FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Stoichiţă: "ŢSKA vrea două milioane pe Ivanov, văd că şi Dinamo vrea un jucător pe care-l avem în vizor" ;)

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 februarie 2010 00:00

Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, spune că ŢSKA Sofia a solicitat nu mai puţin de două milioa de euro pentru transferul lui Ivan Ivanov şi lasă să se înţeleagă că şansele ca jucătorul să ajungă în Ghencea sînt destul de mici.

"Nu-l păstrez pe Diarra, nu e genul de jucător pe care să-l vreau pentru că avem deja în lot. fotbalişti ca Jelev şi Tudose, care sînt de acelaşi profil. Îmi trebuia un apărător cu viteză, un astfel de fotbalist caut şi e important să-l şi găsim. Am primit referinţe despre Ivanov de la Giovani Becali, dar preţul pentru el e prohibitiv, se vor două milioane de euro pentru el.

Încercăm o formă de împrumut pentru el, urmează să discute preşedintele Argăseală posibiltiatea ca el să vină, dacă nu, mai am înregistrări de văzut. Vreau să-i văd pe viu pe băieţi, nu îmi place să aduc de pe DVD-uri, dar în ultimă instanţă nu am ce să fac.

Am înţeles că Dinamo vrea un jucător pe care l-am avea şi noi în vizor, există variante de peste tot: şi din Cehia, şi din Slovacia şi din mai multe locuri", a spus Stoichiţă la sportro, referindu-se apoi la interesul manifestat de Dinamo Moscova pentru Cristi Tănase:

"Cred că valorează mai mult de 3 milioane de euro, nu ştiu dacă îl putem da. În cazul unei oferte de nerefuzat, oricine poate pleca. Dacă ai bani, poţi să te orientezi, să aduci înlocuitori foarte repede".

Citește și:
Laura se mută în Maroc după fotbalistul român: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
Stranieri
Laura se mută în Maroc după fotbalistul român: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
Iată răspunsul! » Unde a dispărut Ionuț Cercel: e decizia lui Ioan Ovidiu Sabău
Superliga
Iată răspunsul! » Unde a dispărut Ionuț Cercel: e decizia lui Ioan Ovidiu Sabău
Cristi Munteanu i-a avut șefi pe MM Stoica, pe Borcea, pe Buduru, dar a făcut altă nominalizare: „El e cel mai bun președinte cu care am lucrat!”
Superliga
Cristi Munteanu i-a avut șefi pe MM Stoica, pe Borcea, pe Buduru, dar a făcut altă nominalizare: „El e cel mai bun președinte cu care am lucrat!”
„Cea mai sexy voleibalistă din lume” sare în apărarea lui Sydney Sweeney: „O ipocrizie profundă”
Altele
„Cea mai sexy voleibalistă din lume” sare în apărarea lui Sydney Sweeney: „O ipocrizie profundă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (5)
 •  12 Februarie 2010, 21:09

Daca dati bani gasiti jucatori buni

 •  12 Februarie 2010, 19:21

Dm Stoichita vorbiti mai repede cu nea Gigi Becali si cumparati jucatori ca Yovov sau Diara pe care dm Argaseala nu il agreaza desi el este bunicel! faceti ceva pentru fani care sunt cu inima alaturi de echipa Steaua

 •  12 Februarie 2010, 18:05

Bai ,Stoichita incepi si tu sa vorbesti"NIMIC"Te-ai molipsit de la "INEXITENTUL" Argaseala si de la "INCONSISTENTUL" Panduru .Nu sunteti instare un fundas sa aduceti, desi trebuiesc doi.Vai de mama noastra pe ce miini a ajuns "STEAUA" RUSINE!!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează