FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - CHIAJNA, AZI, 21:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Steaua bagă portarul de ”naţională” cu Chiajna! » Tătăruşanu revine între buturi după o lună şi jumătate

Articol de - Publicat duminica, 06 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 05 noiembrie 2011 21:41

Ciprian e folosit titular în locul lui Stanca din cauza unor greşeli pe care Răzvan le-a comis cu Maccabi, dar şi ca să capete şanse de convocare pentru amicalul cu Belgia


O lună şi jumătate a rezistat Răzvan Stanca în calitatea de numărul 1 al Stelei. Portarul crescut de Sportul Studenţesc păstrează doar numărul 1 de pe tricoul de joc, dar azi va fi între buturi Tătăruşanu, concurentul lui. Ciprian a pierdut locul după partida cu Pandurii (1-2), cînd a suferit o accidentare serioasă la gleznă, din cauza căreia a fost indisponibil.

S-a însănătoşit de curînd, însă tot Stanca a apărat, graţie evoluţiilor bune pe care le avusese. Dar Răzvan a greşit în partida cu Maccabi (4-2) şi se întoarce pe bancă. Erorile lui constituie pretextul înlocuirii, fiindcă revenirea lui Tătăruşanu e provocată şi de apropierea amicalului dintre România şi Belgia, un joc pentru care Ciprian ar putea fi convocat.

Şi oamenii din club îşi doresc asta, fiindcă "Tătă" e un goalkeeper tînăr, 25 de ani, şi selecţiile bifate constant la "naţională" îi întreţin cota bună pe care deja o are, datorită căreia a şi fost ofertat de cîteva cluburi din vestul Europei. Napoli şi Lazio au încercat să-l ia în vara trecută, însă Becali a avansat atunci un preţ inaccesibil italienilor, 4 milioane de euro. Duelul cu "diavolii roşii" Eden Hazard, Witsel şi Lukaku ar putea să reactiveze interesul grupărilor bogate pentru Tătăruşanu, cu care Steaua speră să facă o afacere excelentă. Becali a plătit 1,5 milioane de euro atunci cînd l-a luat de la Gloria Bistriţa.

Stanca e mai bun
Tătăruşanu are imagine şi un CV, dar strict după evoluţiile din acest sezon, Stanca a fost cel mai bun din poarta Stelei. Răzvan a apărat în cinci meciuri din Liga 1 şi are media notelor gsp de 6,20. A primit 9 goluri. Ciprian a prins şapte partide. Media notelor lui: 5,57. A încasat 11 goluri.

Nu mai acceptă banca
Steaua are două variante pentru iarna asta: fie îl vinde pe Tătăruşanu în străinătate şi face astfel o superafacere, fie îl dă pe Stanca. Fiindcă Răzvan, 31 de ani, a anunţat deja într-un interviu din Gazetă că nu mai acceptă statutul de veşnică rezervă, pe care simte că l-a avut în majoritatea timpului pe care l-a petrecut concurînd cu Tătăruşanu.

Îl ajută şi Pantilimon
Tătăruşanu e într-un context favorabil la echipa naţională, unde principalii lui concurenţi trec prin crize. Pantilimon are doar două apariţii la Manchester City, unde e clar rezerva lui Joe Hart, Lobonţ nu prinde poarta Romei în faţa lui Stekelenburg, iar Dani Coman a reînceput să se accidenteze constant şi grav. Acum e indisponibil din nou. Amicalul Belgia-România e programat la Liege, pe 11 noiembrie, de la ora 21:45.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (7)
razvan.77.
razvan.77.  •  07 Noiembrie 2011, 00:17

mai bine o bagau in poarta pe muma-ta, mai remus si toata echipa sa traga cu randu.

forza1rapid
forza1rapid  •  06 Noiembrie 2011, 13:20

Daca si ratatul asta este jucator de Nationala , apoi domnilor ziaristi sa stiti ca chiar delirati !!!

athos3112
athos3112  •  06 Noiembrie 2011, 13:15

of. doamne va fi vreo data echipa asta lasata in pace de neaveniti?patronul sa faca ce vrea,are bani avere ,popularitate care va creste daca va lasa echipa sa mearga pe drumulcreeat de specialistii iubitori ai acestei foste mari echipe.unde esti nea Nelule-ALEXANDRESCULE cred ca te invartesti in mormant !!!!!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează