Articol de GSP - Publicat sambata, 11 aprilie 2009 00:00
Nervii au cedat după ultimul fluier al lui Kovacs, iar jucătorii s-au încăierat pe teren şi la intrarea în tunel
Clujul a dat în clocot! Imediat după ultimul fluier al centralului Istvan Kovacs, jucătorii campioanei au sărit la bistriţeni, la centrul terenului creîndu-se un meleu ce l-a implicat inclusiv pe septuagenarul preşedinte al Gloriei, Jean Pădureanu!
"Lordul" a încercat să domolească spiritele, însă acestea s-au încins din nou la ieşirea de pe teren, în zona tunelului spre vestiare. Nuno Claro, Stăncioiu şi Culio i-au reproşat vehement lui Azevedo că a marcat dintr-o fază lipsită de fair-play. "Am dat mingea afară ca să primească Tony îngrijiri. De ce n-aţi dat-o înapoi? Aţi continuat şi aţi dat gol. O porcărie", au strigat clujenii. Tătăruşanu şi Negrean au intervenit, ultimul încasînd şi un cartonaş galben, ca şi Stăncioiu, de la gazde. La rîndul său, Sabău a fost atacat verbal de Culio. "Au fost nişte îmbrînceli acolo, nu au fost lovituri. Clujenii au invocat, vezi-Doamne!, o lipsă de fair-play", a relatat Pădureanu. "Tony a avut de două ori nevoie de îngrijiri. Nu puteam aştepta să tot revină. Părerea mea e că a tras de timp. Nu a fost deloc fair-play ce-am făcut. Ne-am creat o ocazie şi am marcat", a completat atacantul Dorel Zaharia.
"Eu nu-mi bat joc de fotbal, am suferit o ruptură musculară. Am fost uimit de lipsa lor de fair-play"
Tony
"Şi-a arătat fiecare muşchii. Nu am fost împins, nu am fost lovit. Am intervenit ca să calmez lucrurile"
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Gloria
"A fost o lipsă clară de fair-play din partea Bistriţei. Cu puţin înainte, cînd s-a accidentat unul de la ei, Panin le-a înapoiat mingea. Ei ne-au dat gol!"
Hugo Alcantara, fundaş CFR
"CFR nu mai este echipa din toamna trecută. Am avut un penalty neacordat de arbitrul Kovacs. E un rezultat de moral pentru noi, iar Sabău nu pleacă"
Jean Pădureanu, preşedinte Gloria
"Mai avem şanse la titlu, dar acestea s-au diminuat serios"
Toni Conceicao, antrenor CFR
Paszkany nervos!
Gafa din minutul 23 a brazilianului De Sousa, în urma căruia Diogo a deschis scorul, l-a scos din sărite pe finanţatorul Arpad Paszkany. Acesta a coborît val-vîrtej la nivelul gazonului, în zona dintre cele două bănci de rezerve, pentru a-şi cravaşa jucătorii. A fost urmat la scurt timp de preşedintele Iuliu Mureşan. Discursul finanţatorului a fost unul extrem de tranşant, avînd în vedere că jucătorii i-au alinat durerea de cap la numai două minute de la reluare, cînd Peralta a punctat pentru 2-1;)). CFR a clacat însă pe final, cînd Azevedo a marcat, cu ajutorul uriaş al lui Culio, ce-a deviat o minge care, altfel, nu i-ar fi pus probleme lui Stăncioiu.
Dezamăgit
Antrenorul clujenilor, Toni Conceicao, a admis la final că titlul se îndepărtează de CFR. "Din păcate, nu mai depindem numai de noi, ci şi de alţii. Am pierdut puncte imense cu Bistriţa. Nu mai avem voie să cedăm nimic pe teren propriu şi să aducem cît mai mult din deplasare. Sînt dezamăgit, dar acesta e fotbalul. Kone a ratat un penalty, dar i se putea întîmpla oricui", a spus tehnicianul campioanei.
Sousa a gafat din nou!
Brazilianul De Sousa a comis-o din nou la partida de aseară, la golul în urma căruia Gloria Bistriţa a deschis scorul, cînd l-a scăpat din marcaj pe Diogo în zona careului mic. Alarmat, portughezul Toni Conceicao l-a chemat de urgenţă pe argentinianul Sixto Peralta de la încălzire pentru a-l înlocui pe brazilian. În aceste condiţii, Gabi Mureşan a fost mutat pe postul de fundaş central, în timp ce Peralta a trecut în linia mediană. De Sousa a greşit nepermis şi în meciul cu Universitatea Craiova din Bănie (4-1), acesta fiind schimbat la pauză de Uhrin jr. cu Dario Flores.
Duba cere curaj
Atacantul Sebastian Dubarbier şi-a încurajat colegii la final. "Trebuie să mergem mai departe, chiar dacă nu am reuşit să cîştigăm cu Gloria Bistriţa. Şansele la titlu sînt mai mici, dar ele există", a spus argentinianul, care a negat că sînt tensiuni la echipă. "Totul e OK, nu e nici un fel de stare tensionată", a declarat Duba.
Anca, suporter de lux
Adrian Anca, fostul idol al tribunelor din Gruia în anii trecuţi, actualmente la Gloria Bistriţa, a urmărit partida din tribună alături de băieţelul său de 5 ani. Anca este accidentat şi nu a putut evolua împotriva fostei sale formaţii. Supoterii "vişiniilor" nu l-au uitat pe "Caniggia" căruia i-au cerut autografe şi s-au fotografiat.

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!