Articol de GSP - Publicat luni, 12 mai 2008 00:00
Tehnicianul Braşovului, Răzvan Lucescu, a povestit cum a reuşit să construiască o echipă solidă cu care a obţinut promovarea în prima ligă cu şapte etape înainte de terminării campionatului:
"Înainte de începerea pregătirilor, am discutat cu domnul Dinu Gheorghe şi am ajuns la concluzia că trebuie să reconstruim din temelii. Nu era simplu. Mi-am asumat riscul şi, chiar dacă nu promovam, nu era tragedie. Era un an din cariera mea. Reconstructia a inceput cu Robert Ilyeş, pe care îl cunoşteam foarte bine şi în care aveam încredere. A venit cu sufletul deschis la Braşov şi a fost unul dintre cei mai importanti jucatori. E un fotbalist de mare caracter. Ştie să se şi umilească atunci cînd este cazul", a spus Răzvan la Fanatik Show de la Telesport.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!