FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - CEAHLĂUL, SÎMBĂTĂ, 17:00, ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Steliştii tremură şi în Bulgaria » Frig, pustiu, lapoviţă

Articol de - Publicat marti, 16 februarie 2010 00:00

Steliştii tremură şi în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, unde vremea nu e diferită de cea de la Bucureşti

Nicoliţă şi colegii lui au ajuns aseară la Nisipurile de Aur, staţiunea bulgară unde se vor antrena pînă vineri. Au fugit din România ca să scape de ger şi de zăpadă, însă au dat peste o vreme aproape identică în ţara vecină.

Steliştii au găsit pustie locaţia pe care au ales-o pentru minicantonamentul care le încheie pregătirea de iarnă. Doar trei hoteluri erau deschise, dintre cele aproape o sută care funcţionează în timpul sezonului estival, rar vedeai cîte un om pe străzi.

Cînd au ajuns roş-albaştrii, temperatura era de două grade Celsius, aceeaşi ca la Bucureşti, iar spre seară a-nceput şi lapoviţa. Precipitaţiile au alternat pe toată durata zilei de ieri, dar nu au afectat terenul din staţiune. Gazonul arăta perfect, numai că Steaua nu se va pregăti acolo, ci se va deplasa 15 kilometri, la Albena, la baza de antrenament pe care a ales-o Stoichiţă, un cunoscător al zonei de pe vremea în care antrena în Bulgaria.

3 stagii de pregătire au steliştii în iarna asta: două în Antalya şi unul în Bulgaria. Cu totul, Stoichiţă şi jucătorii au stat în străinătate o lună, de la începutul anului şi pînă acum

Amical cu Varna
Steaua a perfectat un amical în stagiul din Bulgaria, însă el se va disputa doar dacă startul returului în Liga I se va amîna cu o săptămînă. "Am stabilit să jucăm sîmbătă după-amiază cu Cerno More Varna, locul 10 în prima ligă bulgară, după care, cel mai probabil duminică, vom reveni acasă. Dacă însă returul nu va fi amînat, atunci rămîne cum am stabilit iniţial, vom ajunge la Bucureşti vineri, iar sîmbătă jucăm cu Ceahlăul în prima etapă", a spus ieri Stoichiţă.

Andone: "E o prostie ce a zis Becali"
Antrenorul lui ŢSKA Sofia, Ioan Andone, i-a dat replica lui Gigi Becali, care declarase că "am renunţat la transferul lui Ivanov deoarece am citit în Gazeta Sporturilor că e bănuit că ar fi gay". "E o prostie, o mare tîmpenie ce s-a zis despre Ivanov. Vă spun eu de ce nu-l va lua Steaua pe Ivanov. Pentru că nu are bani, el fiind destul de scump. E monitorizat de un an de zile de Fiorentina", a declarat Andone.

Golanski e bine
După 3 zile de repaus total, în care nu a efectuat nici un antrenament, Pawel Golanski şi-a revenit complet în urma accidentării suferite în finalul amicalului cu BATE Borisov, scor 2-0, disputat săptămîna trecută. "Slavă Domnului că e bine şi Golanski şi sînt bine şi ceilalţi fotbalişti, nu avem accidentări, toţi sînt valizi", a spus Stoichiţă. Golanski acuzase o lovitură puternică la genunchiul drept.

Preparator special pentru Pepe
Steaua a plecat ieri în cantonamentul din Bulgaria fără ultima achiziţie, Pepe Moreno. Columbianul a rămas acasă deoarece nu are viză de intrare în Bulgaria. S-a decis să rămînă la Bucureşti şi unul dintre cei doi preparatori, Horea Codorean, care se va ocupa de pregătirea atacantului în zilele în care echipa se va afla în Bulgaria.

Steaua nu vrea să joace de la 17:00
În condiţiile în care startul returului nu se va amîna, Steaua a solicitat să nu joace după programul stabilit iniţil, conform căruia meciul cu Ceahlăul, de sîmbătă, ar urma să înceapă de la ora 17:00. Cum întîlnirea e transmisă de Antena 1, Gigi Becali a luat deja legătura cu şefii postului din Băneasa şi încearcă să ia acordul pentru a muta partida de la ora 20:30.

Ştiri pe scurt
- Fraţii Karamian, Parpas şi Pepe Moreno au efectuat ieri vizita medicală în acelaşi timp cu ultimele două achiziţii ale lui Dinamo, cehul Martin Zivny şi brazilianul Paulo Fernando.
- Stoichiţă nu e de acord ca în această perioadă, în care terenurile sînt acoperite cu zăpadă, să se antreneze cu echipa pe gazoane sintetice: "Niciodată nu voi accepta, le fac praf articulaţiile jucătorilor".

Citește și:
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special

„De-asta m-am supărat atât de tare” » De pe patul de spital, Mircea Lucescu rememorează ce s-a întâmplat înainte și după leșin: „Gata, s-a terminat”
Nationala

DUR! Ionuț Lupescu i-a răspuns acum lui Burleanu: „Întrebarea mea pentru el este următoarea”
Superliga

Cătălin Cîrjan a făcut marele pas, profitând de pauza competițională: „Te căsătorești cu mine?”

Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (3)
 •  16 Februarie 2010, 07:44

vrajeala de doi bani,sa mearga la varna ! bani cheltuiti aiurea ! mare echipa si steaua !

 •  16 Februarie 2010, 03:46

e vorba de gazon,nu de temperatura sau vrema.in Romania nu ar avea unde sa se antreneze pe teren natural pentru ca sunt terenurile praf.daca s-ar antrena pe gazonul principal,l-ar face praf,daca s-ar antrena pe sintetic,ar fi degeaba pentru ca nu s-ar obisnui cu iarba.

utilizator șters
utilizator șters  •  16 Februarie 2010, 02:06

se stie ca este aceasi clima deci cineva ori este incompetent ori se spala ceva bani sau se plateste un transfer...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează