Articol de GSP - Publicat luni, 08 octombrie 2007 00:00
Infringerea cu Timisoara (1-2) a provocat un seism la Universitatea. Primul care a renuntat a fost directorul general, Alin Banceu. "Am pierdut sprijinul actionarilor si al suporterilor, plec", a anuntat Banceu.
si antrenorul Adrian Falub l-a urmat la scurt timp, demis de conducere. Imediat dupa meci, Falub nu a lasat sa se inteleaga ca vrea sa renunte, dar sedinta ad-hoc organizata la stadion de actionari i-a grabit sfirsitul pe banca lui "U". "Contractul a fost reziliat pe cale amiabila", a anuntat presedintele Danciu.
Ieri, oficialii clujeni au trecut la negocieri pentru a acoperi posturile ramase vacante. Presedintele Danciu l-a sunat pe Anton Dobos, fostul patron al lui Poli Timisoara, caruia i-a cerut sa preia friiele clubului. "Au fost niste discutii preliminare, voi veni la Cluj sa vedem despre ce e vorba. Imi pare rau de situatia in care a ajuns U, dar am incredere ca echipa va ramine in prima liga. E prematur sa vorbim acum despre un acord", a confirmat Dobos. Momentan, pentru postul de antrenor, sefii clujeni au un favorit, Mihai Stoichita, secondat de Marius Lacatus, ambii liberi de contract.
Stoichita favorit
Mihai Stoichita este curtat cu insistenta de sefii Universitatii pentru preluarea bancii tehnice. Stoichita, care a pregatit-o ultima data in Liga 1 pe Otelul Galati, crede in salvarea de la retrogradare a "sepcilor rosii". "Ar fi o provocare mare pentru mine sa antrenez Universitatea. Echipa nu e rea. Sint 6 jucatori acolo pe care ii cunosc foarte bine. In clasament situatia este delicata, dar se poate incerca repararea ei", a spus Stoichita. (Marius Tuhut)
Lacatus: "Vreau liniste"
Ramas fara angajament dupa despartirea de UTA, tehnicianul Marius Lacatus reprezinta o alta solutie luata in calcul de actionarii clujeni pentru preluarea bancii tehnice a echipei. "Daca ma cauta cineva de la Cluj, o sa discut, insa nu sint sanse prea mari sa accept o oferta. Sint acasa si deocamdata vreau sa stau linistit", a afirmat "Fiara". (Marius Tuhut)
Varianta Zavaleanu
Pe linga Toni Dobos, un alt nume vehiculat pentru preluarea postului de director general al "sepcilor rosii" este fostul jurist al clubului, Razvan Zavaleanu. "Deocamdata, nu m-a contactat nici o persoana cu putere de decizie. Intotdeauna o propunere de la "U" e onoranta, insa sansele sa ma intorc acum intr-o functie de conducere sint reduse", a spus Zavaleanu, membru in Curtea de Arbitraj Sportiv din cadrul FRF. (Marius Tuhut)
Protestul fanilor
Aproximativ 350 de suporteri ai Universitatii prezenti in peluza la meciul cu Poli au protestat fata de rezultatele slabe ale echipei, fara nici o victorie in Liga 1. Fanii si-au afisat bannerele invers si imediat dupa fluierul de start, timp de 14 minute, au parasit peluza. "Lasam loc victoriilor" (foto) a fost singurul mesaj ramas in tribuna. Suporterii si-au reluat apoi locul in galerie si si-au incurajat favoritii pina la pauza, dupa care au inceput sa ceara demisia antrenorului si a conducerii. La finalul meciului, protestul a continuat la vestiare, unde le-au cerut socoteala jucatorilor si sefilor lui "U". (Marius Tuhut)
A renuntat si Danciu
Lucian Danciu si-a anuntat ieri demisia din functia de presedinte al clubului clujean. "Am respectat vointa tribunei. Nu poti lucra cu o opozitie de genul asta, dar ii inteleg pe suporteri ca s-au saturat. Decizia mea este irevocabila. Echipa nu are voie sa retrogradeze si nu o va face", a spus Danciu. (Marius Tuhut)
Cade Vadana?
In sedinta Consiliului de Administratie de astazi, directorul sportiv Sorin Vadana ar putea fi si el demis. "Din cite m-a anuntat pe mine, Vadana renunta si el", a spus presedintele demisionar Danciu. "Nu stim care este parerea domnului Tarcea de la Banca Transilvania, insa restul actionarilor este de acord ca Vadana sa ramina in functie", a precizat "vicele" Radu Constantea.
Ingrijorare in defensiva
Marian Iancu este ingrijorat de evolutia fundasilor lui Poli: "Trebuie sa vedem ce motivatie mai are McKain sa joace, din moment ce refuza sa semneze contractul, Cinu face greseli de liga a treia, la Mioveni la fel, am luat gol pe o greseala a lui Ratiu. Cind apararea greseste, echipa primeste gol. Avem mari lipsuri, cu o aparare care era la un moment cea mai buna din Liga 1. Vom vedea ce masuri sint de luat", a spus Iancu. (Dana Surulescu)
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!