FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Se repetă scenariul? Ce se poate întâmpla cu cei mai buni doi dinamoviști din sezonul trecut

Articol de - Publicat luni, 07 august 2017 15:38

Mijlocașul Sergiu Hanca și atacantul Adam Nemec, cei mai buni ”câini” sezonul trecut, sunt arătați cu degetul, însă startul lor a fost slab și-n ediția precedentă, revenindu-și pe parcurs.

Sergiu Hanca, 25 de ani, și Adam Nemec, 31 de ani, au fost criticați atât de dinamoviștii din club, cât și de cei din tribune după startul de sezon în care n-au reușit niciun gol sau assist. Mai ales că este vorba despre puncherul sezonului trecut, atacantul slovac, și de cel mai bun pasator al campionatului, mijlocașul dreapta, convocat și folosit de Daum în partidele cu Polonia (1-3) și cu Chile (3-2). Cei doi lideri ai "câinilor" se apără spunând că trec printr-o perioadă nefastă și aduc în discuție sezonul precedent în care, înainte de a străluci, au avut un un start gri.

"Anul trecut pe vremea asta eram rezervă și nu m-am lăsat, am tras din greu și am ajuns unde am ajuns", a comentat ardeleanul. Într-adevăr în primele trei runde ale sezonului precedent, a prins doar finalurile de meci, de-abia din etapa a patra, cu Voluntari (3-1), intrând titular. Și n-a mai pierdut locul din echipă după două pase decisive în acel meci.

Situația lui Nemec este similară: a venit târziu la echipă, a fost în umbra lui Gnohere, marcând doar un gol în primele 7 partide în care a jucat, respectiv 2 goluri în primele 11! Prima parte a sezonului a fost mult mai slabă decât a doua: 4 goluri și un assist în 15 meciuri în 2016, 9 goluri și două pase în 2017. z

5meciuri a strâns Nemec în acest sezon fără nimic notabil în 331 de minute jucate

12 goluri și 13 pase decisive a bifat Hanca sezonul trecut în 40 de meciuri. În actuala ediție, e pe zero în 4 meciuri 

Citește și:
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
Nationala
Mircea Lucescu, pregătit de operație: „Plan făcut cu un medic din Franța cerut de familie” » Comunicat de ultimă oră de la Spitalul Universitar!
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
Superliga
Ce este ECMO, procedura riscantă care se ia în calcul pentru Mircea Lucescu
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (1)
ionutstv
ionutstv  •  07 August 2017, 16:30

E ca la bizonu, dupa ce a zis Gigi ca il vrea, s-a taiat.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!