FOTBAL  »  Superliga  »  SUPERLIGA

Superliga se mută: 9 echipe, inclusiv FCSB, Dinamo și Rapid, se pregătesc în aceeași zonă! Excepţia CFR + Decizie-surpriză luată de Hagi

Petrolul va reveni în Antalya // foto: Cristi Preda
Petrolul va reveni în Antalya // foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 01 ianuarie 2024 18:53 / Actualizat luni, 01 ianuarie 2024 20:01

Nouă echipe din Superliga se vor pregăti pentru reluarea campionatului în Turcia, printre ele aflându-se și cei 3 granzi din Capitală: FCSB, Dinamo şi Rapid. 

  • GSP va avea 4 reporteri la fața locului. Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache vor fi prezenți în Antalya pe toată durata cantonamentelor echipelor din Liga 1

Vacanţa fotbaliştilor din Liga 1 se apropie de final. Mâine şi poimâine sunt programate primele reuniri, iar 9 formaţii vor pleca în cantonament în Antalya, în timp ce CFR a preferat Spania. Celelalte 6 echipe se vor pregăti în ţară.

Dintre formaţiile aflate acum pe loc de play-off, doar campioana Farul va avea un cantonament intern. În schimb, Dinamo şi Voluntari sunt singurele din coada clasamentului care au ales Antalya.

Temperaturile maxime în Antalya vor fi cuprinse între 17 și 21 de grade în perioada următoare, în timp ce în București acestea vor fi între 6 și 13 grade.

Noul iubit al Anamariei Prodan este un sportiv milionar, cu 14 ani mai tânăr decât ea
RELAȚIE
Noul iubit al Anamariei Prodan este un sportiv milionar, cu 14 ani mai tânăr decât ea

FCSB: Elevii lui Charalambous se vor antrena în Antalya începând cu 8 ianuarie

Liderul din Superliga va pleca ultimul în cantonament. Elevii lui Charalambous se vor antrena în Antalya începând cu 8 ianuarie. Dintre toate formaţiile, FCSB va sta cel mai mult în Turcia, urmând să se întoarcă pe 21 ianuarie, chiar înaintea primului meci oficial din 2024, cu UTA.

FCSB se va caza la Gloria Sport Arena, un complex de lux din Belek, şi va juca doar un amical, pe 14 ianuarie. Adversara va fi Lask Linz, locul 3 din prima ligă din Austria.

+16 FOTO

CFR Cluj: 6-19 ianuarie

Clujenii au ales Spania ca loc de cantonament, la Oliva Nova, o destinaţie în care au mai fost şi anii trecuţi. Trupa lui Mandorlini va sta acolo în perioada 6-19 ianuarie.

CSU Craiova

Universitatea Craiova va efectua cantonamentul în Belek, în perioada 3-15 ianuarie. Jucătorii lui Ivaylo Petev vor disputa două meciuri amicale în Turcia.

Rapid va avea 3 amicale în Antalya

Tot în Belek vor merge şi elevii lui Bergodi, dar giuleştenii stau două zile mai puţin decât CSU, până pe 13 ianuarie.

Rapid va disputa 3 meciuri amicale, urmând ca adversarii să fie stabiliți în zilele următoare.

Sepsi

Un cantonament identic cu al giuleştenilor va avea şi Sepsi, aceeaşi perioadă şi aceeaşi locaţie. Singura diferenţă este că formaţia din Sf. Gheorghe va disputa doar un meci amical, pe 12 ianuarie, cu Újpest.

Farul

Hagi le-a dat o vacanţă mai lungă elevilor săi, reunirea urmând a avea loc joi, 4 ianuarie. Surprinzător, campioana va pregăti reluarea sezonului regulat la baza de la Ovidiu.

Superliga se mută: 9 echipe, inclusiv FCSB, Dinamo și Rapid, se pregătesc în aceeași zonă! Excepţia CFR + Decizie-surpriză luată de Hagi
Gheorghe Hagi

Hermannstadt

Sibienii vor merge în cantonament în perioada 4-13 ianuarie, tot în Antalya, doar că în Lara. Hermannstadt și-a programat momentan două amicale cu echipe din Elveția și Azerbaidjan, însă nu sunt stabilite sigur.

U Cluj

Clujenii se vor reuni pe 3 ianuarie şi vor pleca în cantonament în Antalya, la Belek. Elevii lui Sabău stau 10 zile în Turcia şi vor juca sigur două meciuri amicale: cu Kocaelispor, pe 7 ianuarie, şi cu Sabail, pe 12 ianuarie. Ardelenii mai caută un adversar pentru data de 9 ianuarie.

FCU Craiova

După ce vara trecută, oltenii s-au pregătit în Germania, acum ei vor rămâne la baza FCU Football Park. Reunirea e programată pentru miercuri şi e stabilit şi un meci amical, cu FC Botoşani, pe 12 ianuarie.

Petrolul

După confirmarea lui Florin Pârvu ca antrenor principal, ploieştenii se vor reuni peste două zile, iar pe 4 ianuarie vor pleca în cantonament în Antalya.

Oțelul

Gălăţenii sunt cei mai grăbiţi, ei urmând să se strângă mâine la stadion. Dorinel Munteanu le-a pregătit elevilor săi un cantonament ca pe timpuri, la munte, în staţiunea Vatra Dornei.

UTA

Vacanța se termină pentru arădeni pe 4 ianuarie. Pregătirea va avea loc acasă, la Arad, iar Rednic speră să joace şi câteva amicale. Un adversar posibil este Ajka, echipa de pe penultimul loc din liga secundă maghiară.

FC Voluntari

Aflați pe loc de baraj, ilfovenii nu se vor pregăti în România. Ei vor merge tot în Antalya, începând cu 4 ianuarie.

Poli Iași

Formația moldoveană a ales să rămână acasă în această iarnă. „Preferăm să economisim 50.000 de euro!”, a declarat președintele Cornel Șfaițer.

Dinamo

Aflați pe penultimul loc, „câinii” au ales să efectueze cantonamentul de iarnă în Turcia, în Antalya, în perioada 3-13 ianuarie.

Elevii lui Kopic vor disputa 4 meciuri amicale, printre posibilii adversari fiind Borussia Dortmund II și Charleroi.

Superliga se mută: 9 echipe, inclusiv FCSB, Dinamo și Rapid, se pregătesc în aceeași zonă! Excepţia CFR + Decizie-surpriză luată de Hagi
Zeljko Kopic

FC Botoșani

Cu un nou antrenor pe bancă, Bogdan Andone, botoșănenii se vor pregăti pentru salvarea de la retrogradare acasă. Vor juca cel puțin un amical, cu FCU Craiova, pe 12 ianuarie.

Programul etapei a 22-a

19 ianuarie

  • Rapid - FCU Craiova
  • Sepsi - Poli Iași

20 ianuarie

  • U Cluj - Hermannstadt
  • Petrolul - Dinamo
  • CSU Craiova - Farul

21 ianuarie

  • FC Botoşani - CFR Cluj

22 ianuarie

  • FC Voluntari - Oţelul
  • FCSB - UTA

Citește și:

E complet » Topul capital în care Florinel Coman le dă clasă rivalilor din Superligă
FCSB
E complet » Topul capital în care Florinel Coman le dă clasă rivalilor din Superligă
Jefte Betancor, atacantul dorit de Dinamo, a semnat și a fost prezentat astăzi!
TRANSFER
Jefte Betancor, atacantul dorit de Dinamo, a semnat și a fost prezentat astăzi!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (16)
creeperno534
creeperno534  •  02 Ianuarie 2024, 22:40

Hai cu transferurile!

johny2003
johny2003  •  02 Ianuarie 2024, 14:17
Postat de steaua1986. pe 02 Ianuarie 2024, 06:58

gigist gretos

Talpanist Scirbos!

alibec_becali
alibec_becali  •  02 Ianuarie 2024, 11:48

la ce fotbal avem, mi se pare o extravaganta sa cheltui aiurea prin turcia... niste nulitati rasfatate la all-inclusive....

Vezi toate comentariile (16)
Comentează