FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

IOANIȚOAIA LA ZI „Sezon compromis” » Directorul GSP, la finalul etapei: „Șumudică să nu înceapă cu astea”

Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor
Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor

Articol de - Publicat marti, 21 ianuarie 2025 14:55 / Actualizat marti, 21 ianuarie 2025 14:59

În direct la GSP Live, Ovidiu Ioanițoaia a analizat ultimele două meciuri ale etapei cu #22, Farul - UTA 1-1 și Rapid - Poli Iași 2-1.

Directorul Gazetei Sporturilor spune că sezonul Farului e unul compromis și remarcă progresul Rapidului cu Șumudică pe bancă, „dar suporterii au pretenții mai mari decât locul 6”.

Dan Șucu achiziționează al 3-lea club de fotbal. Vestea momentului: „Lucrăm pe mai multe planuri”
GSP LIVE
Dan Șucu achiziționează al 3-lea club de fotbal. Vestea momentului: „Lucrăm pe mai multe planuri”

VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia: „Academia Hagi are nevoie de mai multe fonduri”

Farul s-a chinuit și de data asta. UTA a făcut un joc solid, a dat o replică serioasă. Arădenii au deschis scorul, după care arbitrul Radu Petrescu, în opinia mea, a făcut exces de zel și l-a eliminat foarte ușor pe Râpă. Cred că Radu Petrescu a exagerat.

În 11 contra 10, Farul a reușit să egaleze, numai că a venit rândul lui Alibec să facă un gest copilăresc, prostesc, a lovit cu cotul, probabil că intenționat, Radu Petrescu și VAR-ul au observat și l-au eliminat pe Alibec.

Farul nu a reușit să câștige pe teren propriu, nici de această dată, a adunat numai 25 de puncte în acest campionat. La pretențiile ei de fostă recentă campioană, Farul spera să prindă play-off-ul, acum cred că se mai gândește puțin spre deloc la play-off și își face socoteala legată de zona barajului și a retrogradării.

E un cerc vicios la Farul, după părerea mea. Un sezon mult sub așteptări. Academia lui Hagi are nevoie de mai multe fonduri ca să producă. Din păcate, organele locale, orașul și județul nu ajută echipa suficient. O mai ajută, dar nu cât ar avea nevoie Hagi.

Pe 5 februarie ar trebui să fie sărbătoare mare la Constanța, Gică Hagi împlinește 60 de ani. Dar va fi o sărbătoare mai puțin veselă, Farul e într-o situație delicată, mai aproape de retrogradare decât de play-off, ca să nu mai vorbesc de podiumul la care altădată era abonată. E un sezon compromis pentru Farul și Hagi, dar în viața unei echipe mai apar și asemenea momente de scădere și cădere. Farul parcurge un sezon nefericit”, a subliniat Ioanițoaia, la GSP Live.

Rapid traversează o situație tulbure”

„Rapid a învins și e pentru prima oară în acest sezon în play-off. Nu a strălucit, a avut probleme și cu Poli Iași, o echipă cu multe găuri din cauza indisponibilităților. Petrila a fost MVP-ul meciului, a reușit ambele goluri, e prima lui «dublă» de când joacă la Rapid.

Îmi pare rău s-o spun, dar și Rapid traversează o situație tulbure. Sunt tot felul de probleme, probleme de efectiv, Ignat va fi suspendat. Și o așteaptă un meci greu, primește vizita Craiovei. Mulți jucători au fost aduși cu tam-tam, dar n-au reușit să confirme, ba chiar au dezamăgit. Boupendza e într-o situație aproape comică, e pe picior de plecare, are oferte. N'Jie, adus și el cu bani mulți, nu joacă, Jambor a plecat, deși domnul Șucu a plătit un milion de euro pentru el.

De la Rapid se așteaptă mai mult decât acest loc 6, la egalitate de puncte cu Petrolul”, a continuat directorul Gazetei.

Rapid - Poli Iași // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Rapid - Poli Iași // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Marius Șumudică în Rapid - Poli Iași // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Marius Șumudică în Rapid - Poli Iași // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Emil Săndoi în Rapid - Poli Iași // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+30 FOTO

„Mie îmi place de Șumudică. Nu mimează, e firesc, normal în atitudine. Așa e el și trebuie luat ca atare. Înțeleg că îl admiră pe Simeone acum, că fuge la cabine, nu mai stă pe teren după finalul meciurilor. Are și el figurile lui, dar e rapidist trup și suflet, e un antrenor bun.

Dar să nu înceapă că are oferte - se pare că Gaziantep ar vrea să-l ia, sau cineva din Turcia, ca de obicei - și să lase impresia că face o favoare Rapidului că rămâne. Ăsta e Șumudică, un pic actor, dar e muncitor, devotat clubului. Și e de reținut că a luat echipa de pe 12 și a dus-o pe 6. Nu e acolo unde ar vrea suporterii, dar echipa e într-un progres”, a conchis Ovidiu Ioanițoaia.

Citește și:
Mihai Stoica, surprins de imaginea din peluza lui Dinamo Zagreb: „N-am mai văzut așa ceva!”
Europa League
Mihai Stoica, surprins de imaginea din peluza lui Dinamo Zagreb: „N-am mai văzut așa ceva!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Florin Prunea: „E transferul ultimilor 2-3 ani în Liga 1”
Superliga
Florin Prunea: „E transferul ultimilor 2-3 ani în Liga 1”
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (2)
Vardy.Party
Vardy.Party  •  21 Ianuarie 2025, 15:16

Progres, clar. Li s-a aplecat de atâta progres rapidiştilor.

Janika
Janika  •  21 Ianuarie 2025, 15:08

Traian Ferdinand Ovidiu Rareș Ioanițoaia,***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close