FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Reacția lui Charalambous după ce a fost doar pe locul 6 la „Antrenorul anului” în Superlativele GSP » Ofițerul de presă de la FCSB a intervenit

Articol de , , - Publicat sambata, 20 decembrie 2025 15:33 / Actualizat sambata, 20 decembrie 2025 16:12

Elias Charalambous (45 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după ce nu a prins Top 5 la categoria „Antrenorul Anului” în cea de-a 60-a ediție a Superlativelor GSP. Campion în precedentul sezon din Superliga, tehnicianul cipriot nu s-a aflat printre preferații fanilor, ai antrenorilor, căpitanilor sau conducătorilor echipelor din prima ligă.

Charalambous, care a terminat pe poziția a 6-a, n-a fost pe primul loc nici în topul lui Mihai Stoica, Președintele Consiliului de Administrație al clubului, dar nici în cel al căpitanului echipei, Darius Olaru.

Elias Charalambous a reacționat după ce n-a fost votat „Antrenorul Anului” în Superlativele GSP de către Darius Olaru și Mihai Stoica: „Poate trebuie să muncesc mai mult”

În cadrul conferinței de presă premergătoare derby-ului cu Rapid, Elias Charalambous a fost întrebat despre poziția ocupată în secțiunea „Antrenorul Anului”, de la Superlativele GSP.

„La Superlativele Gazetei Sporturilor, la secțiunea „Antrenorul Anului”, unde au votat căpitanii, antrenorii, oficialii echipelor din Liga 1, jurnaliștii Gazetei și suporterii, ați încheiat pe locul 6. Credeți că meritați o clasare mai bună?”, a fost întrebarea adresată, la care Charalambous a replicat: „Nu”.

„Sunteți surprins că Darius Olaru și Mihai Stoica nu v-au pus pe primul loc?”, a fost a doua întrebare adresată de reporterii GSP, la care Charalambous a folosit același răspuns succint, iar ofițerul de presă al clubului a intervenit: „Sunt din același club și probabil au considerat că nu este corect să-l pună pe Elias pe primul loc”.

Antrenorul a luat din nou cuvântul și a punctat: „Cred că este foarte corect, poziția mea este corectă. Foarte mulți oameni au votat, așa că oamenii știu mai multe decât știu eu. Locul 6 este locul 6, poate trebuie să muncesc mai mult să fiu mai sus anul viitor, dar poziția mea este foarte corectă”.

Darius Olaru, căpitanul lui FCSB, l-a clasat pe antrenorul său doar pe locul 3, după Cristian Chivu și Cosmin Olăroiu și înaintea lui Răzvan Lucescu și a lui Mircea Lucescu.

Mihai Stoica, oficialul clubului, l-a pus pe Charalambous pe locul 2, în spatele lui Cristi Chivu, și înaintea lui Mirel Rădoi, Constantin Gâlcă și Dan Petrescu.

Elias Charalambous i-a acordat primul loc lui Răzvan Lucescu, iar topul a fost completat de Cosmin Olăroiu, Cristi Chivu, Mircea Lucescu și Mirel Rădoi.

În schimb, la categoria „Fotbalistul Anului”, Elias Charalambous a numit pe primele 4 locuri 4 jucători de la FCSB: Daniel Bîrligea, Darius Olaru, Florin Tănase și Ștefan Târnovanu, iar topul a fost completat de Vlad Dragomir.

Darius Olaru și-a ales doi colegi, pe Adrian Șut și Ștefan Târnovanu, pe care i-a plasat pe locurile 4 și 5, iar top 3 a fost alcătuit din Dennis Man, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu.

Mihai Stoica l-a votat pe primul loc pe Dennis Man, pe locul doi pe Andrei Rațiu, iar următoarele două locuri le-a „împărțit” între câte doi jucători, Darius Olaru cu Florin Tănase, și Daniel Bîrligea cu Ștefan Baiaram.

„Încăierare” și în redacția GSP după Superlative

Locul ocupat de Charalambous în ancheta GSP a stârnit reacții și în redacția Gazetei Sporturilor. Sergiu Alexandru consideră că antrenorul lui FCSB merită mai mult respect pentru munca pe care o depune.

În schimb, Alexandru Barbu este de părere că Elias Charalambous nu merita o poziție mai bună, având în vedere că din cauza intervențiilor constante ale lui Gigi Becali tehnicianul cipriot nu poate susține că își pune amprenta asupra jocului echipei.

Citește și:
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Nationala
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Nationala
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Nationala
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
Nationala
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (8)
Danco
Danco  •  20 Decembrie 2025, 16:56
Postat de Brazvan pe 20 Decembrie 2025, 16:21

Se poate spune aproape orice despre el, nu și că n-ar avea bun simț și educație!

Ceea ce nu au TOTI cei ce-l contesta si ironizeaza. Niste "puncte-puncte"... :))

liviuggg
liviuggg  •  20 Decembrie 2025, 16:56

foarte urat din partea presei sa de a aceste informati, votul trebuie sa fie confidential!, asa e acum va fi alterat!

Eudesigur
Eudesigur  •  20 Decembrie 2025, 16:52
Postat de Brazvan pe 20 Decembrie 2025, 16:21

Se poate spune aproape orice despre el, nu și că n-ar avea bun simț și educație!

Aia e ca are si asta enerveaza.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează