FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - ELFSBORG 1-2

UEFA nu e ca Liga

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 septembrie 2007 00:00

Putini fani ai lui Dinamo au venit ieri la stadion, acestia injurind la final jucatori si conducatori laolalta. Ce diferenta! Cu o ora si ceva inainte de meciul cu Elfsborg, arena era pustie. Alungati de o ploaie rebela, dar si de frustrarea de a nu-si vedea "ciinii" nici anul acesta in Liga Campionilor, din cei 50.000 cu Lazio nu venisera decit vreo 40!

Asa au gasit dinamovistii stadionul la prima vizita, de verificare a gazonului. In tribune liniste, atit de liniste! Pe cine sa salute? Goniti si ei de vremea ciinoasa, elevii lui Zenga s-au grabit spre vestiare.

Dezolant

"Cine sintem?", a strigat a haz de necaz unul dintre ei. Nici ecoul nu era acolo sa-i raspunda. UEFA e doar masa cu resturi de la festinul bogatilor. Imnurile dinamoviste si statia de amplificare data la maximum au tinut loc de atmosfera. Asta in prima repriza caci, dupa pauza, cei 10.000 de spectatori care s-au adunat si multumita generozitatii oamenilor de ordine, care au lasat accesul liber, au inceput sa-si faca auzit glasul. Nemultumiti de jocul ros-albilor, acestia si-au pierdut cumpatul.

Nervi, injuraturi, scandari ostile

O data cu intrarea in ultimele 20 de minute, publicul s-a revoltat de-a dreptul. Primele tinte:  jucatorii. Acestia au fost injurati ca in mahala. "Nu meritati / Tricoul rosu sa-l purtati!", "Mercenari, mercenari / Mercenari, fara onoare!" si "Rusine, rusine / Rusine sa va fie!", a scandat tot stadionul, iar la final, la iesirea de pe teren, elevii lui Walter Zenga au fost bombardati cu pietre, brichete si scaune. Prin comparatie, la meciul cu Lazio, fanii au fost mult mai temperati, desi italienii au cistigat la un scor categoric.

In vizorul publicului a intrat aseara si conducerea din stefan cel Mare. "N-avem echipa, nici stadion / Sintem de risul tuturor!" si "Conducere de rahat / Pe Dinamo ai ingropat!", iar cu citeva minute inainte de fluierul final, fanii au scandat numele lui Ion Tiriac, pe care il doresc actionar.

Concentrati

Dinamovistii calca apasat. Chiar si fara cei din tribune, ei simt din plin presiunea. E un meci de tot ce a mai ramas sau nimic. Nu mai au timp de giumbuslucuri. Par conectati din plin la meciul ce sta sa inceapa. . Intre timp, cu o jumatate de ora inainte de joc, tribunele s-au mai animat. Erau doar in jur de 1.000 de spartani.

La liber
Speriati de asistenta extrem de redusa la meci, sefii dinamovisti au dialogat in dupa-amiaza zilei de ieri cu liderii galeriilor pentru a-i anunta ca le pot oferi bilete, gratuit, daca mai sint suporteri care vor sa vina la meci! S-au pus in vinzare 37.000 de tichete inca de simbata, dar ieri, la ora 20:00, oficialii anuntasera ca s-ar fi achizitionat in jur de 8.000. Au fost insa doar 2.000.

Incidente
Cu zece minute inaintea partidei, la peluza in care a luat loc galeria dinamovista, a izbucnit un incident intre un grup de 20 de ultrasi si stewarzi. A fost creat un meleu, iar stewrzii au iesit destul de "sifonati". Conflictul a pornit din cauza faptului ca fanii nu au putut afisa mai multe bannere, fapt ce i-a nemultumit profund pe acestia. Au fost folosite sprayuri cu gaze lacrimogene, insa, in cele din urma, conflictul nu a degenerat.

Mai ofensiv
Spre deosebire de meciul de la Iasi, primul pentru Zenga ca principal al "ciinilor", in care italianul a jucat in linia mediana cu doi inchizatori, Margaritescu si Ropotan, Dinamo a abordat, din start, mai ofensiv partida cu nordicii. A fost preferat doar Ropotan in mijloc, considerindu-se ca internationalul de tineret se muleaza mai bine pentru un joc in forta cu suedezii, iar "China" a fost doar rezerva. Ultimului i-a fost preferat Oprita, febletea lui Zenga inca de cind ambii erau la Steaua, cel poreclit "Bobina" avind o evolutie remarcabila si la Iasi, 5-2 cu Poli, cind a oferit o pasa decisiva.

Genoa dupa stefan Radu

Genoa insista pe pista fundasului "ciinilor", stefan Radu. Italienii, locul 17 in Serie A, dupa trei etape, si-au manifestat inca din vara dorinta de a-l transfera pe internationalul dinamovist, dar oficialii alb-rosiilor au decis ca acesta sa ramina la echipa pentru meciurile din preliminariile CL. Cel mai probabil, Dinamo il va ceda imprumut pentru sase luni pe stefan Radu, contra sumei de 750.000 de euro, urmind ca italienii sa aiba prima optiune pentru un transfer definitiv pentru 4 milioane de euro. De curind, in atentia italienilor a intrat si Cristi Pulhac, jucator curtat si de Espanyol Barcelona. Suma pentru care dinamovistii ar fi dispusi sa renunte la fundasul stinga este de circa 3 milioane de euro. (Eduard Apostol)

Blay pleaca in iarna
Soarta ghanezului George Blay a fost pecetluita. Surse din cadrul clubului sustin ca africanul adus la Dinamo de Mircea Rednic nu mai intra in planurile de viitor ale antrenorului Walter Zenga, care il prefera pentru postul de fundas dreapta pe peruanul John Galliquio. Blay va mai fi folosit de acum incolo doar in cazuri de extrema necesitate, iar in iarna el ii va parasi mai mult ca sigur pe "ciini". (Catalin Gheorghiu)

Primul meci "acasa"
Partida de aseara a fost prima a lui Zenga la Dinamo, jucata in Bucuresti. Cu aceasta ocazie, antrenorul ros-albilor a tinut sa arate ca are o legatura strinsa cu jucatorii. Cu aproximativ un sfert de ora inaintea primului fluier al arbitrului, el i-a adunat pe Niculescu si compania in jurul sau, cu totii strigind "Victorie!". Lucru neintilnit la fostul antrenor, Mircea Rednic. (Eduard Apostol)

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează