FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

VIDEO EXCLUSIV Conducerea anunță planuri mari:„Am greșit în vară, iar în iarna asta trebuie să reparăm! Aducem jucători titulari”

Articol de , - Publicat marti, 04 ianuarie 2022 13:06 / Actualizat marti, 04 ianuarie 2022 13:15

Managerul lui Sepsi a făcut radiografia lui 2021, cel mai bun an din istoria clubului. Rămâne regretul greșelilor din vară, când echipa spera să treacă la un nou nivel, însă multele schimbări din lot au dus-o, din nou, la mijlocul clasamentului.

- Domnule Șfaițer, cum ați caracteriza 2021 pentru clubul Sepsi?
- În urmă cu un an, la final de 2020, eram foarte bine. Eram pe un loc bun, pe 4 dacă nu mă înșel, și am rămas acolo. Uitându-mă în urmă, exact pe anul 2021, am avut apoi un parcurs excelent în sezonul regulat, ce mai era din el, la fel și în play-off-ul ce a urmat. Practic, prima jumătate a anului a fost excelentă. Punem aici în calcul faptul că am ajuns în cupele europene, am terminat pe locul 4 în Liga 1, ne-am atins toate obiectivele.

Rămâne regretul că n-am trecut de Trnava, o echipă cu destulă rutină și experiență europeană, dar am jucat de la egal, neșansa a făcut să nu ne calificăm. Am suferit însă în debutul acestui sezon. Deși meciul cu Clinceni din prima etapă ne dădea speranțe, rezultatele n-au fost cele așteptate. A fost acea serie de remize, plus alte meciuri când am jucat bine și am pierdut puncte. Ne-am îndepărtat de play-off, dar mai avem mici speranțe.  Locurile 5 și 6 se vor juca până în ultima etapă, e părerea mea. 

Schema incredibilă a lui Răzvan Burleanu » În timp ce fotbalul masculin se afundă tot mai grav, preşedintele FRF a crescut cu 140% masa de votanţi dinspre fotbalul feminin!
FRF
Schema incredibilă a lui Răzvan Burleanu » În timp ce fotbalul masculin se afundă tot mai grav, preşedintele FRF a crescut cu 140% masa de votanţi dinspre fotbalul feminin!

- Unde s-a greșit? 
- Am dorit mai multe în acest sezon, am sperat la asta. Însă s-au făcut greșeli. Au venit unii jucători nepregătiți. Am lăsat mulți jucători să plece, poate ar fi fost bine să încercăm să ținem de ei. Pentru că echipa noastră a arătat multă omogenitate în sezonul trecut. Din păcate, fiind perioada de pregătire scurtă, au venit repede și cupele europene, s-au mai și accidentat fotbaliști ca Vașvari, Rep, Fulop, Golofca, asta s-a văzut, programul fiind încărcat. 

Olimpiu Moruțan e un copil, mai are nevoie de pregătire, de jocuri, să atingă o maturitate. Uitați-vă la Stanciu de cât timp a avut nevoie. Oli trebuie încurajat, e la un club mare. Mă bucur mereu când îi văd titulari și pe el, și pe Cicâldău
- Cornel Șfaițer, manager general Sepsi

- Schimbați multe iarna asta? 
- Clar vor fi schimbări. Asta se caută în pauzele competiționale. Ne dorim întăriri, sperăm să fie cât mai puține modificări, însă  vor fi câteva. Important e să bifăm transferuri bune, vrem jucători titulari, să aducă un plus, o emulație. Nu vrem să facem transferuri doar de dragul de a face schimbări. Trebuie să reparăm greșelile din vară. 

Echipa națională nu se refuză, nu înțeleg de ce nu a venit Dan Petrescu. E un antrenor titrat, are background de fost mare jucător, e antrenorul care era cel mai bun pentru echipa națională. E tehnicianul rezultatului. Plus că el la CFR mereu se plângea că nu i se aduceau jucătorii doriți. Ei, la națională ar fi putut alege pe cine voia el
- Cornel Șfaițer, manager general Sepsi

„Gafele arbitrilor sunt omenești, dar unele sunt repetate, iar asta e grav"

- Ați militat pentru VAR cât mai repede, ați văzut și explicațiile domnului Vassaras, ce gust v-au lăsat?
- E o problemă spusă în mod repetat de toată lumea, de la antrenori la conducători și jucători. Antrenorii plătesc din cauza greșelilor, la fel jucătorii, greșelile sunt tot mai multe și mai mari. Culmea, chiar înaintea VAR-ului. Am crezut mult în proiectul ăsta, m-am numărat printre conducătorii vocali, clubul Sepsi la fel. Noi chiar ne asumam niște cheltuieli suplimentare, doar să beneficiem de VAR. Greșeli au fost anual, însă în campionatul nostru au fost greșeli grave, repetate. Credeam că vom avea VAR la început de play-off și play-out. Se pare că nu va fi așa! Poate va fi finala Cupei sau la Supercupă, cum zice domnul Vassaras. 

- Sunteți optimist?
- Mi-aș dori măcar la finala Cupei României. Poate vom fi și noi acolo, culoarul ne ajută să repetăm calificarea istorică de acum 2 ani. E obiectivul nostru! Nu ascundem asta. Vrem să evităm greșelile grave de arbitraj. Au fost greșeli omenești, dar au fost și greșeli repetate din partea unor arbitri, iar asta e mai grav. 

- Sepsi încă propune jucători interesanți, ultimul e Păun, pe care a pus ochii Gigi Becali.
- Sper să fie sănătos, vom vedea unde va merge! N-a fost nicio ofertă. Dar important e că a atras atenția. Cei de la FCSB îl urmăresc, am mai fost întrebat și de alți agenți despre Păun. Cred că Păun mai are nevoie de Sepsi. Din vară cred că poate pleca. Atunci ar fi momentul ideal. Vom vedea însă ofertele. Clubul Sepsi și-a dorit de la an la an o echipă mai competitivă. Asta nu înseamnă că nu dăm drumul unor jucători. Dar apoi aducem alții! 

Păun e un jucător inteligent, arțăgos. Îi și lipsesc unele lucruri, forța, de exemplu. Și aici cred că e o problemă a tuturor jucătorilor din România. Se vede asta când merg să joace în străinătate. Păun poate crește însă mult
- Cornel Șfaițer, manager general Sepsi

Citește și: 

EXCLUSIV Sepsi OSK încearcă să transfere un triplu campion al României

EXCLUSIV Sfatul prețios al străinului din Liga 1 inițiat de Budescu în tainele grătarului: „Fiți inteligenți și strângeți bani! Sau investiți-i pe cei pe care i-ați făcut”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează