FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - ASTRA, ACUM, GSPTV ŞI FAZE VIDEO PE GSP.RO

Titularizat în premieră în acest sezon, Traore i-a dedicat golul lui Mandorlini

Lacina Traore
Lacina Traore

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 august 2010 00:00

Lacina Traore, care va împlini 20 de ani peste o săptămînă, a marcat primul său gol pentru CFR Cluj în acest campionat, împotriva Astrei.

Atacantul a înscris cu o lovitură de cap în minutul 35, iar golul i-a fost dedicat antrenorului ardelenilor. Pe sub tricoul de joc, jucătorul lui CFR avea scris mesajul "Pentru Mandorlini".

Contra Astrei, Traore a fost titularizat în premieră în acest sezon de tehnicianul italian.

Gestul vine după ce, în meciul din etapa trecută, la 2-0 cu Brăneşti, Traore a fost schimbat pe final din cauza evoluţiei şterse. Vîrful clujenilor a părăsit extrem de nervos suprafaţa de joc, refuzînd să dea mîna cu tehnicianul italian, dar şi cu cei aflaţi pe banca de rezerve.

Vezi aici gestul!

Citește și:
Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!
Nationala

Laura Giurcanu pleacă din România și se mută cu iubitul fotbalist: „În urmă cu 6 luni mi-a scris...”
Stranieri

AEK Atena, scor neverosimil fără Răzvan Marin pe teren » La pauză era 6-0!

„Cea mai sexy voleibalistă din lume” sare în apărarea lui Sydney Sweeney: „O ipocrizie profundă”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Soții Șucu și-au inaugurat cafeneaua, rapidiștii au venit cu iubitele la eveniment » Ce au pus în meniu

Comentarii (3)
cluejean
cluejean  •  14 August 2010, 01:08

a fost un gest frumos, Traore, dupa cele intamplate. Ai facut si niste faza bune azi. Insa trebuie sa mai exersezi finalizarile, cred ca sti si tu asta foarte bine. Succes in continuare!

revo
revo  •  13 August 2010, 22:36

Ar trebui titularizat mai des. E tanar, are nevoie de experienta!

ciudatull
ciudatull  •  13 August 2010, 21:13

gol pentru mandorlini...dar fraieru ala de arbitru de ce nu ia dat galben lu traore...pai sia pus tricoul in cap sa arate un mesaj si asta se sanctioneaza cu galben

Vezi toate comentariile (3)
Comentează