FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Sabău: "Suferim mult la viteză de joc. Trebuie să schimbăm repede lucrurile!"

Articol de GSP - Publicat joi, 09 iulie 2009 00:00

Antrenorul lui FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat că mai sunt multe aspecte de îmbunătăţit la echipă pentru ca aceasta să atingă potenţialul maxim până la primul meci oficial al sezonului.

Sabău consideră că formaţia sa a avut probleme în prima repriză a celui de-al doilea meci desfăşurat miercuri împotriva lui Debrecen. "Este clar că am suferit la capitolul viteză de joc. Am fost foarte lenţi în construcţie, am jucat în lateral. Nu am reuşit să verticalizăm şi să susţinem atacanţii. Sigur, sunt foarte multe lucruri de pus la punct în următoarele săptămâni care au rămas până la primele meciuri din cupele europene.

Chiar dacă cei de la Debrecen, în prima repriză, au avut una sau două ocazii, pentru o echipă care este pregătită să înceapă jocurile oficiale cred că nu ne-au pus în dificultate. Noi am avut trei-patru şanse de a marca, însă nu am reuşit să le fructificăm", a spus Sabău citat de site-ul oficial al clubului.

Tehncianul consideră că fotbaliştii alb-violeţi trebuie să se adapteze cât mai repede la cerinţele sale: "În această perioadă trebuie să suferi mult, să faci nişte sacrificii când lucrurile nu merg bine din punct de vedere fizic, când eşti greoi în mişcări şi, ceea ce mă interesează, este să văd la jucători voinţa de a acumula şi progresa, de a fi mai bine pregătiţi din punct de vedere fizic. Acest cantonament mi-a dat posibilitatea să cunosc mai bine fotbaliştii, cu ce sunt obişnuiţi să facă. Am filozofia mea de joc, va trebui să se obişnuiască încet cu ceea ce le cer".

NewsIn

Citește și:
L-a cucerit pe Raul Rusescu: „Putem să vorbim de cel mai bun jucător din istoria Campionatelor Mondiale”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
L-a cucerit pe Raul Rusescu: „Putem să vorbim de cel mai bun jucător din istoria Campionatelor Mondiale”
Interviul brutal prin care Pochettino îi va supăra pe americani: „Accept aroganța spaniolă, argentiniană, engleză, franceză. Dar când o văd aici...”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Interviul brutal prin care Pochettino îi va supăra pe americani: „Accept aroganța spaniolă, argentiniană, engleză, franceză. Dar când o văd aici...”
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor!
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Profit.ro
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (5)
 •  09 Iulie 2009, 13:51

Ma bucur ca un antrenor roman isi propune sa creasca viteza de joc - e primul lucru pe care il observa si un nespecialist care priveste un meci de fotbal in Romania. Jocul cu preluare, pasa inapoi, capul in pamant, atacanti care nu stiu sa se demarce fara minge, toate astea sunt metehne vechi ale fotbalului romanesc! Sper ca si alti antrenori romani sa observe si sa corecteze aceste metehne!

 •  09 Iulie 2009, 13:49

Trebuie sa-i convertesti pe toti la martorii lui iehova ,pacat de Timisoara cu asa un antrenor !

 •  09 Iulie 2009, 13:10

://www.dvsc.hu/Lapok/hirek_hud.aspx?ID=2352&source=/lapok/Default_hu.aspx aici sunt niste poze de la meciul de aseara,poli a jucat in galben-negru

Vezi toate comentariile (5)
Comentează