LIGA 1  ·  STEAUA

Se întoarce bogat ;) Varela va avea la Steaua un salariu dublu faţă de cel de la Vaslui

Pînă să vină în Ghencea, Varela se transferase de alte 3 ori, mereu din postura de jucător liber
Pînă să vină în Ghencea, Varela se transferase de alte 3 ori, mereu din postura de jucător liber

Articol de - Publicat sambata, 07 septembrie 2013 00:00

Apărătorul a obţinut în Ghencea 20.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu pe care l-a avut pînă acum, unul ce reflectă progresul său uimitor: cota lui a crescut în ultimii 5 ani de 40 de ori.

Fernando Varela a crescut fantastic, dintr-un "no name" a devenit un fundaş de Champions League. A fost tranzacţionat pe un milion de euro, suma pe care au negociat-o Steaua şi Vaslui, iar pe transfermarkt.de valoarea estimată e chiar dublă, de două milioane de euro! În cinci ani a crescut de 40 de ori!

În 2008 avea 20 de ani şi valora numai 50.000 de euro! Nimeni din România nu auzise atunci de Varela şi nici în Portugalia nu era estimat drept un viitor fotbalist important. Se afla în lotul lui Estoril, o formaţie mediocră dintr-o localitate apropiată de Cascais, locul în care s-a născut stoperul ce evoluează pentru "naţionala" Insulelor Capului Verde.

Cîştiga 2.000 de euro lunar, de 10 ori mai puţin decît venitul pe care l-a obţinut negociind pe email cu Steaua. Progresul e semnificativ şi faţă de perioada pe care a petrecut-o la Vaslui. În vara anului trecut semnase cu trupa lui Porumboiu din postura de liber de contract, după ce se despărţise de Feirense, şi avea un contract cu 10.000 de euro pe lună.

L-a ajutat "naţionala"
Venitul i-a crescut în acest sezon la 12.000 de euro lunar, iar acum a mai adăugat încă 8.000 de euro ca urmare a transferului în Ghencea. Cota şi sumele care i-au intrat în cont au crescut şi datorită prestaţiilor de la cluburi, însă şi graţie prezenţelor la "naţionala" Insulelor Capului Verde, cu care Varela a participat la cea mai recentă ediţie a Cupei Africii.

Cu noul stelist printre titulari, selecţionata din acest mic stat, în fapt un arhipelag apropiat de Coasta de Vest a Africii, s-a calificat din grupa ei şi a fost stopată de Ghana lui Essien şi a lui Muntari.

Cadu e cel mai tare
Varela a intrat în topul celor mai importanţi fotbalişti apăruţi în Liga 1 din campionatul Portugaliei. Inclusiv din punct de vedere financiar e printre cei mai tari ex-lusitani, o dată cu transferul pe un milion de euro şi contractul de 240.000 de euro anual.

El nu-l ajunge încă pe Ricardo Cadu, cel mai bine plătit jucătorul fost în Portugalia şi adus în Liga 1. Tot fundaş central, ca şi Varela, căpitanul lui CFR Cluj cîştigă 360.000 de euro pe sezon.

"A crescut în România"
Evoluţia lui Fernando Varela şi "boom"-ul pe care l-a înregistrat cota lui au fost analizate de către Lucian Sînmărtean, căpitanul Vasluiului: "Cînd a venit, acum un an, Varela gafa des. Dar a fost folosit în continuare şi a crescut de la un meci la altul. E un fundaş bun, potrivit pentru a juca în locul lui Chiricheş, deoarece e capabil să sprijine construcţia, pasează bine pentru un apărător".

131 de meciuri a jucat Varela în Portugalia, pentru 4 cluburi: Estoril, Rio Maior, Trofense şi Feirense. În Liga 1 are 37 de jocuri, toate pentru FC Vaslui

1,82 metri măsoară Varela, cu un centimetru sub Chiricheş. Ceilalţi stoperi din lotul Stelei sînt mult mai înalţi: Szukala are 1,95 metri, iar Gardoş are 1,94

"L-am urmărit pe Celeban în meciul Dinamo - Vaslui, din acest sezon, şi după joc i-am spus lui Reghecampf că e posibil ca Varela să fie ce căutăm noi, nu polonezul. Hagi şi Hizo ne-au confirmat că e bun" (Mihai Stoica, manager Steaua)

"Vor fi majorate şi salariile fotbaliştilor mai vechi, toată lumea trebuie să cîştige bani, să simtă toţi că au ajuns în grupele Champions League" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Vor închiderea unui site!
Oficialii stelişti au anunţat pe site-ul clubului că se dezic de orice acţiuni sau activităţi cu conotaţie politică, după ce un site al suporterilor exprima dorinţa de a protesta, ieri, în Bucureşti împotriva exploatării Roşia Montana.

Fanii au publicat pe fcsteaua.ro un anunţ "6 septembrie 2013: o zi pentru România" care îi cheama în stradă pe suporterii echipei. Şefii din Ghencea au luat decizia de a iniţia demersuri juridice pentru a bloca domeniul fanilor pentru a nu avea de suferit imaginea Stelei.

De mîine, pachete la liber
Susţinătorii Stelei îşi pot cumpăra, de astăzi, pachete pentru cele trei meciuri pe care Steaua le va juca acasă în grupele Champions League. Acestea vor fi disponibile pînă pe 16 septembrie pe site-ul biletesteaua.ro, iar un suporter poate achiziţiona maximum 4 pachete.

După această dată se vor vinde bilete exclusiv pentru partida cu Chelsea, de pe 1 octombrie. Pachetele au preţuri cuprinse între 210 şi 270 de lei la peluze, 375 şi 925 de lei la tribuna a II-a, 375 şi 460 de lei la tribuna I.



Naya Rivera a fost găsită moartă. Detalii șocante despre ultimele clipe: ce a făcut pe barcă, alături de fiul ei
Libertatea
Comentarii (1)
drimmero  •  07 Septembrie 2013, 09:46

un nou pas spre profesionalism al Stelei ar fi ca toate salariile sa fie confidentiale!

Vezi toate comentariile (1 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
20:00 Fotbal, Liga 2
FC Argeș - Mioveni
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:15 Fotbal, Premier League
Chelsea - Norwich
Eurosport
22:45 Fotbal, Serie A
Atalanta - Brescia
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1