Articol de Sergiu Alexandru - Publicat sambata, 10 octombrie 2026 14:05 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 14:05
Sepsi – Dinamo 0-2, unul dintre cele mai tari meciuri ale rundei, s-a lăsat cu scandal. Fanii „câinilor” au scandat lozinci xenofobe în timpul partidei, iar după meci, Andrei Nicolescu, președintele „câinilor”, s-a declarat nemulțumit de protocolul de la tribunele oficiale. Ambele momente l-au deranjat teribil pe Laszlo Dioszegi, finanțatorul covăsnenilor.
„Îl felicit că are brutărie, că ne-a pus pâine pe masă, dar am niște parteneri care vin de la București și îl rog, în virtutea respectului pe care îl acordăm între cluburi, să aibă un protocol cât de cât normal. Sunt oameni care vin patru ore pe drum de la București. Să aibă grijă ce pune la protocol”, a declarat imediat după meci Andrei Nicolescu, care înainte condamnase și derapajele fanilor lui Dinamo.
Declarația oficialului dinamovist nu i-a picat bine lui Laszlo Dioszegi, care, într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, și-a spus punctul de vedere și a fost extrem de vehement împotriva suporterilor dinamoviști.
Laszlo Dioszegi: „E inadmisibil ca în 2026 să mai existe xenofobie”
„Eu mereu spun adevărul. Dinamo a meritat cu prisosință victoria. A fost mult mai bună decât noi. Nu avem ce spune. Împreună cu Universitatea Craiova se va bate la campionat. Asta e părerea mea, să nu se supere Rapid și FCSB. Eu, ca neutru, așa văd. Prima repriză le-a aparținut în totalitate, în a doua am avut și noi ocazii. A fost un meci frumos, per total, în afară de ce s-a întâmplat în tribune și după meci.
Cei de la Dinamo m-au sunat cu 5-6 zile înainte, că vor o favoare. Eu eram plecat, am zis să sune la club. Cei de la Dinamo au zis că vor veni mai mulți suporteri și să le dăm un sector. Am zis OK. După aceea au sunat că vor să vândă tricouri DDB în stadion. Am fost de acord, ca să nu spună că nu suntem ospitalieri.
Dar din minutul 50 ne-au trimis afară din țară. Timp de 20 de minute. Și nu vreau să reproduc ce s-a strigat. Atunci mi-am ieșit din fire. Noi am fost ospitalieri, iar ei au început să strige așa ceva... Iar arbitrii nu au făcut nimic timp de 20 de minute. Mi-am ieșit din fire și am urlat să iasă jucătorii de pe teren, ca să atragem atenția întregii lumi. E inadmisibil ca în 2026 să mai existe xenofobie și rasism. Atât a fost”, a declarat Laszlo Dioszegi.
Dioszegi, replică pentru Nicolescu: „Vrea să distragă atenția. Prima dată am râs”
„Ce a spus domnul Nicolescu am văzut după meci. Și prima dată am început să râd. Le-am adus trei platouri pline de cașcaval, jumări, brânzeturi și așa mai departe.
Azi mi-a zis cineva care a fost rostul declarațiilor. Și mi-am dat seama. De ce să vorbească lumea despre galeria lui Dinamo și să nu se spună că Dioszegi nu a dat să mănânce conducerii lui Dinamo? Peste tot despre asta se vorbește. Știrea e că nu am dat eu să mănânce și prea puțin se vorbește despre ce au spus fanii lui Dinamo. E o bună diversiune, să arunce pisica în cealaltă parte.
Nimeni care a venit aici nu a plecat nemâncat. Ca să vă explic. Înainte de masă vine ospătarul, Cosmin, un român, care servește toate boxele la fel. Nici în loja mea nu aduce ceva în plus față de ce e la Dinamo. Să fie clar!
Înainte de meci, vine Cosmin și aduce pâine și pogăcele sărate și dulci. La pauză, aduce platourile de mâncare. Mi se pare normal să mănânci la pauză. Cei de la Dinamo i-au spus lui Cosmin că le e foame și Cosmin a adus cele trei platouri înainte de meci. Poate că la pauză nu a mai rămas din ce mâncare a mai fost. Dar puteau să-i spună lui Cosmin, care trece din 10 în 10 minute pe la loji, că nu a fost de ajuns. Și mai aducea un platou, se găsea. De aceea am fost foarte surprins. Prima dată am crezut că e glumă.
Pe lângă platouri, aducem sucuri, apă plată, apă minerală, cafea, vin de la Arad și bere de la Miercurea Ciuc. Cred că e mai mult decât suficient. Dar pentru ei era mai bine să vorbească lumea că nu am pus mâncare, ci doar pâine. Asta a fost cu două ore înainte de meci. Eu niciodată nu am criticat vreun club de fotbal în legătură cu cum am fost așteptat. În unele locuri am primit doar apă și atât. Dar niciodată nu am vrut să denigrez vreun club.
Dacă eram Nicolescu, făceam 10 ture de stadion de bucurie că am câștigat și am echipă bună. El nu s-a gândit decât la ideea «Hai să distrag atenția de la ce au făcut cei 1000 de suporteri». Îi spun domnului Nicolescu că data viitoare, dacă ne salvăm, îl așteptăm cu două platouri în plus. ”, a adăugat Laszlo Dioszegi.
Erau și suporteri de etnie maghiară în galeria lui Dinamo. Cum poate după meci să-și privească în ochi părinții după ce a strigat «Afară cu ungurii din țară»? Mi se pare cel mai josnic! Poți să fii fan, dar să te abții când se scandează așa ceva. Președinții de cluburi trebuie să educe suporterii, să le spună că așa ceva nu e normal. Asta e părerea mea.
– Laszlo Dioszegi
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.