FOTBAL  »  Superliga  »  MARELE PREMIU AL SUA

Şansă pentru Nico Rosberg » Pole-position pentru neamţ, care va încerca să reducă în SUA diferenţa faţă de Lewis Hamilton

Articol de - Publicat duminica, 02 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 01 noiembrie 2014 22:59

Germanul a obţinut pole-position-ul la Austin şi va încerca să recupereze cît mai mult din cele 17 puncte care-l despart de Lewis Hamilton în clasamentul pentru titlul mondial


Ca de fiecare dată în acest sezon, înaintea fiecărei sesiuni de calificări se punea o singură întrebare: cine va ocupa linia a doua a grilei? Pentru că, aproape de fiecare dată, prima linie a fost monopolizată de către cei doi piloţi Mercedes: Hamilton şi Rosberg. S-a "întîmplat" de 10 ori pînă acum.

La Austin a fost la fel. De această dată, Nico Rosberg a fost cel mai rapid, germanul fiind cronometrat cu 1:36.067s. Imediat, în spatele său a venit Lewis Hamilton. Un rezultat care surprinde un pic, avînd în vedere că britanicul a arătat o mare formă în cele trei sesiuni de antrenamente, de fiecare dată acesta fiind mai iute decît germanul.

Rosberg are şansa să micşoreze distanţa care-l separă de Hamilton, 17puncte în acest moment. O victorie a germanului şi un abandon al britanicului sau o clasare în afara punctelor ar schimba radical situaţia în lupta pentru titlul mondial.

Linie Williams
Tot Mercedes va ocupa şi linia a doua a grilei. Britanicii de la Williams cu motoarele constructorului german pe cele două monoposturi au rezervat locurile trei şi, respectiv, patru ale grilei prin Valtteri Bottas şi Felipe Massa. În spatele lor, Daniel Ricciardo (Red Bull) şi Fernando Alonso (Ferrari), urmaţi de cei doi piloţi McLaren, Jenson Button şi Kevin Magnussen. Button nu-şi va putea păstra poziţia reuşită în calificări din cauza unei penalizări de cinci poziţii primite pentru înlocuirea prematură a cutiei de viteze.

Un singur tur pentru Vettel
Sebastian Vettel a efectuat un singur tur rapid de circuit. Acesta va pleca din pitlane din cauza utilizării unei a şasea unităţi de propulsie.


17 puncte este diferenţa dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg

9 pole-position-uri a obţinut Nico Rosberg în acest sezon

Clasament
1. Rosberg Mercedes 1m36.067s
2. Hamilton Mercedes +0.376s
3. Bottas Williams +0.839s
4. Massa Williams +1.138s
5. Ricciardo Red Bull +1.177s
6. Alonso Ferrari +1.543s
7. Magnussen McLaren +1.639s
8. Raikkonen Ferrari +1.737s
9. Sutil Sauber +2.743s
10. Maldonado Lotus 1m38.467s
11. Perez Force India 1m38.554s
12. Button McLaren 1m37.655s
13. Hulkenberg Force India 1m38.598s
14. Vergne Toro Rosso 1m39.250s
15. Gutierrez Sauber 1m39.555s
16. Grosjean Lotus 1m39.679s
17. Kvyat Toro Rosso 1m38.699s
18. Vettel Red Bull 1m39.621s

Citește și:
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Campionate
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Farul îl vinde pe Iustin Doicaru: 1,5 milioane de euro!
Superliga
Farul îl vinde pe Iustin Doicaru: 1,5 milioane de euro!
Marius Șumudică: „Vreau să atrag atenția. Fiți atenți la ce vă spun acum!”
Superliga
Marius Șumudică: „Vreau să atrag atenția. Fiți atenți la ce vă spun acum!”
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (1)
breitner
breitner  •  02 Noiembrie 2014, 12:28

In sfarsit, articol despre cea mai interesanta cursa de masini!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează