FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Rică Răducanu nu crede că Rapid mai poate prinde play-off-ul: „Eu spun ce văd, chiar dacă mă doare”

Rică Răducanu, legenda Rapidului
Rică Răducanu, legenda Rapidului

Articol de - Publicat marti, 17 septembrie 2024 14:44 / Actualizat marti, 17 septembrie 2024 15:55

La 78 de ani, Rică Răducanu a trăit și a văzut multe în fotbal. Suferă pentru Rapid și rămâne pesimist în legătură cu viitorul echipei sale de suflet: „Eu le-am spus de la început să-l ia pe Șumudică, dar s-au supărat pe mine”.

Fostului internațional nici nu-i mai arde să vorbească despre ultima „ispravă” a giuleștenilor, înfrângerea de acasă cu U Cluj: „Ce să mai zici? S-a schimbat mult fotbalul. Ăia de la U Cluj trăgeau mai mereu să scape, acum au echipă și și-au găsit și fraierii.

Degeaba a venit Marius Șumudică acum. Nici nu are marfă. Și în plus, ce să mai facă și el în plin sezon?! Eu le-am zis să-l aducă de mult, măcar de la începutul campionatului. Ei că nu, «că a vorbit urât de echipă, că s-a certat cu suporterii». «Lasă, mă, că se împacă el, că e de-al nostru», le-am zis”.

Rică Răducanu nu o vede bine pe Rapid: „Prea multe experimente, cum să se lege echipa?!”

Rică Răducanu nu a înțeles decizia giuleștenilor de a-l numi „principal” pe Neil Lennon. Spune că nu este în cele mai bune relații cu conducerea Rapidului.

„Și s-au supărat pe mine, de aia nici nu mă prea mai duc pe acolo. Stau acasă și mă uit la televizor. L-au adus pe britanicul ăla, care nu avea nicio treabă cu noi, cu fotbalul nostru, cu spiritul Rapidului. A luat banii și a plecat. Nu merge așa aici. Vin jucători, pleacă și ei. Și nu vin valori mari la noi. N-au unde să meargă și ajung pe aici, să câștige și ei un ban. Asta e situația”.

Rică Răducanu: „Nu-i văd să fie uniți, nu joacă împreună”

„Tamango” mai spune că marea problemă a echipei e lipsa de constanță: „Cum să faci echipă unită dacă se tot schimbă lucrurile la echipă? Ai nevoie de câteva luni sau de jucători supervaloroși, care să se înțeleagă între ei, dar cine mai are răbdare în afară de Gică Hagi acolo, la el?!

Îi e greu și lui Șumudica să-i repună pe linie. Nu vedeți că nu avem nimic?! Se intră cum se vrea prin centrul apărării, mijlocașii nu leagă deloc jocul. De atac, ce să mai zic?! Era Rrahmani ăla, mai dădea goluri, dar a plecat și el. Și acum, cine s-o bage în poartă?!”.

Ca mai de fiecare dată în ultimele luni, Rică Raducanu vede destul de sumbru viitorul rapidului: „La cum arată lucrurile, nu văd cum Rapidul ar mai putea prinde play-off-ul. Din păcate, suntem mai aproape de pericol decât de play-off. Eu cred că e și vina conducerii. I-am spus domnului Șucu că s-a băgat la o treabă foarte grea. El bagă bani, vrea să facă, dar n-are experiență, ar trebui să-și ia 3-4 oameni care se pricep, să-l ajute.

Să vedem ce mai poate face Șumudică, poate o scoate cumva la capăt. Că tare mi-aș dori să-i mai văd și eu fericiți pe rapidiștii mei din tribună. Dar deocamdată parcă arătăm mai mult a echipă de <B> decât de primele locuri. Eu spun doar ce văd, chiar dacă mă doare”.

Citește și:
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Campionate
Starul lui PSG a primit public o ofertă indecentă » Soția a dat replica anului
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”
Campionate
Gabi Balint a numit cel mai bun antrenor din lume: „Un scârbos, dar e peste Guardiola. O să vedeți”
Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
Fostul jucător din Top 10 ATP s-a căsătorit cu Eugenia: „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro
FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (5)
Unomfoartesimplu
Unomfoartesimplu  •  18 Septembrie 2024, 06:14
Postat de gicapuia pe 17 Septembrie 2024, 19:46

Cam aia e ! Nu are pe el toalele si ceasurile lui Ilie Dumitrescu. Asa ca nu are cum sa-si dea ochii peste cap ca mister Ilie batind cimpii despre "jocul " Rapidului antrenindu-l pe Vali Moraru. De !Doct omul ! Rica are ceva ce mister nu o sa aiba niciodata ! Curajul de a spune adevarul adevarat in fata! Ca o sa-l coste! La buzunarel. Vorbele lui Rica sunt oglinda a ceea ce vedem toti ! Noi !Rapidistii! Jucam prost ! Da' prost nu gluma !

Ai dreptate 100%, la care as adauga si faptul ca Rica n-are sponsor o casa de pariuri care sa-l poata manevra... Respect Rica si aia e!

gicapuia
gicapuia  •  17 Septembrie 2024, 19:46

Cam aia e ! Nu are pe el toalele si ceasurile lui Ilie Dumitrescu. Asa ca nu are cum sa-si dea ochii peste cap ca mister Ilie batind cimpii despre "jocul " Rapidului antrenindu-l pe Vali Moraru. De !Doct omul ! Rica are ceva ce mister nu o sa aiba niciodata ! Curajul de a spune adevarul adevarat in fata! Ca o sa-l coste! La buzunarel. Vorbele lui Rica sunt oglinda a ceea ce vedem toti ! Noi !Rapidistii! Jucam prost ! Da' prost nu gluma !

dobrin
dobrin  •  17 Septembrie 2024, 19:43

Rapid poate prinde playofful. Are insa nevoie de antrenor, nu de circar.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close