Articol de GSP - Publicat joi, 01 martie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 29 februarie 2012 21:41
Tibi Bălan vrea ca Steaua să revină cît mai curînd în Ghencea: ”Pînă nu călcăm pe gazonul de acolo nu mai credem nimic!”
- Tibi, o victorie la limită contra Farului, o echipă din eşalonul secund.
- Chiar şi aşa, a fost un meci destul de greu, pe un teren care ne-a făcut probleme. Au fost două zile foarte încărcate şi sperăm ca tot chinul prin care am trecut să fie unul benefic.
- Ce ar însemna pentru voi revenirea pe Ghencea?
- Nici nu ştim ce să mai credem. Auzim mereu vorbindu-se despre asta, dar nu mai credem nimic pînă nu vom călca pe gazonul de pe Ghencea. Sîntem bulversaţi şi noi de atîtea plimbări, iar acest lucru nu ne face deloc bine.
- Urmează meciul de la Mioveni. Există motive de îngrijorare?
- Trebuie neapărat să cîştigăm acest meci, dacă vrem să avem un moral bun în încercarea de a recupera cele opt puncte care ne despart de primul loc. Titlul se cîştigă contra echipelor mici, iar fiecare punct contează.
- La Mioveni vă aşteaptă tot un teren greu.
- Sîntem obişnuiţi cu orice condiţii şi trebuie să ne impunem pe orice tip de gazon.
"Cu toţii trebuie să uităm cît mai rapid meciurile cu Twente! Nu e vina lui Tătăruşanu că nu am mers mai departe, cu toţii avem vina noastră!" (Tiberiu Bălan, mijlocaş Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Brandan: "Îmi închei cariera la Steaua"
Bogdan Mara, cel care intermediază trecerea lui Brandan în campionatul chinez, a spus ieri că transferul este foarte aproape de a se parafa. Mara a primit din partea lui Pablo un mesaj pe care argentinianul vrea să-l transmită fanilor Stelei. "Mi-a zis că îşi doreşte, după ce va termina contractul cu chinezii, să revină în România şi să-şi încheie cariera la Steaua, unde s-a simţit excepţional de bine", a declarat Mara.
Becali anunţă 11 stelişti la "naţională"
Patronul Stelei nu se mulţumeşte cu 5 jucători selecţionaţi de Victor Piţurcă la lot. "Vor fi 10 acolo cînd vor fi toţi apţi. În afară de cei care sînt acum, o să mai apară Gardoş, apoi Chipciu, iar Florin Costea îl va obliga pe Piţurcă să-l cheme. Şi Gabi Matei va fi la naţională, că alt fundaş dreapta nu avem şi eu cred că şi Rusescu va fi selecţionat, iar Răduţ este febleţea lui Piţurcă", a spus Becali la Contraatac, la GSP TV. La amicalul cu Uruguay, de la Steaua au fost chemaţi: Tătăruşanu, Chiricheş, Latovlevici, Bourceanu şi Tănase.
Obiectiv: 15 puncte în 5 etape
Helmuth Duckadam a anunţat ce condiţii trebuie îndeplinite pentru ca Steaua să reintre cu şanse importante în lupta pentru titlu. "Avem 8 puncte distanţă faţă de primul loc, deci nu avem voie să facem paşi greşiţi în debutul returului. Eu cred că, la ce program avem, neapărat trebuie să cîştigăm 15 puncte în primele 5 etape, altfel ne va fi foarte greu să ne gîndim la titlu", a declarat preşedintele de imagine al Stelei. Primele 5 etape din 2012: Mioveni (deplasare), U Cluj (d), Astra (a), Tg. Mureş (d), Gaz Metan (a).
"Steaua a avut supercondiţii"
După ce Gazeta Sporturilor a dezvăluit că steliştii s-au cazat în cantonamentul de pe Litoral la un hotel de doar 3 stele, Flora, la care au ales să nu mănînce, preferînd un alt restaurant din Mamaia, directorul general al stabilimentului a oferit o replică. "Hotelul este complet renovat, jucătorii au stat singuri în camere, iar antrenorii în apartamente. Nu este vina noastră că au decis să nu mănînce aici. Noi le-am pus la dispoziţie condiţii excepţionale", a declarat Marius Puşcaş, directorul general de la Hotel Flora.
Mititelu l-a călcat în picioare pe Gigi
Patronul Universităţii Craiova l-a pus la zid pe Gigi Becali, după ce acesta a decis să le ia apărarea lui Dumitru Dragomir şi lui Mircea Sandu în cazul stenogramelor şedinţei Comitetului Executiv al FRF. "Acest personaj are 7 feţe şi 7 capete. Acum cîteva luni mă suna şi îmi zicea «Spune-mi şi mie cînd scăpăm de ăştia de la Ligă şi Federaţie, că abia aştept!», iar acum îi laudă. Se dă mare filantrop, dar după ce furi 3 jucători de la alt club şi nu plăteşti nimic pe ei, deşi valorează peste 4 milioane de euro, e uşor să te duci să donezi 200.000 de euro la biserică", a declarat Mititelu la emisiunea Contraatac, de la GSP TV.