FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI

Sandu: „Porumboiu va fi chemat la Comisia de Disciplină şi va da explicaţii”

Articol de GSP - Publicat luni, 31 martie 2008 00:00

Preşedintele Federaţiei României de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că Adrian Porumboiu va fi chemat la următoarea şedinţă a Comisiei de Disciplină după ce la finalul partidei cu Steaua a folosit termenul de "blat" într-o declaraţie privind evoluţia echipei sale.

"Porumboiu era nervos pentru că Vasluiul a jucat foarte slab, dar pentru asta tot va fi convocat la Comisia de Disciplină pentru a-şi spune punctul de vedere. Trebuie să arate ce probe are dacă tot a făcut acele declaraţii. Din fericire pentru el, clubul său nu va fi suspendat pentru că s-a referit la propria sa echipă, şi nu la ceilalţi oficiali sau la arbitri. În locul lui, aş fi făcut analiza în cadrul echipei, nu în public", a spus Sandu.

Porumboiu a replicat susţinând că Mircea Sandu nu are niciun motiv să îl cheme la Comisie: "Ce poate să-mi facă domnul preşedinte? Cei de la Comisie să ia meciurile lui FC Vaslui jucate în acest an şi pe cel cu Steaua, şi să facă diferenţa. N-am ce să caut la Comisie. Eu n-am spus că a fost blat, am spus că dacă se scrie că a fost blat, nu se exagerează cu nimic. N-am probe şi n-are nimeni în lumea asta probe. Finanţez această echipă şi am tot dreptul să le cer jucătorilor să joace fotbal", a declarat finanţatorul lui FC Vaslui.

Preşedintele FRF susţine că în acest moment în lupta pentru titlu se află patru echipe, dintre care două sunt favorite. "Pot spune că sunt patru formaţii care pot câştiga campionatul, CFR Cluj, Steaua, Rapid şi Poli Timişoara, cu un avantaj pentru primele două. Deşi traversează o perioadă mai slabă, şi Poli are şanse şi sunt sigur că îşi poate reveni pentru că are meciuri importante până la final şi ar putea produce vreo surpriză. În cazul Rapidului e la fel. Venirea unui nou antrenor a produs o emulaţie în cadrul echipei şi s-a demonstrat asta la meciul cu Ceahlăul", a precizat Sandu.

După disputarea a 26 de etape, CFR Cluj se află pe primul loc, cu 59 de puncte, urmată de Steaua (56p), Rapid (48p), Dinamo, Unirea Urziceni şi Poli Timişoara, toate cu câte 46 de puncte.

Mircea Sandu a vorbit şi despre licitaţia privind drepturile TV ale Ligii I pentru următoarele trei sezoane, câştigată de Antena 1 pentru 102 milioane de euro, inclusiv TVA: "E foarte bine şi cred că e o sumă interesantă. S-a negociat foarte bine. Acum ar trebui ca administratorii cluburilor să aducă jucători de valoare şi să investească mai mult în sectorul juvenil pentru că talente avem".

Conducătorul Federaţiei spune că aşteaptă ca FIFA şi UEFA să se înţeleagă cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte limitarea numărului de jucători străini din primul "11". "La CFR am văzut un 11 format numai din fotbalişti străini în meciul cu Dinamo. Deocamdată, regulamentele le permit. Sper ca FIFA şi UEFA să se înţeleagă cu UE, care ar trebui să înţeleagă ce înseamnă sport naţional. S-a şi întocmit un proiect, cu 5 jucători străini şi 6 jucători din ţara respectivă şi sper că se va ajunge la această componenţă. E un semnal de alarmă pentru echipa naţională a României, aţi văzut ce s-a întâmplat cu Anglia, a ratat calificarea la EURO", a încheiat Mircea Sandu.

Preşedintele Federaţiei României de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că Adrian Porumboiu va fi chemat la următoarea şedinţă a Comisiei de Disciplină după ce la finalul partidei cu Steaua a folosit termenul de " blat" într-o declaraţie privind evoluţia echipei sale.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali
Superliga
Telenovela „Jovo Lukic la FCSB” s-a încheiat! Anunțul lui Gigi Becali
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special

Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis

FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (77)
 •  16 Aprilie 2008, 05:00

На наших парталах вы найдете: <b>Порно</b>, <b>эротика</b>, <b>ПОРНО ЧАТ</b>, сцены от классического секса до самого развратного. На наших сайтах вы найдете большую коллекцию видео роликов наполненных секса и удовольствие, сможете почувствовать что испытывают к

 •  14 Aprilie 2008, 04:07

<b>Порно</b> и <b>эротика</b> для любых ориентаций, <b>ПОРНО ЧАТ</b>, сцены от классического секса до самого развратного. На наших сайтах вы найдете большую коллекцию видео роликов наполненных секса и удовольствие, сможете почувствовать что испытывают кончающи

 •  13 Aprilie 2008, 01:11

Порно и эротика для любых ориентаций, сцены от классического секса до самого развратного. На наших сайтах вы найдете большую коллекцию видео роликов наполненных секса и удовольствие, сможете почувствовать что испытывают кончающие девушки и парни. Видео от лишения девств

Vezi toate comentariile (77)
Comentează