FOTBAL  »  Superliga  »  BRAŞOV

Răzvan Lucescu: „Victoriile le dau jucatorilor încredere şi entuziasm”

Articol de GSP - Publicat joi, 03 iulie 2008 00:00

Antrenorul Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de felul în care a decurs pregătirea echipei FC Braşov în stagiul din Elveţia, încheiat cu o victorie, scor 2-1, obţinută, miercuri, de formaţia din Liga I în faţa elveţienilor de la Yverdon.

"Chiar dacă exista riscul ca jucătorii să fie lipsiţi de concentrare, ţinând cont că jucam totuşi ultimul meci din acest stagiu, pot spune că mi-a plăcut atitudinea şi determinarea lor. Am întâlnit o formaţie cu un joc agresiv, bazat pe o bună pregătire fizică.

Sunt mulţumit de asemenea şi de modul în care jucătorii mei s-au pregătit pe parcursul acestei perioade. Chiar dacă nu sunt foarte importante rezultatele din aceste meciuri de pregătire, victoriile le dau jucatorilor încredere şi entuziasm", a spus Răzvan Lucescu, citat de site-ul oficial al clubului.

FC Braşov va reveni în România în cursul zilei de joi, iar fotbaliştii vor avea liber până sâmbătă, urmând ca duminică să aibă programat un meci şcoală la Miercurea Ciuc.

În perioada 8-17 iulie FC Braşov se va deplasa tot în Elveţia, însă de această dată la Saillon, acolo unde braşovenii au programate trei partide: cu Sochaux, în 9 iulie, Şahtior Doneţk, în 11 iulie şi Auxerre, în 15 iulie.

sursa Mediafax

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis

Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media

Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează