FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Tanc pentru Ligă

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 mai 2008 00:00

Vîrful Oţelului, Emil Jula (28 de ani), a intrat în vizorul campioanei.

CFR vrea români, iar Ando le-a creionat profilul: jucători peste medie, cu experienţă, capabili să facă faţă în campionat şi-n Cham­pions League. Iar urgenţa e un atacant.

Prima ţintă a fost Dănciulescu, bombardierul campionatului cu 21 de goluri, care a respins oferta. Al doilea atacant, dar de un alt profil, de care s-a interesat CFR este Nicolae Dică. Pentru el se mai negociază. Pe listă şi-a făcut loc şi Gabriel Jula (28 de ani), al doilea golgeter al campionatului, cu 17 reuşite. Vîrf de forţă, acesta poate fi un bun înlocuitor al lui Fabbiani, argentinianul ajuns, din vedetă, monedă de schimb.

Jula, format la “U”, unde a jucat 8 sezoane, s-a confesat unor apro­piaţi, zilele trecute, cînd s-a aflat la Cluj, că-şi doreşte un transfer în străinătate. E limpede însă că nu ar respinge nici ideea de a juca pentru campioană. Mai ales că-şi poate face şi debutul în Champions League. “În cîteva zile revin din Tunisia şi voi vedea ce urmează să fac”, a spus ieri Emil Jula. Oricum, şansele ca Jula să fie direcţionat spre altă echipă sînt destul de mici, Ando şi preşedintele Oţelului, Marius Stan, fiind în relaţii excelente.

Gălăţenii au respins deja o primă ofertă pentru Jula, for­mu­lată de Poli Timişoara.

“Emil Jula e un băiat de caracter şi vrem să plece undeva unde să-i fie lui bine”
MARIUS STAN preşedinte Oţelul Galaţi

Costă 1 milion!

Marius Stan a declarat ieri că există oferte pen­tru Gabriel Jula şi a anunţat preţul fotbalistului: 1 milion de euro. Cine plăteşte aceas­tă sumă, îşi poate asi­gura ser­viciile “tancului”. “Mai mul­te cluburi au făcut oferte pentru Jula. Poli, de pildă, ne-a oferit 700.000 de euro, dar am respins oferta lor. Jula are un preţ care nu se negociază, 1 milion de euro. Dacă nu primim aceşti bani, ne gîndim să îl mai ţinem că a dat destule goluri pentru noi”, a afirmat Stan.

17 goluri a marcat Jula în sezonul abia încheiat.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează