FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

CORESPONDENȚĂ GSP DIN ANTALYA Revenire miraculoasă la antrenamentele lui FCSB! Cum arată genunchiul lui Mihai Popescu, după accidentarea gravă și operație

Revenire miraculoasă la FCSB: cum arată genunchiul fotbalistului de bază accidentat grav în toamnă // foto: Ionuț Iordache (GSP) +34   FOTO
Revenire miraculoasă la FCSB: cum arată genunchiul fotbalistului de bază accidentat grav în toamnă // foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , , - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026 10:59 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 11:29

În această dimineață, FCSB a susținut un antrenament deschis presei la baza sportivă de la hotelul unde sunt cazați campionii ultimelor două sezoane din Superligă, Gloria Sports Arena, una dintre cele mai moderne din zonă, pentru care Gigi Becali plătește aproximativ 200.000 de euro. Mihai Popescu, 32 de ani, s-a pregătit separat față de restul echipei.

Acesta s-a accidentat în timpul partidei dintre România și Austria, încheiată cu victoria „tricolorilor”, scor 1-0, din data de 12 octombrie, iar verdictul a fost unul nefericit pentru stoper: ruptură a ligamentului încrucișat anterior al genunchiului stâng, una dintre accidentările de care le este cel mai teamă sportivilor.

FOTO. Mihai Popescu s-a antrenat separat față de restul jucătorilor campioanei. Cum arată genunchiul stoperului

Mihai Popescu în Antalya FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Mihai Popescu în Antalya FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Mihai Popescu în Antalya FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Mihai Popescu în Antalya FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Mihai Popescu în Antalya FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
+29 FOTO

Operat pe 15 octombrie 2025 la clinica Villa Stuart din Roma de către profesorul Pier Paolo Mariani, Popescu a reluat alergările și exercițiile individuale la numai 85 de zile distanță, nici 3 luni de la intervenție!

Alături de unul dintre preparatorii fizici ai echipei, fundașul central a efectuat un exercițiu inspirat din fotbalul american, angajându-se apoi într-o alergare ușoară de-a lungul tușei.

Genunchiul său poartă totuși urma accidentării de la acțiunea primei reprezentative, cu o cicatrice urâtă de-a lungul rotulei.

Astfel, criza fundașilor centrali la FCSB a ajuns la final: Graovac e în formă maximă, impresionând în ultimele partide din 2025, Dawa a revenit și el și se antrenează normal, a fost transferat și Andre Duarte, ex-Ujpest și FCU Craiova.

Mihai Popescu a efectuat câteva alergări ușoare și la București, iar timpul din Antalya și l-a petrecut până acum între sala de forță și teren, unde s-a pregătit separat.

Până la accidentare, Mihai Popescu evoluase în 19 partide din acest sezon: 9 în Superligă, una în Supercupă, trei în preliminariile pentru Liga Campionilor, 6 în Europa League, devenind o soluție și pentru prima reprezentativă, sub comanda lui „Il Luce”, reușind chiar să marcheze în San Marino.

Citește și:
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
Superliga
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Superliga
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Campionate
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (2)
contrabas3
contrabas3  •  07 Ianuarie 2026, 17:26

Bine ai revenit la antrenamente, Mihai! Aștept să te văd și în meciuri oficiale.

Gigi98
Gigi98  •  07 Ianuarie 2026, 13:42

E nevoie de el, e un gafeur innascut. Alaturi de Tarnoveanu si Dawa v-a aduce multe bucurii

Vezi toate comentariile (2)
Comentează