FOTBAL  »  Superliga  »  SPORTS FESTIVAL

Show în BTarena, la Sports Festival! Egalitate la finalul confruntării dintre echipa lui Ronaldinho și selecționata României

Ronaldinho, în acțiune în BTarena, la Sports Festival +27   FOTO
Ronaldinho, în acțiune în BTarena, la Sports Festival

Articol de - Publicat sambata, 14 iunie 2025 17:30 / Actualizat sambata, 14 iunie 2025 20:43

Sâmbătă, 14 iunie, în BTarena din Cluj-Napoca, a avut loc evenimentul Ronaldinho & Friends, un meci demonstrativ de 5 la 5, la care au participat legende ale fotbalului precum Ronaldinho Gaucho, Wesley Sneijder, Marco Materazzi sau Adriano. La finalul confruntării dintre World Team și echipa României scorul a fost egal: 12-12.

Într-o BTarena arhiplină, fanii lui Ronaldinho au avut de așteptat până să își vadă favoritul. Mai întâi, pe teren a intrat naționala masculină de minifotbal a României, care a câștigat titlul mondial în 2023. Tricolorii au fost împărțiți în două echipe și au oferit un duel demonstrativ, în care s-au înscris 6 goluri: 4-2 pentru trupa albastră.

„Vrăjitorul” sfios a „topit” Clujul » După 24 de ore în România, Ronaldinho și-a spus primele impresii și a răspuns la întrebarea GSP: „Nici în cel mai îndrăzneț vis nu mă gândeam!”
EVENIMENT
„Vrăjitorul” sfios a „topit” Clujul » După 24 de ore în România, Ronaldinho și-a spus primele impresii și a răspuns la întrebarea GSP: „Nici în cel mai îndrăzneț vis nu mă gândeam!”

Multiple surprize pregătite înaintea evenimentului „Ronaldinho & Friends”

A urmat un show imersiv, prin intermediul căruia s-au prezentat loturile celor două grupări. Prezentarea echipelor a început cu jucătorii din România și s-a încheiat cu Ronaldinho, care a fost primit în uralele publicului.

Duelul dintre cele două tabere a fost echilibrat, cu multe goluri spectaculoase, dar și cu faze haioase, provocate în principal de tricolori. Adrian Ilie a deschis scorul, iar Robert Pires a fost primul marcator al selecționatei mondiale.

Ronaldinho și-a asumat un rol de pasator și adesea a refuzat să caute poarta. Adriano a fost principala armă ofensivă a oaspeților, în timp ce Adrian Mutu și-a arătat valoarea de atacant de clasă.

După 30 de minute, scorul a fost 5-5, iar pauza a fost utilizată pentru a-i celebra pe jucătorii lui U-BT Cluj-Napoca, formație care a cucerit vineri, 13 iunie, al 5-lea titlu consecutiv la baschet masculin.

Ronaldinho și prietenii fac spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
+22 FOTO

Ronaldinho, jucătorul cheie în repriza secundă din BTarena

Întoarcerea de la vestiare l-a găsit pe Ronaldinho pe bancă, iar adversarii au profitat de asta. Mutu, Alexandru Chipciu și Răzvan Raț au fost liderii României, iar avantajul a crescut de mai multe ori la 3 goluri.

Revenirea lui Ronaldinho pe teren a schimbat jocul vedetelor mondiale, care au recuperat din diferență. Balonul de Aur din 2005 a reușit, în cele din urmă, să înscrie un gol, însă s-a accidentat la scurt timp și nu a încheiat evenimentul în BTarena.

Pe final, niciuna dintre cele două echipe nu a mai forțat, iar meciul demonstrativ s-a încheiat la egalitate: 12-12.

LIVE. România vs. World Team, confruntare spectaculoasă în BTarena

FINAL DE MECI. 12-12. Ronaldinho a părăsit terenul, accidentat, cu câteva minute înainte de finalul jocului.

Repriza 2.

12-12. Sneijder restabilește egalitatea. A mai rămas un singur minut din repriza secundă.
12-11. Ronaldinho obține o lovitură liberă și îi pasează decisiv lui Pires. Jocul devine din nou echilibrat.
12-10. Apetit ofensiv deosebit în BTarena. Ricardinho mai marchează o dată.
12-9. Raț restabilește diferența de 3 goluri cu un șut care lovește bara laterală.
11-9. Mutu își mai trece în cont un gol.
10-9. În sfârșit. Ajuns cu mingea în fața porții, Ronaldinho nu a mai avut varianta de a pasa și și-a trecut în cont primul gol.
10-8. Un nou assist pentru Ronaldinho. La finalizare este Ricardinho, cel mai bun jucător de futsal din istorie.
10-7. Materazzi ratează incredibil după o pasă excelentă a lui Ronaldinho și, la cealaltă poartă, Mutu marchează printr-o execuție de excepție.
9-7. Ronaldinho îi așează mingea perfect lui Sneijder și olandezul reduce din deficit.
9-6. Hattrick pentru Chipciu. De partea cealaltă, Materazzi este din ce în ce mai nervos.
8-6. Chipciu marchează în urma unei acțiuni bine lucrate, iar Felix Luz îl trimite în teren pe Ronaldinho.
7-6. Sneijder reduce din diferență printr-un șut care îl depășește pe Lobonț.
7-5. Ilie continuă duelul cu Adriano pentru titlul de golgeter al partidei.
6-5. Contra înscrie după o greșeală de comunicare a vedetelor internaționale.
Repriza secundă începe cu Ronaldinho pe banca de rezerve.

Ora 19:10: La pauză, jucătorii și staff-ul lui U-BT Cluj-Napoca, formație care a cucerit vineri, 13 iunie, al 5-lea titlu consecutiv, au schimbat parchetul pe iarbă și au fost aplaudați de o sală arhiplină.

Ronaldinho și prietenii fac spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
+22 FOTO

Repriza 1.

5-5. Prima repriză se încheie cu un gol al lui Adriano, revenit pe teren.
5-4. „Cobra”, al doilea jucător care face dubla, cu un minut înainte de pauză.
4-4. Marco Materazzi își arată valoarea, se revanșează pentru o acțiune defensivă la care a fost depășit de Mutu și lansează o bombă în poarta lui Lobonț.
4-3. Mutu marchează pe contraatac și România preia conducerea pentru a doua oară în prima repriză.
3-3. Alexandru Chipciu, căpitanul lui FC Universitatea Cluj-Napoca, își etalează calitățile și înscrie.
2-3. Adriano, primul fotbalist care reușește dubla. Acesta este înlocuit imediat cu Ricardinho.
2-2. Gol România, care egalează prin Răzvan Raț.
1-2. Prima acțiune la care a contribuit Ronaldinho. Acesta i-a pasat decisiv lui Adriano, care a marcat cu exteriorul.
1-1. După mai puțin de jumătate de minut, Robert Pires a restabilit egalitatea.
1-0 pentru România. Adrian „Cobra” Ilie a înscris primul gol al partidei, după un assist de la Adrian Mutu.

Ora 18:37: Înainte de startul confruntării, Dracula a intrat pe teren și, cu această ocazie, s-a anunțat că ediția din 2026 a Transylvania Open va avea loc în perioada 31 ianuarie - 7 februarie.

Ora 18:32: Urmează momentul așteptat de întreaga sală - apariția în teren a lui Ronaldinho Gaucho, Balonul de Aur din 2005.

Ora 18:22: Începe prezentarea celor două formații. Andi Moisescu și Ramona Păun îi prezintă pe jucătorii care vor evolua astăzi în BTarena. Mai întâi, echipa României și apoi echipa mondială.

Show imersiv în BTarena, la Sports Festival
Show imersiv în BTarena, la Sports Festival
Show imersiv în BTarena, la Sports Festival
Show imersiv în BTarena, la Sports Festival
Show imersiv în BTarena, la Sports Festival
+5 FOTO

Ora 18:15: Final de meci. Echipa albastră a câștigat cu 4-2. Urmează show-ul imersiv promis de organizatori.

Ora 18:00: În deschiderea evenimentului, în BTarena a intrat, pentru a fi aplaudată de publicul din Cluj, naționala masculină de minifotbal a României, campioana mondială din 2023. Aceștia oferă o demonstrație chiar în aceste momente.

Ora 17:45: Potrivit unui anunț al organizatorilor, evenimentul va începe la ora 18:00 cu un show imersiv. Sportivii au părăsit terenul și s-au întors la vestiare.

Ora 17:35: Jucătorii celor două formații au ieșit la încălzire. Mai întâi echipa mondială, condusă de Sneijder și Adriano, și apoi selecționata României, cu Raț în frunte.

Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
Ronaldinho și prietenii, pregătiți de spectacol în BTarena
+22 FOTO

Conform informațiilor oficiale, partida se va juca în format de 5+1, în două reprize de 30 de minute, cu o pauză de 20 de minute. Jucătorii au fost împărțiți în două echipe, una a României și cealaltă a vedetelor mondiale.

Iată componența acestora:

România:

  • Bogdan Lobonț

  • Florin Cernat

  • Eric de Oliveira

  • Alexandru Chipciu

  • Răzvan Raț

  • Cosmin Contra

  • Mirel Rădoi

  • Adrian Ilie

  • Adrian Mutu

  • Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

World Team:

  • Jens Lehmann

  • Cristian Zaccardo

  • Robert Pires

  • Ricardinho

  • Marco Materazzi

  • Kevin Kuranyi

  • Wesley Sneijder

  • Adriano

  • Ronaldinho

  • Antrenor: Felix Luz

  • Manager: Torsten Smolcic

Show în BTarena, la Sports Festival! Egalitate la finalul confruntării dintre echipa lui Ronaldinho și selecționata României
Componența celor două echipe, Romania și World Team

Spectaculoșii fotbaliști au sosit la Cluj zilele trecute și au fost primiți cu un entuziasm uriaș de către suporteri. În majoritatea timpului, zona din fața hotelului Radisson Blu, acolo unde au fost cazate vedetele care vor juca în BTarena, a fost plină de oameni, îmbrăcați în tricoul naționalei Braziliei sau în echipamentul unor cluburi celebre precum Barcelona și AC Milan, care sperau la o poză sau un autograf cu idolii lor.

De altfel, interesul imens al fanilor este vizibil în faptul că toate biletele s-au vândut cu câteva luni în urmă.

CV Ronaldinho:

  • Brazilia, 45 de ani

  • Post: Mijlocaș ofensiv

  • Carieră: 1998-2015

  • Cluburi: Grêmio, PSG, Barcelona, Milan, Flamengo, Atlético Mineiro, Querétaro, Fluminense

  • Goluri în carieră: 313 (280 la club și 33 la națională)

  • Meciuri în carieră: 816 (19 la club și 97 la națională)

  • Trofee: 16 (13 la club și 3 la națională)

  • Balonul de Aur: 2005

Citește și:
La 21 de ani se retrăsese, apăsată de batjocura din online: „Ai cel mai neatletic corp” » Azi s-a calificat în finala Wimbledon 2025
Tenis
La 21 de ani se retrăsese, apăsată de batjocura din online: „Ai cel mai neatletic corp” » Azi s-a calificat în finala Wimbledon 2025
Soluție de criză pentru FCSB: „Să-l aducă înapoi la echipă! Oricum îl plătesc”
Superliga
Soluție de criză pentru FCSB: „Să-l aducă înapoi la echipă! Oricum îl plătesc”
Tot plajă, alt continent » Unde își petrece Omoregie ultimele zile înainte de revenirea la CSM București
Handbal
Tot plajă, alt continent » Unde își petrece Omoregie ultimele zile înainte de revenirea la CSM București
Primul velodrom interior din România se construiește în sudul țării » Imagini de pe șantierul care ar trebui finalizat în 2027
Ciclism
Primul velodrom interior din România se construiește în sudul țării » Imagini de pe șantierul care ar trebui finalizat în 2027
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Valentin Crețu a răbufnit după ce FCSB a câștigat primul meci al campaniei europene: „Îți ia dreptul la muncă, nu mă simt confortabil”

Dezvăluirea care dă peste cap ancheta în cazul decesului lui Diogo Jota » Martorul care a văzut înfiorătorul accident a explicat: „Am filmat și m-am oprit”


Comentarii (2)
kordell
kordell  •  14 Iunie 2025, 23:30

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

_Van__Basten_
_Van__Basten_  •  14 Iunie 2025, 19:36

Ma bucur sa-l vad pe Adriano jucand fotbal.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează