FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - APOEL NICOSIA 1-2 » PRIMELE EFECTE / DIN KAPRUN, DAN UDREA SI MIHAI STETCU

Superinterviu cu Hagi: "N-am nevoie de jucatori nemotivati"

Articol de GSP - Publicat duminica, 01 iulie 2007 00:00

Hagi spune ca nu vrea la echipa "fotbalisti care si-au facut deja plinul de rezultate"

Starile lui Hagi in timpul amicalului de vineri cu Apoel Nicosia. A intrat pe teren rizind. Pe parcursul meciului a fost preocupat. A dat cu pumnul in acoperisul bancii de rezerve si a aplaudat actiunile in viteza de pe benzi. Apoi a acceptat un dialog amplu cu doua mesaje clare.

1. Rabdare si optimism pentru fani.

2. Incredere si exigenta pentru jucatori.

- Domnule Hagi, care este prima concluzie a infringerii cu Apoel?
- Noi am venit aici pentru a acumula din punct de vedere fizic. A fost un meci de pregatire si nimic mai mult, jucat impotriva unei echipe foarte bune, campioana Ciprului.

- Per total, multumit sau nemultumit?
- Foarte multumit de primele 60 de minute. Am avut atitudine, daruire, nu ne-au lipsit multe in prima ora. Apoi, a trebuit sa risc si sa-i introduc in teren si pe cei tineri. Pina la urma, daca au venit cu noi in cantonament trebuia sa-i bag sa joace, ca sa-i vad ce pot. Sint si eu la inceput si trebuie sa-i cunosc. Ultimele 20 de minute nu ne-au cazut bine, dar ce sa facem?

"Vom face o mare echipa"
- Totusi, ramine o infringere, nu?
- Obiectivul meu este sa antrenez cit mai bine echipa pentru ca ea sa fie in forma maxima peste 4 saptamini, atunci cind vor incepe meciurile care vor conta cu adevarat. Atunci vom avea nevoie sa fim apti din punct de vedere fizic. Pentru ca, pina la urma, si cu Apoel am jucat bine atit cit ne-au tinut picioarele.

- Sint motive de ingrijorare?
- Nu. si chiar vreau sa le transmit un mesaj suporterilor nostri. Stati linistiti, ca vom face o mare echipa la Steaua, o sa vedeti. Cu acest obiectiv am venit, sa cream impreuna o trupa care sa fie prima mereu. Dar pentru a reusi, vreau o echipa, Steaua, cu foame de rezultate. Nu vreau pe nimeni aici care si-a facut plinul si nu mai are tragere de inima. Nu vreau jucatori nemotivati sub comanda mea.

"Radoi si Dica sint refacuti total"
- Care este exact situatia jucatorilor accidentati?
- Ghionea va lua o pauza mai mare, a si plecat la Bologna, la consult. Totusi, i-am recuperat total pe Radoi si pe Dica, insa pe ei nu i-am folosit deloc cu Nicosia deoarece veneau dupa 3 zile consecutive cu cite doua antrenamente si ar fi putut aparea accidentari pe fondul oboselii. Pe ei, dar si pe Goian, i-am menajat.

- Nicolita si Vali Badea?
- Se refac incet-incet, la Banel s-a acumulat si efortul din finalul sezonului trecut cind a jucat foarte multe meciuri la Steaua si pentru echipa nationala. Vali a ramas cu o contuzie mai puternica dupa accidentul de masina, dar o sa-i treaca si o sa-l vedeti si pe el in curind la antrenamente.

"Paraschiv va pleca"
- A fost meciul de adio pentru Paraschiv in tricoul Stelei?
- Poate fi spus si asa. Eu m-am trezit cu aceasta problema, a plecarii lui, pentru ca din punctul meu de vedere, n-as fi renuntat la el. Nu stiu ce a discutat cu conducerea clubului si ce promisiuni a primit inainte de a veni eu la echipa. Mi-l doream mult in lot.

- Nu l-ati putut convinge sa ramina?
- Am vorbit cu el si isi trage din toata inima sa incerce o experienta afara, intr-un campionat din Occident. Intr-un fel, l-am inteles, e de 8 sau 9 ani la Steaua. O sa tinem cont de dorinta lui si el va pleca. Vom incerca sa gasim o solutie viabila in locul lui Para.

- Deci, vor mai veni jucatori?
- Da. Eu asa vreau. Ne asteapta un an greu si trebuie sa-i facem fata. Pentru asta mai avem nevoie de fotbalisti. In ultimii 2-3 ani s-a jucat la un nivel extrem de ridicat si s-a vazut ca daca nu ai lot puternic, nu poti rezista.

"Am cazut cu cei mai tari"
- Plesan va intereseaza?
- Eu nu pronunt nume pina in momentul in care se va realiza oficial un transfer. Cind jucatorul sau jucatorii respectivi, pe care eu ii vreau, vor semna cu Steaua, o sa-i aflati.

- Steaua va da peste Zaglebie Lubin in turul doi preliminar. Cum va fi?
- Hm... (Zimbeste)... Am cazut cu cei mai tari, dar noi sintem Steaua Bucuresti, o mare echipa. Zaglebie nu are o experienta internationala foarte mare deoarece n-a prea fost prin cupele europene. In schimb, daca au luat campionatul inseamna ca au echipa buna. In plus, fizici sint foarte puternici. Dar mai e mult pina acolo, vom avea timp sa pregatim meciurile.

"Nici nu concepem sa nu trecem de polonezi. Pentru ca sintem Steaua!"

Hagi despre...
... Neaga
"Pe el l-am folosit pe tot parcursul amicalului cu Apoel Nicosia deoarece din punct de vedere fizic sta excelent. A aratat pofta de joc si e un jucator care are acea calitate deosebita, a aratat ce poate. Sper si ma bazez ca ne poate ajuta foarte mult"

... prima parte a stagiului din Austria
"Baietii muncesc foarte bine. Sint dornici de a acumula si de a se pregati cit mai mult, sint constienti ca fara aceasta perioada nu vor putea trece peste sezonul greu care ne asteapta"

... viitorul sezon al Ligii I
"Va fi un campionat extraordinar de greu, cu 5-6 echipe care s-au intarit serios si care se vor bate pentru suprematie. Daca va fi cel mai disputat de dupa Revolutie? Nu stiu, ca am lipsit vreo 15 ani din tara"

... achizitii
"Trebuie sa completam lotul. Voi face o lista, impreuna cu Adrian Ilie, si i-o voi prezenta patronului. E nevoie de un lot numeric, dar si competitiv, pentru ca vor fi multe meciuri incepind de la finalul lui iulie si nu trebuie sa fim prinsi descoperiti"

... relatia antrenor-jucator
"Jucatorii mei nu trebuie sa se mai gindeasca la cine a fost Hagi ca fotbalist. Perioada aia e frumoasa, ramine in istorie, dar gata, s-a terminat. Acum sint antrenor. Am mare incredere ca vor intelege si ca vom face performante impreuna"

28 de zile
au mai ramas pina cind Steaua va debuta in noul sezon, pe 28 iulie fiind programat startul in Liga I

Citește și:
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Titularul din Dinamo - Foresta 4-5 a ajuns instalator de gaze: „Am lucrat și la stația de betoane” » Apariție în premieră după 25 de ani: „După meci, ne-au luat la antidrog”
Superliga
Titularul din Dinamo - Foresta 4-5 a ajuns instalator de gaze: „Am lucrat și la stația de betoane” » Apariție în premieră după 25 de ani: „După meci, ne-au luat la antidrog”
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează