FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Şumudică a reclamat conducerea Rapidului la Comisii pentru că nu şi-a primit banii

Articol de , - Publicat joi, 19 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 18 mai 2011 23:03

Şumudică a reclamat conducerea Rapidului la Comisii după două săptămîni în care a aşteptat în zadar să-şi primească banii

Cînd a plecat din Giuleşti, Marius Şumudică s-a înţeles cu şefii clubului ca pînă pe 3 mai să-şi încaseze ratele contractuale pe martie şi aprilie, 16.000 de euro în total. Zilele au trecut, Şumi n-a văzut nici un sfanţ şi, mai mult, în tot acest timp George Copos nici nu i-a mai răspuns la telefoane. Antrenorul a decis să treacă la fapte şi i-a chemat oficial la judecată pe rapidişti printr-un memoriu depus la Comisii.

"Nu am vrut să mă duc la club să văd care-i treaba în ce mă priveşte pentru că cine ştie ce s-ar mai fi interpretat. Totuşi, nici nu pot sta cu mîinile-n sîn să aştept la nesfîrşit. Au trecut 15 zile şi n-am mai primit nici un semn. E normal să-mi revendic banii pentru care am muncit, nu?", a declarat ieri Şumudică.

Oficialii Rapidului s-au angajat să-i plătească fostului "principal" salariul integral pe sezonul în curs. Pe 30 iunie, Şumi ar trebui să mai încaseze o tranşă de 16.000 de euro, reprezentînd salariul pe lunile mai şi iunie.

"Nu vreau nici un ban în plus, n-am cerut primă de Europa. S-o primească alţii care au muncit mai mult decît mine"
Marius Şumudică, fost antrenor Rapid

80.000 de euro a fost bonusul promis de Copos lui Şumudică în vară în cazul în care Rapidul ajungea în grupele unei competiţii din Europa

Dorit în Cipru şi în Ungaria, ar vrea tot în Liga 1
Şumudică intenţionează să continue şi la anul pe banca unei formaţii din prima ligă, chiar dacă e solicitat de grupări din Cipru şi din Ungaria. Antrenorul aşteaptă finalul campionatului tocmai pentru a vedea dacă va ajunge la un acord cu una dintre echipele de la noi şi le-a cerut formaţiilor din străinătate o săptămînă răgaz pînă le va da un răspuns.

Citește și:
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
Campionate
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Superliga
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
De ce Edi Iordănescu nu este, totuși, prima variantă a Bulgariei ca selecționer: „Îl vor, dar un detaliu nu-l ajută”
Campionate
De ce Edi Iordănescu nu este, totuși, prima variantă a Bulgariei ca selecționer: „Îl vor, dar un detaliu nu-l ajută”
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (3)
babausk
babausk  •  14 Iunie 2011, 19:42

daca e rapidist nu trebuie sa-i mai dea banii?

guest_one
guest_one  •  19 Mai 2011, 12:21

nu sunt bani mai sumudica.

paul59
paul59  •  19 Mai 2011, 06:19

SOMUICA UN RAPIDIST ADEVARAT HA HA HA HA !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează