FOTBAL  »  Superliga  »  ACCIDENTARE

Accidentare TERIBILĂ suferită de cel mai bun pasator decisiv din Superliga! Va fi operat și va absenta cel puțin 6 luni

Silviu Balaure (stânga), în meciul cu FCSB. Foto: Imago Images
Silviu Balaure (stânga), în meciul cu FCSB. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 14 septembrie 2025 16:57 / Actualizat duminica, 14 septembrie 2025 18:53

Liderul paselor decisive din Superliga, Silviu Balaure (29 de ani), s-a accidentat grav la unul dintre antrenamentele lui Hermannstadt.

Balaure și-a rupt ligamentele încrucișate ale genunchiului drept în cursul acestei săptămâni, într-un meci-școală susținut cu Hermannstadt împotriva lui CSC Șelimbăr. Din informațiile Gazetei Sporturilor, mijlocașul în vârstă de 29 de ani va fi operat cel mai probabil marți, de cunoscutul chirurg ortoped Ionuț Codorean, fostul medic al FCSB-ului.

Silviu Balaure revine cel mai devreme în martie 2026

Așa cum se întâmplă în cazul unor astfel de accidentări, Balaure va lua o pauză de cel puțin jumătate de an, urmând să revină pe teren abia în primăvara lui 2026. Cel mai devreme, în martie.

Pentru antrenorul Marius Măldărășanu reprezintă o pierdere importantă, deoarece mijlocașul de bandă este liderul pasatorilor decisivi din Superliga, cu 5 assisturi în cele 8 etape scurse din actualul sezon. Jucător versatil, el poate evolua pe orice post în banda dreaptă, fundaș, mijlocaș sau extremă.

Marius Măldărășanu: „Vreau ca toată lumea să fie alături de Silviu Balaure”

„Sunt puțin supărat, pentru că l-am pierdut pe Balaure. Am avut un meci amical, și-a rupt ligamentul încrucișat. După o astfel de accidentare se stă șase luni. Am avut o astfel de accidentare, știu ce înseamnă și de aceea vreau ca toată lumea să fie alături de el, mă refer la tot ce înseamnă patroni, conducători, staff, jucători

Nu este ușor, mai ales după ce se va opera, intră în perioada de recuperare și eventuala nerăbdare, lipsa răbdării din partea lui, se poate agrava și de aceea trebuie susținut. Chiar dacă a avut accidentarea asta la celălalt picior și este destul de pozitiv, are nevoie de suportul nostru”, a spus „Măldă” în conferința de presă dinaintea partidei de azi cu Unirea Slobozia.

Silviu Balaure are contract până-n 2027 cu Hermannstadt

Cotat la 650.000 de euro pe transfermarkt.de, Balaure este unul dintre cei mai vechi jucători din lotul lui „Măldă”. Hermannstadt l-a adus în 2021, de la Astra Giurgiu, iar actualul său contract este valabil până-n 2027.

Stagiunea trecută, Balaure a marcat 4 goluri pentru sibieni, iar recent afirma că ar fi timpul să înscrie din nou: „Trebuie să sparg și eu gheața, că nu am reușit să marchez sezonul ăsta”. A ratat însă mult și acum a venit această accidentare, care-i amână obiectivul pentru la anul.

Citește și:
Comentariul TV clonat, femei frumoase inexistente și „Hitler” din tribuna Germaniei: AI-ul stăpânește Mondialul într-un fel sinistru! Cum a fost trucat comentariul TV: „Cine e negresa asta?”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Comentariul TV clonat, femei frumoase inexistente și „Hitler” din tribuna Germaniei: AI-ul stăpânește Mondialul într-un fel sinistru! Cum a fost trucat comentariul TV: „Cine e negresa asta?”
Dubla campioană mondială riscă eliminarea încă din grupe! Gafa care o costă enorm
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Dubla campioană mondială riscă eliminarea încă din grupe! Gafa care o costă enorm
FCSB s-a reunit la prima oră » Numele noi și 5 absențe
Superliga
FCSB s-a reunit la prima oră » Numele noi și 5 absențe
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
EXCLUSIV VIDEO Magazin închis în România cu colivă și
Profit.ro
EXCLUSIV VIDEO Magazin închis în România cu colivă și "Veșnică Pomenire". Apare acum cel mai mare magazin de tenis & padel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Comentariul TV clonat, femei frumoase inexistente și „Hitler” din tribuna Germaniei: AI-ul stăpânește Mondialul într-un fel sinistru! Cum a fost trucat comentariul TV: „Cine e negresa asta?”

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial


Comentarii (2)
utilizator șters
utilizator șters  •  14 Septembrie 2025, 17:19

noroc ca găsirăți poza asta cu balaure ca alta nu mai era!

dreammster
dreammster  •  14 Septembrie 2025, 17:08

Macar acum n-o sa-l mai confundam cu Negut

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close