EXCLUSIV „Dobrin sau Hagi?” » Singurul antrenor care i-a șlefuit pe ambii „magicieni” i-a răspuns lui Ioanițoaia + Cum se menține tânăr la 90 de ani

Veteranul care locuiește acum în Curtea de Argeș explică de ce fotbalul de ieri avea mai multă personalitate decât cel de astăzi și cum reușește să rămână tânăr în mijlocul copiilor.

Tănase Dima: „La ora 7 sunt în picioare și încep activitatea cotidiană”

- Invitatul emisiunii este unul dintre veteranii fotbalului românesc, profesorul Tănase Dima.
- Mulțumesc pentru invitație, sunt onorat să fiu prietenul dumneavoastră astăzi!

- Niciodată n-am avut un invitat de 90 de ani, vă urez să prindeți suta!
- Vă mulțumesc și mă bucur de faptul că am ajuns la această vârstă.

- Cum sunteți, domn profesor?
- Sunt bine... O activitate vie, intensă, nu numai de fotbal, pentru că sunt în continuare președintele unei școli private de fotbal, Sporting Pitești. Sunt zile în care realmente sunt în mijlocul copiilor, sunt prezent la jocurile oficiale și îmi desfășor activitatea în colaborare cu colegii mei, cei care se ocupă efectiv de bunul mers al echipei.

- Școala Sporting Pitești este a lui Nicolae Badea, nu? Fostul acționar de la Dinamo.
- Da, școala este coordonată și susținută de către domnul președinte Nicolae Badea. Ea este înființată în 2001, fiind una dintre școlile private care au susținut activitatea clubului Dinamo.

- A fost numită înainte „Nicolae Dobrin”?
- Inițial a fost Centrul de Pregătire „Nicolae Dobrin”, înființat de către omul de afaceri Victor Jigman. Am fost trei fondatori ai acestei școli în 1996 și am avut într-un fel satisfacția continuării activității alături de Nicolae Dobrin.

- Când vă sculați dimineața?
- În funcție de cât întârzii seara citind sau urmărind emisiunile la televiziune. De regulă, în jur de ora 7:00-7:30 sunt în picioare și încep activitatea cotidiană.

FC Argeș, blat cu FC Bihor: „L-am pierdut în mod surprinzător”

- Dacă eu nu greșesc, aveți licența Pro.
- Da, sunt poate printre primii antrenori din România cu categoria I, similară cu cea de licență Pro. Și, fiind unul dintre lectorii Școlii Federale de Antrenori, lector permanent începând cu prima promoție, din perioada când Mircea Rădulescu era directorul școlii, bineînțeles că am obținut și licența Pro.

- Locuiți în Curtea de Argeș?
- Într-un oraș regal, cum este cunoscut astăzi, într-un oraș cu un spirit aparte și cu o tradiție fotbalistică. Pentru că acolo, în perioada anilor 1928-1930, a fost un club privat de fotbal și, printre alții, ca un prim antrenor a fost vestitul jucător de la Venus, Fera.

- Care-i cel mai mare produs al fotbalului din Curtea de Argeș?
- Iacob Olaru, jucător la Rapid București și Farul Constanța. Jucător titular la echipa națională, jucător titular în formație la Festivalul Tineretului de la București.

- Ați antrenat ca secund pe FC Argeș, pe Dinamo, lotul de tineret și olimpic, dar și Sportul Studențesc.
- În 1985, cele mai bune performanțe din istoria tumultuoasă a Sportului Studențesc. Două locuri doi.

+8 FOTO

- Titlul de campion cu cine îl aveți?
- Cu FC Argeș în '71-'72, plus de două ori locul doi. Am avut chiar posibilitatea, în ediția de campionat '77-'78, să facem eventul. Am avut jocul la FC Bihor, la Oradea, pe care l-am pierdut în mod surprinzător! Mi-e foarte greu să ajung la un verdict de ce am pierdut acel joc, pentru că au fost foarte multe probleme în ziua jocului.

„Să ne bată era singura șansă de a se salva de la retrogradare”

- Ce vreți să spuneți prin „multe probleme”? Au fost presiuni din afară?
- Vreau să spun că au fost foarte multe influențe și din exterior, și din interior. Oradea era la retrogradare, singura șansă de a se salva de la retrogradare era să o bată pe Argeș. Am pierdut... Am fost tare supărat după această înfrângere.

- A fost ceva în neregulă? Ceva necurat?
- În mod cert! Acest fapt mi l-a relatat observatorul federal al acelui joc, profesorul Constantin Ardeleanu, fostul antrenor al naționalei de juniori, fost coleg și prieten foarte bun de institut și la Sportul Studențesc.

- Care ce v-a spus?
- Mi-a spus că cei din conducerea clubului FC Bihor sunt ferm convinși că vor câștiga acest joc, că au oarecum niște garanții din punctul acesta de vedere. Nu știu în ce constau garanțiile lor pe atunci, dar mi-a zis: „N-aș fi crezut că tu poți intra în jocul acesta”. Și i-am zis: „Titi, habar n-am, nu știu nimic din ceea ce se petrece aici, dar o să mă străduiesc să aflu, să știu!”.

- Așa.
- În ziua jocului, ducându-mă la stadion cu echipa, am fost întâmpinat de Puiu Coșmoc, cunoscut coleg, prieten, care era antrenor la Oradea atunci, și a zis: „Bine, mă, tu nu vrei să câștigăm noi meciul ăsta?”. M-a întâmpinat și președintele clubului, era inginerul Cozma, unul solid așa... Și a zis: „Domn profesor, dumneavoastră...”. Zic: „Măi fraților, noi ne jucăm șansa campionatului, noi am venit să jucăm și să câștigăm aici, nimic altceva”. Am pierdut acel joc, fiind marcat de înfrângerea aceasta...

Cronica meciului din 12 iunie 1978

„N-aș fi putut să vin acasă după această înfrângere rușinoasă”

- Suspectați pe cineva de la FC Argeș?
- Nu-i deloc confortabil să reiau cazul acesta în discuție. Cert este că am fost atât de supărat și de indignat încât am hotărât ca deplasarea de la Oradea spre acasă să o fac cu trenul. Și am luat trenul de la Oradea și am ajuns la Pitești. Ajungând la Pitești, m-am dus la oficialitățile noastre...

- Numai dumneavoastră ați venit cu trenul sau toată lumea?
- Nu, eu. A fost o hotărâre luată de mine.

- Echipa a venit cu autocarul.
- N-aș fi putut să vin acasă după această înfrângere rușinoasă și să accept această înfrângere. M-am prezentat la oficialități, am spus că nu este în ordine și am zis că în aceste condiții eu n-o să continui activitatea la club.

- Și v-ați retras atunci?
- Am jucat semifinala Cupei României cu Olimpia Satu Mare, se juca la Sibiu meciul. Cu insistențe, am acceptat să fac deplasarea la Sibiu. Am jucat acest meci în Cupă, n-am avut la dispoziție întregul lot, n-am avut cei mai buni jucători, am pierdut în final cu 0-1 și am pierdut momentul prielnic de a face eventul.

- În epocă erau multe meciuri aranjate. Dar, sincer, ați participat la vreunul?
- Vă mărturisesc, pentru că sunt în fenomen de ani și ani de zile... Piteștiul n-a intrat în jocul acesta niciodată. Absolut niciodată! Pentru că președintele nostru de atunci era Puiu Rapaport.

+8 FOTO

- Fostul arbitru, nu? Care după aceea a plecat în Israel, unde a și murit.
- Fost arbitru și om de fotbal priceput, priceput și care se implica în viața clubului, pentru că FC Argeș devenise primul club de fotbal experimental profesionist din România. Și atunci noi, într-un fel, în perioada aceea aveam statut de club profesionist.

- Deci ați participat la vreun meci aranjat?
- Nu. Nu.

- Dar erau?
- Din câte se spuneau și se mărturiseau și se auzeau peste tot, în mod cert au fost, au existat.

Antrenor pentru „Regele” Hagi și Dobrin, „Prințul din Trivale”

- Sunteți singurul antrenor de club care i-a pregătit și pe Dobrin, și pe Hagi. Pe Dobrin la FC Argeș, pe Hagi la Sportul Studențesc.
- De acord.

- Dobrin sau Hagi?
- Aș vrea să vă spun următorul fapt. Și eu, și ei am avut șansa să fim împreună. Amândoi jucători de talent, de mare talent. Amândoi creatori. Jucători care s-au impus.

Nicolae Dobrin

- Cu care v-ați înțeles mai bine? Care v-a fost mai aproape?
- Talentul lor era evident și se exprimau cu o ușurință ieșită din comun. La un moment dat, ori unul, ori celălalt având mingea, creau situații periculoase pentru adversar. Mai mult decât atât, datorită calităților acestor doi jucători, îi puneau în valoare pe coechipieri. Așa, de exemplu Dobrin, fie pe Radu I, fie pe Jercan sau pe Doru Nicolae. Dincolo, Hagi, prin driblingurile lui, prin pasele lui surprinzătoare, crea situații iminente de gol. Unul a fost apreciat și numit „Prințul din Trivale”, celălalt „Regele”.

- Pe care l-ați iubit mai tare? Sincer!
- Am fost legat de viața și a unuia, și a celuilalt. N-aș vrea să fiu subiectiv, să spun Hagi pentru că este aromân ca și mine. Ar trebui să fiu imparțial și să spun că de amândoi am avut grijă, am ținut mult la pregătirea lor sportivă.

„Îi plăcea anturajul. Gicu sigur că n-a fost băutor”

- Mai comod Dobrin decât Hagi? Așa, ca atitudine?
- A fost un moment în care Gicu a avut probleme. El a refuzat o dată convocarea la echipa națională pe motiv că era vorba de o deplasare în Brazilia. Că nu suportă acest drum atât de lung cu avionul. Nu-i plăcea cu avionul. Și atunci, Federația a hotărât suspendarea lui pe o perioadă și interzicerea de a face deplasările cu avionul în cadrul competițiilor internaționale în care echipa era angrenată.

- Așa.
- Urma să jucăm cu Universitatea Cluj acasă. Și împreună cu ziaristul Ulmeanu, din Pitești, am gândit ca în programul pe care îl edita să ne concentrăm pe Dobrin. Și atunci am cerut opinii multora dintre oamenii de fotbal din țară. Am reușit atunci să-l renaștem pe Dobrin și să ajungă din nou sufletește la o stare de spirit favorabilă de a se exprima în continuare la nivelul cel mai înalt. De el mă leagă foarte multe amintiri.

- Ia să vedem...
- Am făcut deplasarea de la București la Istanbul în cadrul competiției Orașelor-Târguri cu trenul, pentru că nu putea să circule cu avionul. Altă dată am fost sculat noaptea la ora 2:00, telefon acasă, de la Gica, pentru că nu venise Gicu acasă...

- Unde era? La cârciumă?
- Ca orice tânăr, ca orice om de o anumită poziție, mai avea niște scăpări. Le numesc așa, firești, omenești. Îi plăcea anturajul. Gicu sigur că n-a fost băutor, în mod cert.

„Toți am regretat lipsa lui Dobrin! Era Pele al României în acel meci”

- Dobrin v-a spus ceva de Guadalajara?
- La nici o săptămână de la venirea de la Guadalajara, Angelo Niculescu a venit la mine la Curtea de Argeș. Am făcut o masă așa cum se cuvine și a fost întrebat și despre acest aspect de la Cupa Mondială. A mărturisit că n-a avut nimic cu Dobrin, ba din contră, l-a susținut și a fost alături de el. Acolo a fost un colectiv tehnic, n-a fost doar decizia domnului Angelo, ci a tot colectivului tehnic. Au susținut că nu se acomodează cu condițiile de acolo și că este mai dificil. Punctul de vedere oficial fiind acesta...

- Dar...
- După mine, cade varianta că Angelo Niculescu s-a luat după cei de la Dinamo sau de la Steaua. Cade varianta asta... Toți am regretat lipsa lui din echipă, era Pele al României în acel meci. Apoi, Dobrin a revenit la echipa națională fără probleme, relații foarte bune cu domnul profesor Angelo. Gicu nu mi-a spus ceva special. El, într-un fel, a mărturisit că a fost și vina lui în toată povestea asta. Sigur că ea poate fi fabulată, opinii și opinii. Dar sigur rămâne o enigmă.

Florea Dumitrache, numărul 9 al „tricolorilor”, și Pele la Mondialul din Mexic 1970. Brazilia ne-a învins la limită, 3-2 Foto: GSP

- Ce raporturi ați avut cu Cornel Dinu, care era altă personalitate?
- Mi-a plăcut să am de-a face cu personalitățile. Mi-a plăcut să lucrez cu astfel de jucători pe care trebuie să-i înțelegi și cărora trebuie să le oferi posibilitatea de a se manifesta deplin. Există pe undeva în cultul unor antrenori ideea de a limita evoluția jucătorului, de a-l încadra în niște tactici speciale. Eu când am venit la Dinamo, Cornel era în cumpănă. Avea un moment mai sensibil, să zic așa. Avusese discuții la nivelul clubului și la un moment dat se vehicula ideea plecării lui la Arad.

- Da, da.
- Acolo se numise prim-secretar un prieten de-al lui. Apariția mea la Dinamo a însemnat o întâlnire directă cu Cornel și i-am zis: „Ce-i cu tine?”. „Păi, domn profesor, să vedeți așa și așa”. L-am abordat pe Nelu Nunweiller, care era antrenorul principal al echipei: „Bă, pentru un moment nu participă la activitate, e de clarificat...”. L-am întrebat direct pe Nelu: „Crezi că tu n-ai nevoie de el în continuare la echipă?”. Zice: „Cum să nu?! Dar ce să fac?”. Am avut posibilitatea să comunic cu unul dintre oamenii de bază care hotărau pe undeva la nivelul conducerii soarta echipei și i-am zis: „Domnule general, ce-i cu Cornel?”. Și a zis: „Bătrâne, dar care-i ideea?”.

- Erați „bătrâne” de atunci?
- Așa îmi spunea. Și atunci am zis: „Dar de ce să nu vină la antrenamente?”. A revenit la club, activitatea și relația noastră au fost deosebite.

„La Sportul Studențesc era alt nivel de cultură, alt nivel de educație”

- Cât ați fost la Dinamo ați avut grad?
- Am avut grad. Am fost ofițer superior. Maior.

- Deci aveți pensie militară?
- Nu, am pensie normală, de cadru didactic.

- La Sportul Studențesc ați lucrat cu Gino Iorgulescu, cu Mircea Sandu.
- Era o atmosferă aparte față de celelalte echipe din prima ligă. Sigur că alt nivel, în primul rând, alt nivel de cultură, alt nivel de educație. Ceea ce însemna foarte mult legat și de comportamentul nostru, al antrenorilor sau al oamenilor care ne ocupam de echipă. În permanență eram sub influența oamenilor care lucrau în învățământul superior, cu care ne întâlneam săptămânal.

- Corect.
- Legat de Mircea Sandu, l-am cunoscut când era elev la Școala Sportivă numărul 2, la domnul profesor Tomescu. La Curtea de Argeș am organizat tabăra națională a celor mai buni fotbaliști de la școlile sportive din țară. Printre care au fost și Mircea Sandu, și Cârțu de la Craiova. De atunci l-am cunoscut și l-am remarcat.

+8 FOTO

- Când a devenit președintele Federației, v-a făcut vreo favoare?
- Nu. Eu n-aveam nevoie de favoruri. Îmi știam obligațiile profesionale, aveam capacitatea de a desfășura activitatea la nivelul cerințelor, aveam capacitatea de a contribui la pregătirea jucătorilor de echipă națională. Între mine și antrenorii de la echipa națională funcționau fișe. Trimiteam fișa jucătorului, Dobrin sau cine era, cu modul în care s-a pregătit.

- Da, da.
- Primeam de la antrenorul echipei naționale returul: „A participat la antrenamente, la jocuri atâtea minute... În continuare vă veți axa pe o anumită cerință în pregătire”. În același timp, doctorul Dumitru Tomescu de la echipa națională cu doctorul nostru Tomescu aveau o fișă medicală a stării de sănătate. Antrenorii de atunci aveau responsabilitatea pregătirii jucătorilor de lot. Era obligație națională.

- Azi nu mai e așa?
- N-am auzit așa ceva! Sportul Studențesc a dat mulți jucători echipei naționale a lui Mircea Lucescu. Mircea Lucescu participa de multe ori la antrenamentele noastre în Regie și stăteam de vorbă. Și întotdeauna primeam atenționări legate de pregătirea lui Hagi, de greutatea lui Coraș, de starea de sănătate a lui Gino Iorgulescu... Am relații deosebite și acum cu Gino.

„Fotbalul românesc a fost apreciat pe plan internațional”

- De Burleanu ce părere aveți?
- Sincer vă spun, nu am avut nicio relație personală cu actualul președinte.

- Ați împlinit de curând 90 de ani. Nu v-a invitat la Federație să vă felicite, să vă dea o floare, o diplomă?
- Nu. Eu l-am invitat la această aniversare pe Lucian Burchel, fost jucător la Sportul, prin prisma faptului că el conduce Școala Federală de Antrenori. A fost prezent și, bineînțeles, mi-a oferit un tricou al echipei naționale.

- Revoluția din '89 v-a prins la Scornicești, nu?
- M-a prins în Spania. Eram cu Nelu Motroc la Congresul Antrenorilor din Europa, ținut la Tenerife. Tot ce era mai bun în fotbalul european era acolo.

- Cum e fotbalul românesc de azi față de cel de acum 30 de ani?
- N-aș vrea să greșesc, dar aș vrea să vă spun următorul lucru. Fotbalul românesc a fost apreciat pe plan internațional. Eram la Rotterdam, se juca un turneu la care a fost invitată și echipa noastră națională. Și am nimerit într-un grup de ziariști francezi, iar aceștia mărturiseau saltul valoric al fotbalului nostru. Erau surprinși oarecum de modul de joc al echipei noastre naționale.

„Asta înseamnă lipsă de personalitate”

- Și acum se joacă mai bine sau mai rău decât atunci?
- Astăzi mi-e foarte greu să înțeleg, nu numai mie, cred că multă lume... Fotbalul este în pericol cu jocul acesta tendențios, de a juca mult lateral și înapoi. Înapoi și cu portarul în situații, după părerea mea, ridicole. Ca de la centrul terenului să dai mingea înapoi la portar și să nu găsești soluții cu restul jucătorilor din teren. Sau jocul acesta de construcție cu fundașii centrali. Asta înseamnă lipsă de personalitate, lipsă de un fundament rațional de a înțelege jocul pe atac și pe apărare. De asemenea, nu cred că este posibil ca astăzi o echipă națională să nu găsească un atacant central.

- Cine câștigă campionatul?
- E o dispută interesantă. Cele două Universități parcă au ieșit în față. Meciul Universității Cluj cu Rapid a fost un spectacol agreabil. Se întrevăd astfel de situații și la Universitatea Craiova. Este greu de spus acum.

- La meciuri vă mai duceți?
- Mai peste mână. Se joacă seara, se joacă târziu. Nu mă culc devreme, dar mi-e greu cu deplasarea. Seara mi-e și greu să conduc. Ziua mi-e mult mai simplu.

- Un mesaj de final aveți, domnule profesor?
- Două imperative am avut: viața de familie și viața profesională. Am conștiința împăcată că pe amândouă le-am făcut foarte bine. Am doi nepoți, unul de 3 ani și unul de 10 ani în casă; casa fiind plină, înseamnă tinerețe.

CV Tănase Dima (90 de ani)

• s-a născut pe 12 ianuarie 1936, la Kalipetrovo (Bulgaria)
• între 1952 și 1961, a fost legitimat la Flamura Roșie Curtea de Argeș
• în '61-'62, a fost secundul lui Ştefan Vasile la FC Argeş; în acel sezon a debutat Dobrin în L1
• tot ca asistent la FC Argeș (1970-1978) a colaborat cu Titus Ozon, cu Florin Halagian (alături de care a câştigat primul titlu pentru FC Argeş, în '72) și cu Ştefan Coidum
• a stat pe banca piteştenilor la celebrul FC Argeş - Real Madrid 2-1, din octombrie '72
• la Dinamo ('78-'81), a lucrat cu Ion Nunweiller, Angelo Niculescu și Valentin Stănescu
• în '81-'82, a activat la Chimia Rm. Vâlcea, inclusiv ca "principal"
• la Sportul ('84-'87), ca secund al lui Constantin Ardeleanu, a contribuit la obținerea celor mai bune rezultate ale "studenților" în L1: locul 3 în '85 și locul 2 în '86
• a stat pe bancă la Sportul - Inter Milano 1-0, în septembrie '84
• în '86-'87, a fost inclusiv "principal" al trupei din Regie
• la Flacăra Moreni ('87-'88), a lucrat ca asistent al lui Ion Nunweiller
• în '88-'89, revine în Trivale cu Dumitru Nicolae Nicușor
• la FC Olt (1989-1990), "principal" în turul campionatului; după decembrie '89, echipa din Scornicești este desființată
• a activat în mai multe mandate la loturile naționale de tineret și olimpic
• din 1996, e fondator, antrenor și președinte la Sporting Pitești, club privat care i-a lansat, printre alții, pe Răzvan Raț, Vasile Maftei, Laszlo Sepsi sau Alexandru Chipciu