Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 aprilie 2012 00:00 / Actualizat marti, 10 aprilie 2012 19:30
Ieri, Badea şi Săvulescu au semnat cu Dario un contract pe doi ani şi trei luni. Cei doi plănuiesc să-l îndepărteze pe Borcea din acţionariat la finalul sezonului.
Dinamo şi-a dat refresh ieri. Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu au pus duşul rece deasupra vestiarului şi l-au înlocuit pe Liviu Ciobotariu cu Dario Bonetti. Italianul de 50 de ani a semnat un contract pe doi ani şi trei luni, însă, ca de obicei în Ştefan cel Mare, au existat două tabere. S-a recurs din nou la ameninţări, ţipete şi cuvinte grele între acţionari şi oamenii influenţi de pe lîngă club.
Mai exact, Badea şi Săvulescu l-au vrut neapărat pe Bonetti: "E adeptul întineririi echipei, în 2009 începuserăm să jucăm un fotbal modern, iar acum trebuie să schimbăm ceva". Borcea, aflat la Miami, s-a aliat cu Cornel Dinu şi fraţii Victor şi Ioan Becali, cei care deţin drepturile federative ale majorităţii jucătorilor, şi s-au opus: "Ion Marin sau Cornel Ţălnar sînt cei mai potriviţi, ei cunosc lotul şi campionatul. Cu Bonetti, pînă se dezmeticeşte, terminăm pe locul şase!".
Borcea: "Nu mai pot să lupt, ăştia îl vor pe Bonetti!"
Luni seară, la ora 21:00, varianta Bonetti picase, întrucît cele două părţi nu se înţelegeau asupra salariului. Plus că fraţii Becali ameninţaseră că nu vor mai aduce bani clubului din transferuri şi nu vor mai căuta fotbalişti pentru Dinamo!
Disperaţi, acţionarii l-au sunat pe Ciobotariu. Însă tehnicianul nu mai răspundea la telefon. "În faţă mi-au zis că am creditul lor, iar eu am aflat din presă că negociază cu Bonetti. Şi-au bătut joc de mine, m-au călcat în picioare, plec, îmi dau demisia!", le-a spus tehnicianul apropiaţilor.
Resemnat, Borcea şi-a sunat colaboratorii de la Miami: "Badea şi Săvulescu îl vor pe italian, n-am ce face. Sînt la Miami şi nu mai pot să lupt, asta e situaţia, ăştia profită că nu sînt în ţară şi îl pun pe Bonetti!".
Dragoş Săvulescu, bun vorbitor de italiană, s-a implicat direct. A reluat negocierile cu Bonetti şi l-a convins pe acesta să semneze. "Dragoş a dat bani de la el, numai să aducă o schimbare la echipă care să fie de bun augur şi pe placul fanilor!", au povestit apropiaţi ai acestuia.
Surse apropiate clubului susţin că Badea şi Săvulescu plănuiesc să preia şi acţiunile lui Cristi Borcea, cel tîrziu la finalul sezonului. Preşedintele executiv al "cîinilor" deja nu mai are drept de semnătură şi de decizie şi se plănuieşte înlăturarea sa definitivă din vară!
"Noi n-am fost întrebaţi dacă vrem un anumit antrenor sau dacă vrem ca vreunul să plece. Noi doar ne antrenăm şi jucăm cît mai bine" (Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo)
"Nu văd să se întîmple ceva bun, dar nici nu poate fi acuzat Bonetti pînă la vară. Nu cred că italianul e cea mai bună soluţie. Eu l-aş fi pus pe Ion Marin, alături de Ciobi, iar Cornel Dinu să se fi implicat mai mult" (Victor Becali, impresar)
"Există un trecut bun al lui Bonetti la Dinamo, trebuie să continuăm ceva ce s-a întrerupt din subiectivism" (Dragoş Săvulescu, acţionar Dinamo)
"Dario revine după anumite colinde africane, reia un proiect întrerupt prea devreme. Ne-am consultat şi cu Cristi Borcea, şi-a dat şi el acordul pentru binele lui Dinamo, s-a depăşit situaţia conflictuală de atunci" (Nicolae Badea, acţionar Dinamo)
Ce-a zis Bonetti ieri, la revenire:
- "Sînt atît de fericit că m-am întors, încît aş putea antrena Dinamo şi gratis! O perioadă scurtă totuşi. Acest club face parte din inima mea"
- "Nu mă interesează să fiu simpatic jucătorilor, ei trebuie să mă respecte şi să cîştige!"
- "Trebuie să muncim cu umilinţă, urmează o partidă fundamentală, vitală, la Mediaş. Valorează cît viaţa calificarea în finala Cupei"
- "Am adus oameni cu experienţă, în staff, cu energie, vrem să transmitem energie echipei"
- "Fanii trebuie să umple arena meci de meci. Dacă jucătorii vor decide să cîştige orice meci, vom cîştiga! Cine zice că nu mai sîntem în lupta pentru campionat?"