Articol de Justin Gafiuc, Cristi Preda (foto) - Publicat sambata, 05 aprilie 2025 10:25 / Actualizat sambata, 05 aprilie 2025 10:25
Sorin Bagiu, 68 ani, a jucat 11 sezoane la Universitatea Cluj, 1975-1986, și a avut două mandate de președinte, 1989-1997 și 2003-2005. Trece în revistă acum o viață legată de „studenți”, de la începuturile romantice în tricoul lui „U” până la slalomul post-revoluționar pentru salvarea clubului prin comerțul cu pungi și perioada glamour petrecută sub umbrela defunctei bănci Dacia Felix
Lugojeanul Sorin Bagiu a ajuns prin forța destinului la Universitatea Cluj în detrimentul legendei Banatului, Politehnica Timișoara, clubul magnetic situat la o aruncătură de băț de orașul său de baștină.
Dar cariera și-a pus-o, finalmente, în slujba alb-negrilor vreme de peste două decenii, jucător sau conducător, cu episoade entuziaste ori căderi abrupte, cu retrogradări sau participări europene.
Ori un proces de mercato, primul „Dosar al Transferurilor”, plecarea tulbure la Șerif Tiraspol, 2004, a cuplului Cociș – Florescu, soldat cu o condamnare de un an cu suspendare, considerată și azi cusută cu ață albă de fostul președinte de pe Someș.
Acum, prima parte dintr-o confesiune-maraton a ex-oficialului Universității Cluj, revelația actuală a L1. Mai jos, temele principale din episodul 1!
CUM A VIRAT-O dinspre Timișoara către Cluj: „Măi, băiatule, ce vrei să faci tu în viață?"
MECIUL care a fost la un pas să devieze într-o revoltă masivă împotriva regimului lui Ceaușescu: „Am rămas cinci ore în vestiar! S-a lăsat cu arestări!”
PIRUETELE POST-REVOLUȚIONARE spre a ține echipa în viață: „Vindeam pungi de plastic prin piețe”
DESTITUIREA ABERANTĂ a „Părintelui” Sdrobiș după promovarea în Liga 1: „Să mă lase în pace! Să iasă afară!”
GROAZA pe marginea exacerbatei rivalități clujene U – CFR: „S-a instaurat o ură de moarte!”
Sorin Bagiu, blocat de Poli Timișoara: „A intervenit rectorul cu influențe la partid”
- Domnule Bagiu, ați muncit peste 20 de ani la Universitatea Cluj, jucător sau conducător, vă identificați cu acest club. Dar cum a început povestea?
- Au fost 21 de ani petrecuți împreună. O viață frumoasă, la un club fantastic, pe care l-am iubit și-l iubesc în continuare. Cum am început? La 16 ani am fost promovat la Textila Lugoj în Divizia B. Și am jucat vreo două amicale cu Universitatea Cluj, iar la finalul unui meci vine la mine președintele Remus Cîmpeanu: „Măi, băiatule, ce vrei să faci tu în viață? Termini acum liceul, n-ai dori să vii la noi, să mergi și la facultate?”. Am stat și m-am gândit că e departe de părinți, am întors-o pe toate părțile.
- Dar era greu să refuzați, nu?
- Așa e! Am rămas în contact, i-am spus că-mi plac științele astea umaniste, istoria, biologia, deși veneam dintr-o clasă de informatică, numai că nu mă vedeam inginer. M-a întrebat dacă n-aș fi interesat să urmez Dreptul, iar la finalul campionatului m-am dus la Cluj, am dat examen, am intrat și urma să fiu legitimat. Dar au sărit imediat în sus cei de la Poli Timișoara, cu care avusesem, de asemenea, niște discuții. A intervenit și rectorul cu influențe de partid la Lugoj, așa că n-au vrut să-mi dea dezlegarea să plec la Universitatea.
„Mâncare gratis la cantină, indemnizație de 800 de lei. Te opreai să dai «bună ziua» tuturor pe stradă”
- Și cum ați ieșit din încurcătură?
- Am stat șase luni în carantină, încă nouă luni în armată, termen redus. Apoi, s-a rezolvat transferul, am jucat un timp numai la tineretul lui U Cluj, dar, din 1976, am prins echipa mare. Și, vreme de zece sezoane, acolo am rămas, cu antrenori buni de tot pe bancă: Paul Popescu, doctorul Constantin Rădulescu, Petre Moldoveanu, Gigi Staicu, Angelo Niculescu, Titi Ardeleanu, Remus Vlad. Ultimul a început să bage mult tineret în echipă, așa că, în ‘86, când îmi terminasem deja facultatea și luasem și examenul de stat, am plecat la Bistrița, unde m-a vrut nea Jean Pădureanu.
Am prins colegi formidabili la Universitatea: Dan Anca, Lăzăreanu, Ciocan, Furnea, Batacliu, Dobrău și mulți, mulți alții. Generații întregi! Unul mai bun ca altul! Nu mai văd azi jucători de genul acela
- Sorin Bagiu, fost președinte U Cluj, pentru gsp.ro
- Cam ce bani câștigați în acea perioadă?
- Aveam mâncare gratis la cantină și o indemnizație de 800 de lei sau în funcție de locul din clasament. Mai erau uneori și prime, dar nu ieșite din comun. În rest, intram pe teren pentru marea plăcere de a juca în fața a 20.000 de oameni. Când ieșeai în oraș, te cunoștea toată lumea, te opreai să dai „bună ziua” tuturor. Era o mândrie să porți tricoul alb-negru, care „ardea”. Nu puteai să te dai „mort”. Pe tunel, înainte de meci, simțeai că te apasă pe umeri. E vorba despre spirit: îl ai sau nu-l ai. Nu-l poți învăța din cărți.
- Cea mai mare primă?
- Vreo 19.000 de lei după un 1-1 la Vâlcea, dar a venit la capătul unei serii de vreo opt meciuri fără înfrângere și s-a strâns suma respectivă. Cu Gigi Staicu antrenor se dădeau însă prime foarte mari, fiindcă avea și relații bune cu partidul și un debit verbal nemaiîntâlnit. Plus la Bistrița, la nea Jean, care era parolist sută la sută.
Haos după 0-1 cu Sportul lui Mircea Sandu: „Bătaie generală pe teren, a venit Miliția, se declanșase panica”
- Spuneți-ne un meci memorabil pe care l-ați jucat la Universitatea!
- A fost un meci cu Sportul Studențesc, când s-a lăsat cu o bătaie generală pe teren, la vestiare. A venit Miliția. Spectatorii s-au aprins și ei. Atmosfera ajunsese la un prag de revoltă populară. Am ieșit de la vestiare după vreo cinci ore. La Sportul era toată brigada, cu Mircea Sandu, Gino, Cazan, Coraș. Undeva pe la începutul anilor ‘80 se întâmpla episodul ăsta.
- Dar de la ce a pornit?
- Arbitrul, nu mai știu exact cine, a refuzat să ne dea un penalty clar și Sportul a bătut cu 1-0. Și de aici scandalul! Lumea s-a înfuriat după meci, milițienii i-au împins pe suporteri până spre parc, s-a lăsat și cu arestări, despre care nu s-a vorbit absolut nimic atunci. Se declanșase panica, fiindcă ăștia se temeau că se face bulgărele mare și pornește vreun protest masiv în mijlocul Clujului. N-aveau nevoie de așa ceva!
„De la Pădureanu m-am inspirat cu afacerea cu pungi pentru club. O linie de producție într-un subsol!”
- Președinte ați devenit imediat după Revoluție, nu?
- De fapt, am început în primăvara lui 1989, când m-a chemat profesorul Liviu Maior de la CUG Cluj, din liga a treia. Auzise că făcusem treabă bună acolo în administrație. Dar în ianuarie ‘90 nu mai rămăsese nimeni în club. Am avut o discuție cu doctorul Ioanete, o somitate medicală, care s-a implicat imediat și m-a trimis să aranjez cantonamentul echipei la Sovata. N-aveam bani, nimic, am rezolvat acolo să plătim mai târziu. În plus, jucătorii ajunseseră cu moralul la pământ, fiindcă toți au fost dați afară de pe la locurile de muncă, unde erau angajați ca să încaseze salariul de la fotbal. Ne-au separat de tot și de Clubul Sportiv, așa că a trebuit să regândim toată povestea. Era un haos general.
- Și ce ați făcut?
- A venit cineva cu o idee: să confecționăm pungi și să le vindem! Știam de la Bistrița treaba asta, fiindcă nea Jean comercializa pungi ca să facă rost de bani pentru echipă. Ne-am apucat de treabă, am amenajat sistemul de producție într-un subsol. Vindeam pungi prin piețele din Cluj! Am adunat la un moment dat 100.000 de lei. S-a întâmplat apoi și o chestiune simpatică!
- S-o ascultăm!
- Nu mai aveam bani ca să cumpărăm materie primă. Și, ca să facem rost, l-am vândut pe Suciu la Pitești pe două tone de material plastic! Așa am tot trăit până în 1992, când Banca Dacia Felix a intrat ca investitor la club.
„Năstrușnicii cu cadrele universitare! Pe Vasile Iordache l-au pus antrenor fiindcă era prieten cu secretarul rectorului”
- A fost, probabil, momentul în care ați putut respira mai lejer!
- Am luat un credit cât să ținem echipa, am făcut și un contract de sponsorizare, iar când banca s-a pus pe picioare a finanțat proiectul cu un cantonament, cantină, restaurant. Toate noi! Ne tot plimbam înainte, nu mai mergea așa. De asemenea, am mers la Cornel Dinu, care era ministru, și l-am rugat să ne ajute să concesionăm stadionul, aflat atunci în portofoliul Direcției Județene. S-a rezolvat într-o lună.
Am înființat o societate pe lângă club, iar banii intrau pentru susținerea echipei. Erau afaceri cu tablă, naiba știe ce mai era, că se ocupa în acea perioadă Ioan Maja, care stăpânea bine chestia asta comercială
Sorin Bagiu, fost președinte U Cluj, pentru gsp.ro
- Cu numirile de antrenori cum v-ați descurcat?
- Fiecare venea cu câte o idee năstrușnică, fiindcă, deși ne desprinseserăm de Universitate, tot cadre didactice aveam în conducere. Secretarul rectorului a zis că e prieten cu Vasile Iordache, o legendă, hai să-l aducem! La fel a fost angajat Sameș. Au venit apoi cu propunerea să fie numit unul de-ai casei: Ciocan. Și uite-așa am retrogradat în 1991! Atunci m-am gândit să-l iau pe Sdrobiș, pentru că am nimerit într-o serie de Divizia B cu opt formații din Moldova, zonă pe care o știa bine.
- Și v-a promovat imediat!
- Da, numai că stilul lui Sdrobiș nu convenea nimănui la Cluj. Antrenor foarte bun, dar îi ținea pe toți la respect. „Băi, ce-i cu ăștia? Să mă lase în pace! Să iasă afară!”. Am promovat fără probleme, peste Baia Mare și Ceahlăul, după care, în prima ședință, au decis că nu mai putem continua cu Sdrobiș, că nu se pliază pe filozofia Clujului. L-am anunțat stânjenit pe om, mai ales că deja vorbise cineva cu Remus Vlad.
„În Cluj s-a ajuns la lucruri prea urâte între suporterii de la U și CFR. Ură de moarte!”
- Cum vi se pare Universitatea de azi?
- Sunt bucuros pentru ceea ce se întâmplă la club. A rămas lider o perioadă bună, campionatul e însă un maraton. Neluțu Sabău a ajuns la maturitate, dar mi-e greu să afirm că echipa are o asemenea valoare încât să se bată la titlu. Funcționează însă o organizare și un mod de lucru impecabile în acest sezon. E bine că există stabilitate și la nivel financiar. Parcă niciodată n-a fost o asemenea normalitate la Universitatea!
- Ce nebunie ați fi dispus să faceți dacă U reușește, totuși, să producă un miracol și să ia un titlu istoric?
- Ar fi un sezon cu adevărat grozav! Dar nu-mi dau seama cât mai poate reveni echipa la nivelul din etapele când era lider. Aș lua însă exemplu băieților de la baschet și aș sărbători cu șampanie în Someș! Chiar în fața stadionului!
Am trăit timpuri în care opt jucători de la CFR au trecut la Universitatea ori invers. Și n-a fost nicio problemă. Dar, mă rog!, tinerii ăștia de azi au altă gândire și n-aș vrea să mă amestec foarte mult în această temă
Sorin Bagiu, fost președinte U Cluj
- E o frustrare că vecinii de la CFR au luat-o mult înainte? O rivalitate uneori prea aprinsă!
- Pe vremea mea funcționa o relație de prietenie. Ne adunam lunea, după meciuri, stăteam la o bere, organizam mese comune. Nebunia asta între suporteri a intervenit abia de prin 2000 încoace, din mandatul lui Paszkany. S-a instaurat o ură de moarte, care nu e normală. Lucrurile au deviat mult. Trebuie să se termine. Fiecare cu treaba lui. Peste tot există rivalități locale, gen Milan – Inter sau City – United la Manchester, dar aici s-a ajuns la niveluri prea urâte. N-are niciun sens și nu folosește nimănui.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
