FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - DINAMO

Cronică de Eduard Apostol U Cluj și Dinamo au încheiat play-off-ul ca frații! Pentru „câini” urmează cel mai important meci al sezonului

U Cluj - Dinamo // foto: Imago
U Cluj - Dinamo // foto: Imago

Articol de , , - Publicat sambata, 23 mai 2026 22:28 / Actualizat sambata, 23 mai 2026 22:31

U Cluj - Dinamo, scor 1-1, analgezic pentru durerile recente ale „Șepcilor roșii”, antrenament (aproape) reușit pentru „câini” în perspectiva barajului pentru Europa.

Practic, prima repriză a fost decisă de două detalii, ea fiind una echilibrată. Alex Pop a nimerit bara, Gheorghiță a dat gol.

U Cluj a vrut să se despartă cu un rezultat pozitiv de proprii suporteri, la capătul unui sezon bun, care ar fi putut fi excelent. Dinamo a dorit să facă o repetiție generală pentru barajul de vinerea viitoare pentru ultimul loc în preliminariile Conference League.

Cronică de Eduard Apostol, după U Cluj - Dinamo » Nu te supăra, frate!

Doar "Șepcilor roșii" le-a ieșit ce și-au propus în prima parte a confruntării. Zeljko Kopic are din nou frisoane în perspectiva duelului decisiv pentru Europa. Fiindcă jucătorii săi au momente de reverie care se resimt pe tabelă.

"Câinii" au început curajos. A contat și suita de trei victorii în această stagiune cu U Cluj, dar și apatia oponentului venit după eșecurile din finala Cupei și finala campionatului.

U Cluj, există viață după durere

Musi (4) a fost găsit excelent în centrul careului, a pivotat bine pe lângă Miguel Silva, doar că n-a avut și țintă. Trică a fost ghinionistul primei părți: a scăpat din marcaj în minutul 17 și a șutat bine, a înscris, dar a fost în ofsaid, corect, apoi în minutul 45 a căutat colțul scurt, fără succes.

Roșca (19) l-a blocat acrobatic pe Stanojev, pentru ca la faza imediat următoare Alex Pop (20) să nimerească bara din zona centrală. Gheorghiță (31) și-a făcut bine mingea în lateral stânga, a încercat poarta și a găsit golul. Printre picioarele lui Duțu, prea permisiv, la colțul scurt, Roșca prins nepregătit.

Dinamo a primit recompensa

Antrenament cu public, dar, totuși, rezultatul crea o stare de neîncredere în rândul dinamoviștilor. De aceea, cu două modificări la pauză în zona mediană, "câinii" au început cu furie.

Tarbă a intrat bine, a căutat poarta din stânga, din dreapta, dar fără țintă. Musi (63) a avut o intenție bună, șut în forță, nu chiar atât de mult peste transversală. Au fost 20 de minute în care roș-albii au avut controlul partidei, doar că au lipsit ocaziile mari. Și precizia elevilor lui Kopic.

Mult mai aproape de a marca a fost Postolachi (67). Defensiva lui Dinamo a dormit în post, atacantul lui U a preluat rudimentar, cu capul. Greu de înțeles ce au vrut să facă roș-albii... Dar așa e când nu poți scoate adversarul din joc fie și printr-un dribling elementar. Clujenii au stat și au așteptat o eroare. Sau o fază fixă, un contraatac, ceva, presiunea fiind mai mică la 1-0.

Ardelenii au crezut că pot să ducă acest ritm până la final. Aproape au avut dreptate. Doar că Macalou, prea nepăsător de la un timp încoace, i-a lăsat culoarul lui Tarbă, care a fructificat momentul, a intrat și a centrat decisiv, Musi (85) înscriind fără să stea pe gânduri.

Dinamoviștii au forțat golul victoriei, au demonstrat de multe ori că adoră finalurile de partidă. Dar n-a mai fost timp, n-a fost nici discernământ. „Câinii” nu pierd în acest sezon cu U Cluj, au fost mai buni, per total, însă n-au punctat decisiv. Până la urmă, o remiză cinstită.

FINAL » U Cluj - Dinamo 1-1

  • Atanas Trică a marcat în minutul 17, dar golul acestuia a fost anulat pentru semnalizarea unei poziții neregulamentare

Echipele de start la U Cluj - Dinamo

U Cluj (4-2-3-1): Lefter - Mikanovic, I. Cristea, Coubiș, M. Silva - G. Simion, Drammeh - Stanojev, Ov. Bic, Gheorghiță - Trică
Rezerve: Gertmonas, Coșa, Chinteș, Codrea, Chipciu, Pall, Orban, El Sawy, Nistor, Macalou, Postolachi
Antrenor Cristiano Bergodi

Dinamo (4-3-3): Roșca - Duțu, Boateng, Stoinov, Opruț - Cr. Mihai, Mărginean, Cîrjan - Musi, Al. Pop, Caragea
Rezerve: Epassy, Licsandru, Milanov, Bordușanu, Tarbă, Toader, Ikoko, Țicu
Antrenor Zeljko Kopic

Stadion: „Cluj Arena”
Arbitru: Vlad Băban (Iași). Asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Daniela Constantinescu (Craiova)
Arbitru VAR: Radu Petrescu (București). Asistent VAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

2017este anul în care Dinamo a jucat ultima dată în cupele europene, după ce a terminat L1 pe locul 3. Atunci, a fost dubla cu Athletic Bilbao (1-1, 0-3) în turul 3 al Europa League, la acea dată existând doar două competiții continentale

Citește și:
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Special
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (17)
Nimeni11
Nimeni11  •  24 Mai 2026, 01:40

domnul apostul esti pe dinafară.Fratia există doar la nivelul ultrașilor. In momentul in care Doar Dinamo Bucuresti ,singura echipa de tradiție rămasă in divizia 1,nu o poti asimila cu jocuri de culise in ani democrații acestei tarii. In divizia 1 există la nivel de istorie tradiție si palmares Doar Dinamo Bucuresti.Restul sunt mitici,nici macar mititei,sa nu mai vorbim de talpanisti sau etc…….. Asta este Romania in care îți castigi existența publicand astel de articole.

Nimeni11
Nimeni11  •  24 Mai 2026, 01:34

domnul apostul esti pe dinafară.Fratia există doar la nivelul ultrașilor. In momentul in care Doar Dinamo Bucuresti ,singura echipa de tradiție rămasă in divizia 1,nu o poti asimila cu jocuri de culise in ani democrații acestei tarii. In divizia 1 există la nivel de istorie tradiție si palmares Doar Dinamo Bucuresti.Restul sunt mitici,nici macar mititei,sa nu mai vorbim de talpanisti sau etc…….. Asta este Romania in care îți castigi existența publicand astel de articole.

MinaLia
MinaLia  •  23 Mai 2026, 23:36
Postat de 10SB pe 23 Mai 2026, 22:30

Ce ai zice sa joace locul 10 in europa ?? Doar la *** mai vezi asa ceva !! Mintea lui Burleanu !! Locul 6 din liga a 2 a a dat meci de baraj .. ***

Asta daca nu cumva locul 5 din play-out (11 la general) face o "surpriza" si rupe gardul staulului, sacrificand cateva capete. Atunci ne vom lauda cu baraj intre locurile 4 si 11 pentru Conference. Va dati seama cat de "competitiva" e Superliga asta? Ce-or fi baut Superconducatorii?

Vezi toate comentariile (17)
Comentează
Close