Articol de GSP - Publicat vineri, 09 martie 2018 10:48
Radu Petrescu (35 de ani) revine la centru la un meci de Liga 1.
Au trecut zece luni de când o durere de cap stranie l-a împins să meargă la un control, unde medicul l-a invitat să se așeze pe scaun, de teamă că pronunțarea diagnosticului avea să-i înmoaie picioarele: "O tumoare pe creierul mic. Urmează să aflăm dacă e cancer sau nu". Arbitrul a fost operat, s-a recuperat și acum revine pe teren.
CCA l-a delegat pe Radu Petrescu să conducă prima partidă din play-out, cea dintre FC Botoșani și Juventus București, din această seară, de la ora 18:00. Acesta va fi ajutat la cele două tușe de Daniel Mitruți și Alexandru Vodă.
CV Radu Petrescu
Data si locul nasterii: 12.11.1982 Bucuresti;
DEBUT: 10 august 2007, CS Mioveni-FC Vaslui 0-2;
152 meciuri în Liga 1;
Ultimul meci în Liga 1: 26.05.2017, PLAY-OUT, Pandurii - Gaz Metan Mediaş 0-0.
Radu Petrescu a acordat în urmă cu 4 zile un interviu zguduitor în Gazeta Sporturilor în care a povestit calvarul prin care a trecut: "Așteptam un Nurofen, dar doctorul mi-a scos din cap o tumoare cât o mandarină!".
- Cum ai simțit că ai probleme? Când ți-ai dat seama?
- Culmea, n-au existat simptome de niciun fel! Spun "culmea" pentru că operația a constat în extirparea unei tumori de mărimea unei mandarine! O tumoare care din fericire era benignă.
- Simptome clare n-au existat, dar niște semne apăruseră, nu?
- Am avut două momente. Un moment în mai, eram la un turneu din Franța. Într-o zi cu meci mi-a fost rău, dar era o durere pe care aș fi asociat-o, să zicem, cu un geam deschis din cauza căruia te trage curentul. Am mâncat de prânz, am dormit, a fost meciul și a trecut, nu am mai avut nimic. A doua situație a fost în iulie, când am mers în Estonia, eram rezerva lui Feșnic. Atunci mi-a fost rău după meci, un pic mai rău decât îmi fusese în Franța. Totul a culminat când am mers în Irlanda pentru un meci, pe 12 sau pe 13 iulie.
- Ce s-a întâmplat atunci?
- Dimineața mi-a fost foarte rău, cu o durere de cap. Nu o durere clasică, simțeam că mă deranja ceva. Nu aveam ce să fac, că era zi cu meci. Am arbitrat și mi se părea că eram OK, probabil și cu adrenalina partidei... Seara nu m-am mai simțit deloc bine. M-am gândit să mă duc la doctor a doua zi, când ajungeam în țară. Mai simțisem eu ceva când făceam antrenamente de viteză, în perioada aprilie-iunie. Făceam un sprint de 30 de metri și simțeam cum îmi pulsa ceva la nivelul capului. O pulsație dureroasă, ca și cum ar fi existat o pompă în cap.
- Cum ai procedat?
- M-am dus la un control, cu gândul să aflu ce și cum. Mi s-a făcut o tomografie la Bagdasar, la spital. Îl cunoșteam cât de cât pe medic. Când a apărut cu rezultatul analizelor mi-am dat seama după fața lui că era nasol. M-a întrebat "Suntem bărbați?". "Da, nu vreau să ne ascundem". "OK, stai jos".
- Și ți-a dat direct diagnosticul?
- Da, "Ai o tumoare pe creierul mic". Era într-o zi de vineri. Eu l-am întrebat ce presupune și el a spus că trebuie operație. Dar n-a zis "Acum, mâine!". "Atunci, o să mai vin săptămâna viitoare", i-am spus eu. Doctorul a reacționat imediat: "Cum adică să mai vii săptămâna viitoare? Eu te-aș ține de acum! E o chestiune oarecum urgentă, nu permite întârziere!". I-am cerut un timp să mă gândesc. Mă luase ca din oală. Eu venisem la spital crezând că-mi recomandă un Nurofen și-mi zicea că am o tumoare pe creier!
