FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Sabău a refuzat Craiova

Articol de , - Publicat joi, 17 iunie 2010 00:00

După Antonio Conceicao, ieri a venit rîndul fostului antrenor al Timişoarei să nu accepte să devină "principalul" Universităţii

Primele două variante de pe lista cu antrenori a lui Adrian Mititelu au spus pas Universităţii în decurs de numai 3 zile! Negocierile cu Antonio Conceicao au fost anulate în ultima clipă, iar Mititelu nu a reuşit să obţină nici semnătura lui Ioan Ovidiu Sabău. Tratativele erau aproape finalizate, oltenii acceptîndu-i "Moţului" toate condiţiile, inclusiv aducerea în staff a lui Sandu Tăbîrcă, fostul lui colaborator de la Bistriţa.

Sabău informase însă conducerea Ştiinţei că vine în Bănie doar dacă nu se vor materializa ofertele pe care le are din străinătate. Aseară, spre stupefacţia lui Mititelu, el s-a retras de la masa negocierilor, invocînd o propunere de ultimă oră de a antrena o grupare din Europa.

Juveţii s-au reorientat şi vor încerca să găsească un antrenor tot din străinătate, însă cu siguranţă totul va mai dura cîteva zile, iar pînă cînd se va clarifica totul antrenamentele vor fi conduse, aşa cum s-a întîmplat şi ieri, de Sandu Tăbîrcă.

5 antrenori a avut U Craiova în sezonul trecut: Mogoşanu, Neagoe, Wotte, Trică şi Reghecampf

"Eu mi-aş dori un antrenor român, s-ar adapta mult mai uşor"
Mihai Costea, atacant U Craiova

"Probabil că joi vom anunţa noul principal al echipei"
Sandu Tăbîrcă, director tehnic U Craiova

Citește și:
Jude Bellingham, luat peste picior în vestiarul lui Real pentru aceste imagini: „Omule, n-ai cum să faci așa ceva, ești nebun?!”
Campionate

Craiova - Egnatia, oltenii caută a doua victorie în Conference League! Echipele de start
Conference League

Mihai Stoica, enervat de Marius Baciu: „Mă deranjează, normal!” + despre cine spune că nu l-ar da la schimb cu Armstrong
Superliga

Culmea ghinionului în Conference: le-a căzut nocturna, fanii au întârziat startul partidei, apoi au luat gol în minutul 9
Conference League
Culmea ghinionului în Conference: le-a căzut nocturna, fanii au întârziat startul partidei, apoi au luat gol în minutul 9
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”

Comentarii (3)
lions
lions  •  17 Iunie 2010, 10:32

Se alege prafu ... Si am ramas si cu Tabirca ... O sa vina un handicapac din strainatate , mai prost ca Mogosanu

viorescu
viorescu  •  17 Iunie 2010, 10:23

Afaceri "mititeliene". Asa cum in campionatul trecut i-a adus pe piturca jr si trica in speranta ca vine seniorul. Acum daca noul antrenor va avea propriile pretentii privind staff-ul?? Porumboiu, baiat destept de la o vreme, a spus clar acum citeva saptamini: intai ne cumparam cal si apoi caruta. La craiova iese totul pe dos.

dan_necrofor
dan_necrofor  •  17 Iunie 2010, 09:03

Si acum a ramas si cu ciudatul asta de Tabarca...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează