FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Rusescu, despre transferul de urgență al unei forțe din Superliga: „Dacă e jucătorul din meciul cu FCSB...”

Raul Rusescu, la GSP Live
Raul Rusescu, la GSP Live

Articol de - Publicat luni, 04 august 2025 14:17 / Actualizat luni, 04 august 2025 14:19

CFR Cluj l-a transferat pe Tidiane Keita, mijlocașul central al Petrolului. Raul Rusescu, triplu campion al României, crede că „feroviarii” au obținut un jucător bun.

Keita, 28 ani, a bifat 42 de meciuri la Petrolul, a marcat două goluri și a mai furnizat două pase decisive. El vine la CFR și în contextul în care clujenii acuză absențe mari la mijlocul terenului, Muhar și Emerllahu fiind accidentați.

VIDEO | Raul Rusescu, despre Tidiane Keita la CFR Cluj: „A jucat foarte bine cu FCSB, poate fi un câștig”

Prezent în studioul Gazetei Sporturilor, Rusescu a declarat că francezul ar trebui să se adapteze rapid la stilul dorit de Dan Petrescu.

„Keita e un jucător bun și potrivit pentru stilul lui Dan Petrescu. Să fii un mijlocaș central cu calități defensive foarte bune, să știi jocul - nu cred că o să ai probleme de adaptare la CFR Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu.

Keita poate fi un câștig, dacă e acel jucător pe care l-am văzut la meciul cu FCSB, unde a făcut o partidă foarte bună, mai ales defensiv. CFR poate arăta mai bine cu el, dar mă aștept ca «dubla» cu Braga s-o stoarcă”, a declarat Rusescu, la GSP Live.

CFR a arătat bine în repriza a doua, cu Craiova. Eu cred că marea problemă urmează, cu Braga. Pentru că mulți dintre titulari, dintre jucătorii folosiți aseară, vor fi și cu Braga. Și probabil că echipa va arăta puțin obosită. Iar Braga nu cred că mai e Lugano, să te ierte. Deja vorbim despre un nivel superior

- Raul Rusescu, la GSP Live

Înainte să vină în România, Tidiane Keita, născut la Gonesse, evoluase numai în eșaloanele inferioare din Franța: Toulouse B, Albi, Colomiers, Orleans și Dunkerque.

Rusescu, despre transferul de urgență al unei forțe din Superliga: „Dacă e jucătorul din meciul cu FCSB...”
Tidiane Keita, dreapta, noul jucător al CFR-ului / foto: Imago Images

„A fost o onoare să se intereseze de mine un club atât de mare precum CFR, care a fost campion 5 ani la rând. Da, am spus da! Când se interesează CFR, nu trebuie să aștepți, ci să spui da! Totul a fost foarte rapid”, a comentat Keita mutarea lui în Gruia.

650.000 €e cota lui Tidiane Keita pe Transfermarkt

Citește și:
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Nationala
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Iubita lui Mbappe a făcut senzație la Săptămâna Modei de la Paris
Campionate
Iubita lui Mbappe a făcut senzație la Săptămâna Modei de la Paris
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează