FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Reconfirmat » Rednic are credit total din partea şefilor după umilința cu Viitorul

Contractul lui Rednic expiră în vară, dar există o clauză prin care acesta se poate prelungi
Contractul lui Rednic expiră în vară, dar există o clauză prin care acesta se poate prelungi

Articol de - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2015 00:00

Prestațiile dezastruoase din ultimele două etape, 0-3 la Craiova și 1-5 cu Viitorul, nu par să-i fi șubrezit scaunul antrenorului dinamovist.

Mircea Rednic continuă ca "principal" al trupei din Ștefan cel Mare. "Nici nu s-a pus vreodată problema să luăm în considerare altceva", au susţinut şi ieri surse autorizate din cadrul clubului.

"Puriul" are credit total din partea lui Ionuţ Negoiţă şi a celorlalţi oficiali ai grupării, deși toată lumea se miră cum de a doua cea mai bună apărare din campionat pînă la meciul din Bănie a "reuşit" să încaseze în două etape nu mai puțin de 8 goluri: 0-3 la Craiova și 1-5 cu Viitorul!

Înapoi la Standard?

Mircea are mînă liberă şi în ceea ce priveşte transferurile ce vor urma în iarnă, mai ales că dinamoviştii sînt aproape să se despartă de cîţiva fotbalişti aduși în vară.

Singura problema care ar putea interveni în relaţia Rednic - Dinamo este insistenţa pe care diverşi impresari din Belgia o manifestă în tentativa de a-l readuce la Standard. Chiar dacă a început să urce în clasament, formația din Liege este în continuare interesată de tehnician, care mai are o ofertă și din partea unei alte grupări belgiene.

În cazul plecării "Puriului",  Claudiu Niculescu, liber de contract, însă varianta nu a fost luată în calcul de Dinamo, întrucît oficialii merg înainte în continuare cu Rednic.

"Da, au venit niște prieteni de-ai mei din Belgia, dar nu pentru mine. Au venit să urmărească mai mulți jucători. Eu am un contract ferm cu Dinamo și doresc să îl respect"
Mircea Rednic

6.500 €e salariul lunar al lui Rednic la Dinamo, la care se adaugă bonusuri în funcție de performanțele obținute

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (45)
reddogsv
reddogsv  •  05 Noiembrie 2015, 08:27

Va certati aiurea din nimic. Avand in vedere ce necalificati am avut in ultimii ani, Rednic chiar trebuie tinut foarte aproape. Timp de 12 etape aveam primite doar 2 goluri, apoi ce e drept, am primit 10 in 3 meciuri in urma experimentelor care s-au dovedit a fi greseli, mai ales cu Viitorul unde arbitrul a avut un rol decisiv cu acea eliminare. Nu incerc sa-l scuz dar scorul era cu totul altul cand la interval de 2 min. judeci total diferit 2 faze aproape identice. Oare nu ne-am lamurit cu Cap de ciment, Marin, Alpin sau Talnar? Strambul vrea sa vada pe cine mai conteaza de la iarna si cred ca s-a lamurit deja. Singurul inlocuitor demn al Puriului nu il vad decat pe Andone. Iar o luam de la capat cu new, new,new pe nervii si rabdarea noastra?

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  05 Noiembrie 2015, 08:10

Zexule, de ce nu pricepi, omule, că ești de râsul tuturor cu ideile tale... strâmbe și cu faulturi repetate la limba română? Lasă tastatura și fugi în peluză, că acolo doar dai din gură și nu te bagă nimeni în seamă...

zecs93
zecs93  •  05 Noiembrie 2015, 01:11
Postat de calinescu_ pe 04 Noiembrie 2015, 20:08

SA-TI ZIC CA ESTI CAP SEC ???? CU SIGURANTZA ASTA E ADEVARUL , PENTRU CA REFUZ SA CRED CA TE PLATESTE STRAMBU SA SCRII ....!!!! DUPA CE AM SCAPAT DE INSOLVENTZA SI STRAMBU A DEVENIT MANAGER GENERAL, DINAMO NU NUMAI CA NU JOACA ABSOLUT NIMIK, DAR A SI FOST UMILITA DE CRAIOVA SI DE VIITORUL OVIDIU .......!!!!!!! POATE CA DORITI SA NE UMILEASCA SI STEAUA ....!!!! ATUNCI INTELEG DE CE IL SUSTNETI PE STRAMBU ....!!!!

Tu oricum esti dus bah pe deal rau de tot, zimi tu un antrenor mai bun ( ca performante) decat rednic in mom.actual din Romania inafara de M.Lucescu care e cel mai bun antrenor roman in activitate ??? Te ascult, probabil iti e dor de stoicanetti sau de un selymes ca baietii astea fac niste rezultate de te legi la cap si te arunci de la balcon !!! Pe astea ii vrei calinescule ??? mai bine arunca draq vina pe jucatori plafonati care ne mananca zilele gen matei,rotariu,serban,nedelcearu,gavrila,popescu din vechea garda si din asta noua puljici,ghomsi,van haaren,etc !!! Eu daca as fi in locu lui Negoita l-as pastra pe rednic antrenor iar din lotu de jucatori doar pe Marc,Mevlja,Cerniauskas,Essombe,Palici si Gnohere. In juru astora as crea noul Dinamo care sar bate la campionat, restu outt !!!

Vezi toate comentariile (45)
Comentează