FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

U Cluj şi-a achitat datoria faţă de Martin Tudor

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 aprilie 2008 00:00

Clubul Universitatea Cluj i-a achitat datoria de 60.000 de euro fostului său fotbalist Martin Tudor şi va fi programată de Liga Profesionistă de Fotbal în partida cu Farul Constanţa, din etapa a 32-a a Ligii I.

"Am primit toţi banii şi Universitatea va fi programată în campionat. Acum mi-am încheiat definitiv conturile cu clubul şi aştept să înceapă noul sezon să îmi găsesc o nouă echipă"
, a declarat, pentru NewsIn, Martin Tudor.

Liga Profesionistă de Fotbal a trimis miercurea trecută o scrisoare oficială Universităţii Cluj, prin care soma clubul ca în maxim două zile să plătească datoria către fotbalistul Martin Tudor, în caz contrar, formaţia urmând să nu fie programată la partida din etapa a 30-a a Ligii I, cu Gloria Buzău, pe care ar fi pierdut-o cu 3-0 la masa verde, însă în cele din urmă meciul s-a jucat după ce portarul a ajuns la un acord cu gruparea ardeleană în ceea ce priveşte restanţa, dând termen ca aceasta să fie achitată până marţi (n.r. 22 aprilie).

Portarul a devenit liber de contract în luna februarie a acestui an, după ce a depus un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului, iar Universitatea Cluj a fost obligată să îi achite fotbalistului datoria în valoare de 60.000 de euro, ce reprezenta o parte din prima instalare pe care acesta trebuia să o primească vara trecută, atunci când a semnat contractul.

Citește și:
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Conference League
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Efectul rezultatelor rușinoase din Europa: cine ne-a depășit în clasamentul coeficienților
Conference League
Efectul rezultatelor rușinoase din Europa: cine ne-a depășit în clasamentul coeficienților
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Conference League
După FCSB - Auda, fotbalistul criticat de Becali a dansat și s-a fotografiat cu iubita pe gazonul din Ghencea
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
Tenis
Marea rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut pe plajele din Grecia
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (3)
 •  24 Aprilie 2008, 07:12

da ma tudor dute la steaua:))) pleaca din cluj excrocule esti un bulangiu care nu stie sa apere o minge hai pa

 •  23 Aprilie 2008, 17:26

chiar tudor, dute la steaua... fa-le un bine

 •  23 Aprilie 2008, 15:32

TUDOR TATA VINO INAPOI LA STEAUA!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close