FOTBAL  »  Superliga  »  FLASH

Ultimele noutăţi de la Dinamo

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 decembrie 2008 00:00

Reproşuri la şedinţă
Mircea Rednic a prezentat miercuri seară acţionarilor analiza turului. "Şefii mei sînt foarte exigenţi, au fost şi reproşuri. S-a vorbit de lot, de transferuri, unde s-a greşit, de programul de pregătire. Era bine dacă aveam şi în cantonamentul verii lotul de acum". În privinţa transferurilor, Rednic este destul de sceptic: "Din cîte am înţeles de la şefi, Dinamo va fi acoperită pe toate posturile, dar pregătirea din ianuarie 2009 o începem tot cu lotul cu care am terminat toamna. Va fi cea mai liniştită vacanţă pentru mine,  ;) nu trebuie să urmăresc jucători, îmi închid telefoanele!". (Ioana Mihalcea)

Rednic: "Am făcut compromisuri"
Antrenorul îşi apără jucătorii, spune Rednic. Tehnicianul dinamovist este exigent cu el însuşi, a mărturisit chiar el ieri: "Am gestionat bine problemele din toamnă. Am făcut şi compromisuri :S cu fotbaliştii, poate că nu e OK, dar am ieşit bine la final. Va fi un retur de foc!". La şedinţă nu s-a discutat despre viitorul lui Pulhac şi Goian, excluşi din lot: "Nu era momentul, erau alte probleme de dezbătut. Eu sînt alături de ei, oricum".

2-2 cu Snagov
Ultimul meci al "cîinilor", ieri, amicalul de la Snagov, cu echipa locală, din liga secundă. Un egal de vacanţă, scor 2-2. Dinamoviştii au marcat prin Dănciulescu, vîrful punctînd în minutul 27 din lovitură liberă, apoi, în minutul 43 de la marginea careului. Mircea Rednic a jucat ieri cu Dolha (46 Romanovs) - Homei, Dr. Grigore (62 Bucşă), Diabate, Blay - Bucşă (53 Izvoranu) - Ze Kalanga, Boştină (53 Ad. Cristea), Mitea - Dănciulescu, A. Cristea. "A fost un amical de relaxare", a punctat Rednic. (Ioana Mihalcea)

Ultimele noutăţi pe scurt:

- Criza mondială nu-l afectează pe Rednic. Aşa zice antrenorul: "Am banii îngropaţi în grădină, nu am probleme" :D

- În această seară, de la ora 20:00, dinamoviştii au banchetul de final de an la Rin Grand Hotel. Sînt invitaţi şi excluşii Pulhac şi Lucian Goian. "Fără muzică, n-avem voie, mîncăm în linişte", s-a amuzat ieri Rednic.

- Fundaşul dreapta George Blay a jucat ieri pe stînga! Ghanezul n-a greşit, dar a părut plictisit în schimb. "Nu e o soluţie pe stînga, dreapta joacă el bine", a decretat antrenorul.

Citește și:
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis

Adelina Chivu în imagini pe care Cristi Chivu nu le-a văzut niciodată: „Nu ajungeam acasă mai devreme de 1:00 noaptea”
Diverse

Imagini misterioase cu echipa Argentinei au declanșat teorii ale conspirației » Cuvintele enigmatice ale lui Messi: „Uitați de tot ce s-a întâmplat”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Imagini misterioase cu echipa Argentinei au declanșat teorii ale conspirației » Cuvintele enigmatice ale lui Messi: „Uitați de tot ce s-a întâmplat”
Gazeta publică o poză inexplicabilă » Cine apare în bancă alături de marea Nadia Comăneci: „Nu înțeleg cum e posibilă!”
Gimnastica

“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Nadia Comăneci numește 3 sportivi români actuali și o echipă puternică drept model: „Le arată copiilor că se poate”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează