FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - U CLUJ, DUMINICĂ, 20:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Şi-au găsit "şeptarul"! » Florin Costea va prelua numărul lui Lăcătuş

Costea s-a pregătit și
ieri atunci cînd colegii
săi erau liberi
Foto: Raed Krishan
Costea s-a pregătit și ieri atunci cînd colegii săi erau liberi Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat duminica, 07 august 2011 00:00 / Actualizat duminica, 15 ianuarie 2012 23:23

La începutul acestui campionat, nici un jucător din Ghencea nu a avut curaj să ia numărul considerat sacru de către suporterii Stelei. Ultimul venit, Costea senior, n-a avut nici o ezitare: "Iau eu tricoul şi n-o să-l fac de rîs"

Tricoul purtat de legendarul Marius Lăcătuş a ajuns la cel mai mare dintre fraţii Costea. ”E cel mai mare jucător din istoria clubului, vreau să fiu ca el!”, spune acesta

Cînd spui şapte în Ghencea, spui Marius Lăcătuş. Legenda Stelei, omul cu cele mai multe titluri din istoria roş-albaştrilor. Pentru fanii "militarilor" şapte va fi întotdeauna numărul magic, numărul care înseamnă spirit de luptă şi devotament pentru culorile clubului.
Rămas vacant după plecarea lui Szekely, numărul şapte nu a fost preluat de nimeni în această vară, deşi în Ghencea au venit zece jucători noi. Cei mai mulţi s-au temut de "greutatea" numărului şi de aceea au evitat acest tricou extrem de important din istoria clubului stelist.

Curajul lui Costea senior
Marţi, Florin Costea a semnat contractul cu Steaua şi miercuri el a mers la Buftea, unde a efectuat prima şedinţă de pregătire în calitate de jucător al roş-albaştrilor. Ajuns în cantonamentul echipei, el a trebuit să opteze pentru un număr pe echipament. După ce a aflat ce numere mai sînt libere, atacantul de 26 de ani a cerut tricoul cu numărul şapte: "Vreau acest echipament, e unul de legendă la Steaua şi cred că mă va ajuta!". Pentru că la primul antrenament nu exista un tricou cu numărul şapte, Costea s-a antrenat cu o bluză avînd imprimat numărul 24, număr care-i aparţine lui Rusescu. În aceeaşi zi, un alt transfer al Stelei, mijlocaşul Andrei Prepeliţă, a optat pentru numărul 11.

La Craiova a fost decar
Florin Costea a jucat în Liga întîi doar la Universitatea Craiova. În primul său an la Universitatea, vîrful a jucat cu numărul 11, însă apoi a preluat tricoul cu numărul zece. Acesta e însă ocupat la Steaua, aparţinîndu-i lui Cristi Tănase.

"Sînt bucuros că am semnat cu Steaua, sper să fac o treabă cît mai bună şi să marchez cît mai multe goluri!"
Florin Costea, atacant Steaua

De ce e Lăcătuş un jucător legendar pentru Steaua:
- a jucat 14 ani la Steaua, între 1983-1990 şi 1993-2000
- are 10 titluri de campion al României
- a cucerit 7 Cupe ale României
- a cîştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
- a cîştigat Supercupa Europei în 1987
- trei Supercupe ale României
- are cele mai multe prezenţe europene din istoria clubului: 70
- are cele mai multe goluri marcate în Europa pentru stelişti: 17
- are peste 500 de meciuri în tricoul Stelei în toate competiţiile
- a fost timp şapte ani căpitanul echipei, între 1993-2000

Lui Szekely i-a purtat ghinion
Ultimul stelist care a purtat tricoul cu numărul şapte a fost Janos Szekely. Mijlocaşul adus de la Oţelul pentru 1,5 milioane de euro a stat trei ani în Ghencea şi a plecat în această vară, după ce patronul Gigi Becali l-a forţat să o facă. "E un golan, a vrut să-l bată pe doctor, eu nu am nevoie de asemenea oameni la echipă!", a tunat Becali.

Nici un urmaş de seamă pentru Lăcă:
Ultimii şeptari din istoria recentă a Stelei
2011 Florin Costea
2008/2011 Janos Szekely
2007/2008 Eric Bicfalvi
2005/2007 Daniel Opriţa
2003/2004 Adrian Pitu
2002/2003 Marian Aliuţă
2001/2002 Marius Luca
2001 Radu Niculescu
2000 Stelian Carabaş

Numere de legendă în fotbalul mondial:
7 Eric Cantona (Manchester), Kenny Dalglish (Liverpool), Raul (Real Madrid)
9 Ronaldo (Brazilia/Barcelona)
10 Diego Armando Maradona (Argentina/Napoli), Gheorghe Hagi (România/Steaua), Pele (Brazilia/Santos)
13 Eusebio (Portugalia), Gerd Muller (Bayern Munchen)
14 Johann Cruyff (Ajax/Olanda)

Numere celebre în sport:
23 - Michael Jordan (baschet)
3 - Babe Ruth (baseball)
99 - Wayne Gretzky (hochei)

Bulgarii promit invazia
Suporterii lui ŢSKA se pregătesc intens pentru partida cu Steaua. Unul dintre liderii fanilor din Sofia a anunţat că nu mai puţin de 3.000 de ultraşi vor ajunge la Cluj. "Dacă meciul s-ar fi disputat la Bucureşti, atunci am fi fost cu siguranţă 5.000 de oameni. Aşa, vom fi mai puţini. E un meci capital pentru echipa noastră şi trebuie să fim lîngă ea!", a declarat unul dintre susţinătorii lui ŢSKA.

Toată lumea la mare
Steliştii au profitat de weekend-ul liber dat de Ronny Levy şi au plecat să se relaxeze. Cei mai mulţi stelişti au preferat staţiunile de la Marea Neagră, în special Mamaia, unde au mers împreună cu soţiile şi iubitele. Este şi cazul portarului de rezervă Răzvan Stanca, el ajungînd la mare împreună cu soţia, Mădălina (foto). Bourceanu a preferat să meargă acasă, la Galaţi, pentru a-şi vedea nevasta şi fetiţa. Ronny Levy şi-a petrecut weekend-ul în Israel.

"Lăsaţi-mă să plec de la Zagreb!"
Damir Sovsici, mijlocaşul lui NK Zagreb, dorit de Steaua, nu-şi mai doreşte să rămînă în capitala Croaţiei. Fotbalistul de 21 de ani a postat pe adresa sa de Facebook un mesaj prin care spune: "Lăsaţi-mă să plec din Zagreb!". Deşi îl doresc pe jucător, steliştii au încetat negocierile cu cei de la NK, speriaţi de preţul cerut, circa 2 milioane de euro. Vineri, ziarul Cancan a scris că steliştii ar putea semna gratis cu Sovsici în iarnă, atunci cînd el intră în ultimul an de contract.

"Steaua e favorită!"
Marius Lăcătuş e de părere că roş-albaştrii au prima şansă în dubla cu ŢSKA Sofia din play-off-ul Europa League: "Steaua i-a mai eliminat pe bulgari şi cred că o va face din nou. A fost o tragere la sorţi blîndă pentru toate echipele româneşti. Sper ca Gigi să aibă răbdare mai multă de această dată, nu să se enerveze după cinci sau şase meciuri!".

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (29)
alpin
alpin  •  08 August 2011, 00:15

Nr. 7 al Stelei trebuia sa ramana in posesia unui... blond suedez!!! Asa cere traditia la stana.

danex
danex  •  07 August 2011, 16:56

adriano te droghezi frate?poi unde sa ramana daca nu mai exista echipa.ii platesti tu?tu ce ai fi facut.oi fi adrian mititica?

danex
danex  •  07 August 2011, 16:40

o sa reuseasca sigu dar ii trbuie incredere.forzaaaaaaaaaaaa cioaraaaaaaaaaaaaaaaa !asta o sa fie singurul care poate sa se apropie de lacatus cagoluri marcate

Vezi toate comentariile (29)
Comentează