat iar!

Duckadam i-a mai enervat pe steliști și în absența lui Reghecampf. Dar, indirect, a avut legătură și atunci cu antrenorul. Helmuth l-a criticat pe Adi Popa în sezonul trecut.

Extrema își programase nunta și a lipsit din cauza asta în finalul stagiunii, cînd roș-albaștrii luptau cu ASA pentru titlu, o concurență extrem de strînsă, în care Popa a preferat să se însoare, nu să joace. Popa, unul dintre fotbaliștii cei mai apropiați de familia Reghecampf, l-a "urecheat" și el pe Duckadam, cum procedează acum tehnicianul.

Comentariul legendei de la Sevilla despre portari a fost confirmat de amicalul de ieri cu Trencin. Niță a greșit la singurul gol al meciului. La un atac pe dreapta al slovacilor, goalkeeperul a ieșit fără să fie cazul, pentru că adversarul se afla într-un unghi dificil, a fost depășit și a urmat o finalizare din fața porții goale.

"Eu l-am încurajat întotdeauna pe Niță, chiar și atunci cînd era al treilea portar. D-aia m-a deranjat ce a spus Reghecampf. Florin e un tip serios. El nu excelează, dar se pregătește bine"
Helmuth Duckadam, la DigiSport Special

"Steaua are doi portari, dar ar mai trebui luat unul cu experiență. Doamne-ferește, în caz de vreo accidentare! Oricum, echipa e bună și așa, sîntem favoriți la titlu"
Helmuth Duckadam, la DigiSport Special

4 sezoanea jucat Reghecampf la Steaua. Ca fundaș dreapta, a cîștigat două titluri de campion. Tot două are pînă acum și în calitate de antrenor

4 ania petrecut și Duckadam în Ghencea. A luat tot două campionate, ca și Reghe, doar că el a fost decisiv în cel mai mare succes din istoria clubului, cîștigarea CCE în 1986

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
gica_oboreanu
gica_oboreanu  •  07 Februarie 2016, 22:56

asa mai draga, ia'l pe dukadam la bazdoace ! ce tupeu la manelistu' asta ! e un rahat cu ochi, comparanu'i. ducadam e o legenda, nu numai pt. steaua adevarata, dar si pt. ro. iar reghei este un manelist cu muschii umflati de o pressa aservita la fc....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează