FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA 40

FOTO Soția și fiica lui Helmut Duckadam, la Sevilla în ziua în care s-au împlinit 40 de ani de la finala istorică » Mesajul emoționant transmis

Familia Duckadam, mesaj emoționant de la Sevilla // FOTO: Facebook +6   FOTO
Familia Duckadam, mesaj emoționant de la Sevilla // FOTO: Facebook

Articol de - Publicat joi, 07 mai 2026 18:49 / Actualizat joi, 07 mai 2026 19:00

În ziua în care s-au împlinit 40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, succesul obținut de Steaua București în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, soția și fiica lui Helmuth Duckadam au mers la Sevilla, chiar pe stadionul unde legendarul portar a scris istorie.

Pe 7 mai 1986, Steaua o învingea pe FC Barcelona după loviturile de departajare și cucerea Cupa Campionilor Europeni, actuala UEFA Champions League, reușind o performanță unică pentru fotbalul românesc.

În acea seară memorabilă de la Sevilla, Duckadam a apărat toate cele patru penalty-uri executate de catalani și a devenit eroul absolut al finalei.

Familia Duckadam, mesaj emoționant de la Sevilla: „Cel mai bun loc în care puteam fi azi”

Alexandra (soția) și Julianne Duckadam (fiica) au fost prezente la Sevilla, chiar în fața stadionului în care fostul mare portar a devenit legendă. Cele două au publicat pe Facebook mai multe imagini de la arena pe care Steaua a cucerit trofeul european în 1986, alături de un mesaj emoționant:

Cel mai bun loc în care puteam fi azi.
Mai aproape de Helmut.
În locul unde s-a scris istorie.

- mesajul postat pe Facebook

Soția și fiica lui Helmuth Duckadam, la Sevilla în ziua în care s-au împlinit 40 de ani de la finala istorică // FOTO: Facebook

+1 FOTO

Helmut Duckadam, eroul finalei de la Sevilla

În finala Cupei Campionilor Europeni disputată la Sevilla, Helmut Duckadam a intrat în istoria fotbalului după ce a apărat patru penalty-uri consecutive într-o finală, chiar în fața jucătorilor Barcelonei.

După 120 de minute fără gol, finala s-a decis la loviturile de departajare, iar Duckadam i-a blocat, pe rând, pe Alexanko, Pedraza, Pichi Alonso și Marcos. Grație intervențiilor sale incredibile, Steaua București a câștigat trofeul și a devenit prima echipă din Europa de Est care cucerea Cupa Campionilor Europeni.

Performanța uriașă i-a adus portarului român un loc în Cartea Recordurilor și porecla care avea să-l însoțească pentru totdeauna: „Eroul de la Sevilla”. Regretatul Duckadam a fost și președinte de imagine la FCSB în perioada 2010-2020, club pe care l-a considerat continuatorul echipei Steaua București.

Citește și:
TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”
Superliga
TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”
Imagini excepționale la Untold! Peste 120.000 de oameni la Cluj Arena în prima zi
Diverse
Imagini excepționale la Untold! Peste 120.000 de oameni la Cluj Arena în prima zi
Cătălin Cîrjan e un „câine” fericit » Imagini de la cununia civilă: Evelyn i-a spus DA!
Stiri extrasport
Cătălin Cîrjan e un „câine” fericit » Imagini de la cununia civilă: Evelyn i-a spus DA!
Anamaria vrea să obțină 50 de milioane de dolari de la superstarul Luka Doncic
Baschet
Anamaria vrea să obțină 50 de milioane de dolari de la superstarul Luka Doncic
FOTO Vodafone și Orange au început în România testele pentru conectivitatea prin satelit direct pe smartphone
Profit.ro
FOTO Vodafone și Orange au început în România testele pentru conectivitatea prin satelit direct pe smartphone
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”

Comentarii (2)
forumeer.47
forumeer.47  •  07 Mai 2026, 21:29

I s-a scandat numele azi de catre toata Peluza Sud. Odihneasca-se in pace!

Olivian_v
Olivian_v  •  07 Mai 2026, 19:38

Respect!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează