FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Se ajunge la comisii! Probleme mari cu noul transfer al lui Dinamo: „Contractul nu este încă înregistrat”

Vadym Kyrychenko, noul jucător al lui Dinamo
Vadym Kyrychenko, noul jucător al lui Dinamo

Articol de - Publicat miercuri, 02 iulie 2025 13:19 / Actualizat miercuri, 02 iulie 2025 14:45

Aseară, Dinamo a oficializat al șaptelea transfer al verii, în persoana lui Vadym Kyrychenko, atacant ucrainean în vârstă de 19 ani, ultima oară în Liga a 3-a, la Progresul Pecica, echipă pentru care a reușit să puncteze de 14 ori. Crescut de Mykolaiv, acesta a fost înregimentat de „textiliști”, care susțin, prin vocea lui Alexandru Meszar că, în momentul semnării contractului cu trupa bucureșteană, mai avea încă obligații contractuale față de UTA.

Două săptămâni au trecut de la primele declarații ale conducătorului arădean, Alexandru Meszar, referitoare la transferul ucraineanului Vadym Kyrychenko la Dinamo, iar poziția UTA rămâne neschimbată: clubul susține că fotbalistul se afla sub contract cu echipa din Arad, în momentul în care a semnat cu formația din „Ștefan cel Mare”.

Dinamo, amical cu 4 goluri în Polonia » Cătălin Cîrjan a fost MVP!
DINAMO
Dinamo, amical cu 4 goluri în Polonia » Cătălin Cîrjan a fost MVP!

Dinamo are probleme cu transferul lui Vadym Kyrychenko

Kyrychenko a fost împrumutat sezonul trecut la Progresul Pecica, în Liga a III-a, iar contractul său cu formația arădeană din al treilea eșalon a expirat pe 30 iunie. UTA susține că jucătorul trebuia să revină automat la clubul-mamă, iar faptul că a semnat cu Dinamo a generat o dispută care urmează să fie tranșată la comisii.

Oficialii arădeni consideră că au toate argumentele legale de partea lor, dar până la o decizie oficială, situația lui Kyrychenko rămâne în aer. Așa cum declara și în urmă cu două săptămâni pentru prosport, Meszar insistă că regulamentul îi dă dreptate clubului pe care îl conduce, chiar dacă interpretările diferite și modificările recente ale regulilor privind jucătorii tineri lasă loc de ambiguități.

1. Începând cu vârsta de 16 ani împliniți, jucătorii juniori pot să încheie primul contract cu clubul la care sunt legitimați cu titlu definitiv, în următoarele condiții:

a. în termen de maxim 60 de zile de la împlinirea vârstei de 16 ani, dacă clubul respectiv le propune încheierea unui contract prin care le asigură un salariu sau o remunerație lunară netă de 1.000 de lei în perioada junioratului;
b. Clauzele contractului trebuie să respecte prevederile RSTJF;
c. Contractul poate conține o clauză prin care jucătorul se obligă să semneze un nou contract cu clubul la terminarea perioadei junioratului;
d. Contractul va conține obligatoriu clauze prin care clubul garantează jucătorului pregătire educațională din punct de vedere academic sau școlar, suplimentar față de pregătirea fotbalistică, astfel încât să-i fie permis jucătorului să urmeze o altă carieră decât cea în fotbal în situația în care, din orice motiv, renunță la fotbalul profesionist.

2. Sarcina convingerii jucătorului să semneze respectivul contract aparține în mod exclusiv clubului.

3. Dacă acest contract este semnat și conține clauza cu privire la semnarea unui nou contract la încetarea junioratului, atunci jucătorul va avea obligația de a încheia un contract la vârsta de 19 ani.

4. În cazul refuzului de a semna contractul la vârsta de 19 ani, jucătorul nu se poate legitima la noul club decât dacă acesta din urmă achită fostului club 150% din valoarea costurilor efectuate de fostul club cu jucătorul. Costurile se calculează efectiv în baza contractului dintre jucător și clubul anterior.

- Articolul 14 actualizat din Regulamentul Privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal

  • Perioada junioratului: perioadă care se termină la data de 30 iunie a anului în care un jucător împlineşte vârsta de 19 ani.

Alexandru Mezar: „În prezent, este înregistrat doar contractul nostru”

„Nu s-a schimbat absolut nimic între timp. Rămâne ca forurile competente, comisiile, să decidă această speță. Nu este cazul să facem apel în momentul de față, dar urmează. În prezent, este înregistrat doar contractul nostru, contractul cu Dinamo nu este încă înregistrat. Dinamo nici nu trebuia să aibă discuții cu noi.

Jucătorul spune că era liber de contract, deși noi susținem că avea contract cu UTA. Este o situație complicată, să zicem așa, dar vă spun: deciziile le vor lua comisiile Federației. Eu spun că noi avem dreptate, jucătorul spune că el are dreptate. Dinamo a profitat de ceea ce a spus jucătorul și s-a născut această speță”, a spus Alexandru Meszar, conducătorul de facto al celor de la UTA Arad, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

Se ajunge la comisii! Probleme mari cu noul transfer al lui Dinamo: „Contractul nu este încă înregistrat”
Vadym Kyrychenko, noul jucător al lui Dinamo

„Anul trecut, jucătorul a fost împrumutat în Liga a III-a și, într-adevăr, în data de 30 iunie i-a expirat contractul cu Pecica, echipa din Liga 3. În mod normal, el trebuia să se prezinte la echipa de care aparține, UTA.

Va fi un termen mai lung, nu va exista o finalitate imediată. Rămâne de văzut dacă va avea drept de joc în această perioadă. Având în vedere că s-a schimbat legislația privind jucătorii de 19 ani, la finalul junioratului, au rămas multe lucruri interpretabile. Suntem și noi curioși să vedem cum se va decide acest caz”, a completat acesta.

Citește și:
Bosnia - România, decisiv pentru locul 2 în preliminariile CM 2026 » Pe ce formulă mizează Lucescu la Zenica
Nationala
Bosnia - România, decisiv pentru locul 2 în preliminariile CM 2026 » Pe ce formulă mizează Lucescu la Zenica
S-a lansat Calendarul Pirelli 2026 » Imagini provocatoare cu Irina Shayk și cele mai tari modele din lume
Stiri extrasport
S-a lansat Calendarul Pirelli 2026 » Imagini provocatoare cu Irina Shayk și cele mai tari modele din lume
Șerban, fiul lui Valeriu Iftime, a fost numit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan: „Aici nu am avut nicio influență”
Stiri extrasport
Șerban, fiul lui Valeriu Iftime, a fost numit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan: „Aici nu am avut nicio influență”
Scenariu demn de film: doi fotbaliști celebri și-au schimbat fostele partenere, într-o poveste ca de telenovelă
Campionate
Scenariu demn de film: doi fotbaliști celebri și-au schimbat fostele partenere, într-o poveste ca de telenovelă
Lidl ridică cel mai mare magazin al său din România. A semnat contractul FOTO
Profit.ro
Lidl ridică cel mai mare magazin al său din România. A semnat contractul FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cum a plecat Daniel Bîrligea de la Sibiu, după amenințările lui Becali » A părăsit stadionul împreună cu cel cu care s-a certat!

Furtună în Iran! Un clip apărut pe internet „fără voia fotbalistului” a pornit o anchetă pentru „încălcarea moralității publice” » Imaginile sunt acum pe tot internetul


Comentarii (3)
creeperno807
creeperno807  •  02 Iulie 2025, 22:42

In cel mai rau caz, Dinamo o sa plateasca acel 150% si are de unde

DDBpatetic
DDBpatetic  •  02 Iulie 2025, 19:12

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Zuza
Zuza  •  02 Iulie 2025, 16:51

Aiureală gsp istă! Ceva de rusescu,panduru,nu aveți? Apropo de ce a zis maaarele vostru specialst panduru despre problemele lui politic! Să dea dumnezeu să fie rezolvate acum,dar politic a venit la dinamo cu acele probleme care ...ce să vezi,un club important a zis pas la ele! În plus.....metodele lui neubert sunt ele cumva ....bune ,la început,dar apoi jucătorii se cam rup pe capete la fcsb

Vezi toate comentariile (3)
Comentează