Articol de Andrei Crăiţoiu, Adrian Duţă - Publicat luni, 30 martie 2026, 13:25 / Actualizat luni, 30 martie 2026 15:09
U Cluj și-a publicat raportul financiar pe anul fiscal 2025. Ardelenii au încheiat anul cu un plus de 128.000 de euro, ajutați de creșterea sumei primite de la autorități, dar și de participarea în cupele europene și de drepturile TV.
În 2025, U Cluj a înregistrat venituri de 9,34 milioane de euro. Cea mai mare parte a sumei a fost livrată de Primărie și de Consiliul Județean.
U Cluj, abonată la banul public
Echipa susținută de Emil Boc, primarul Clujului, a încasat 2,63 milioane de euro de la autorități, potrivit bilanțului consultat de GSP.
E o creștere față de precedentul an fiscal, 2024. Atunci, U Cluj a primit 2,5 milioane de euro bani publici. Totalul pentru ultimii 5 ani a ajuns la aproximativ 8,6 milioane de euro primiți de la autoritățile locale.
Cât a primit U Cluj de la autoritățile locale în ultimii 5 ani
An | Sumă (euro) |
2025 | 2.630.000 |
2024 | 2.500.000 |
2023 | 2.000.000 |
2022 | 840.000 |
2021 | 630.000 |
U Cluj a primit mai puțini bani de la sponsori
Față de anul anterior, U Cluj a primit mai puțini bani de la sponsori. În 2025, în conturile ardelenilor au intrat 2,21 milioane de euro din sponsorizări și publicitate.
E o scădere cu aproape 800.000 față de 2024, când U a primit 3 milioane de euro de la sponsori. În ultimii 5 ani, „studenții” au încasat aproximativ 9 milioane de euro din sponsorizări.
Cât a luat U Cluj de la sponsori în ultimii 5 ani
An | Sumă (euro) |
2025 | 2.210.000 |
2024 | 3.000.000 |
2023 | 1.900.000 |
2022 | 1.147.000 |
2021 | 845.000 |
U Cluj, ajutată de veniturile de la UEFA
Dacă din sponsorizări a primit mai puțin, U Cluj a ieșit pe plus fiind ajutată și de banii primiți de la UEFA. Ardelenii au participat în preliminariile Conference League, unde a fost eliminat de Ararat Armenia, în turul 2 preliminar, 1-2 la general.
UEFA a livrat în contul clubului 610.000 de euro în 2025. Cu un an în urmă, la acest capitol în bilanțul oficial apare suma de 127.000 de euro.
U Cluj, venituri-record din drepturile TV
Anul 2025 a fost unul excelent pentru U din punct de vedere al drepturilor TV. A fost a doua cea mai bună sursă de venit pentru ardeleni, după subvențiile de la autoritățile de stat/locale.
U Cluj a primit 2,24 milioane de euro din drepturile TV în 2025. O creștere semnificativă față de 2024, când în conturile clubului au intrat 1.470.000 euro. Anul trecut, U a terminat pe locul 4 în Superliga, sub FCSB, CFR Cluj și Craiova.
Banii primiți de U Cluj din drepturi TV în ultimii 5 ani
An | Sumă (euro) |
2025 | 2.240.000 |
2024 | 1.470.000 |
2023 | 1.320.000 |
2022 | 520.000 |
2021 | 47.000 |
Aproape un milion de euro din bilete în 2025
U Cluj a înregistrat o creștere și la veniturile provenite din vânzarea biletelor. Clujenii au câștigat 960.000 de euro din ticketing în 2025. O creștere cu 150.000 de euro față de precedentul an fiscal. În tabelul de mai jos, sumele intrare în club din bilete în ultimii 5 ani:
An | Sumă (euro) |
2025 | 960.000 |
2024 | 810.000 |
2023 | 560.000 |
2022 | 550.000 |
2021 | 46.000 |
Au crescut cheltuielile cu angajații
U Cluj a crescut nivelul în ultimul an și jumătate. Anul trecut a terminat pe locul 4 în Liga 1, în sezonul actual a ajuns din nou în play-off și e pe primul loc, la egalitate cu Universitatea Craiova.
Evoluția echipei a venit ca urmare a majorării sumei plătite pentru angajații clubului. În 2025, U Cluj a achitat 6,5 milioane de euro pentru salarii și prime.
O creștere semnificativă față de anul fiscal 2024, când U a plătit angajaților 5,25 milioane de euro.
Universitatea Cluj, pe profit pentru al treilea an consecutiv
Tragem linie și ajungem la finalul analizei, care arată că U Cluj e din nou pe profit, pentru al treilea an la rând. Scăderea veniturilor de la sponsori și creșterea cheltuielilor cu angajații au fost amortizate de majorarea capitalului primit de la autoritățile locale, de la UEFA și din drepturile TV.
U Cluj a terminat anul fiscal 2025 cu un profit de 128.000 de euro. În 2024, ardelenii au încheiat pe plus cu 1.016.000 euro.
Bilanțul financiar al Universității Cluj pe ultimii 5 ani
An | Sumă (euro) |
2025 | 128.000 |
2024 | 1.016.000 |
2023 | 178.000 |
2022 | -200.000 |
2021 | -320.000 |