FOTBAL  »  Superliga  »  FLASH

Ultimele noutăţi din Liga 1

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 decembrie 2008 00:00

FC ARGEŞ

"Cel mai bun an din carieră"

Golgeterul argeşenilor, cu 6 reuşite, Iulian Tameş spune că i-a mers excelent în acest sezon. "A fost cel mai bun an din cariera mea, mai bun chiar decît perioada petrecută la Dinamo, cînd am obţinut eventul", a declarat ieri mijlocaşul care pe 6 decembrie va împlini 30 de ani. Altfel, Tameş şi compania vor intra în vacanţă abia la finele săptămînii. Elevii lui Ionuţ Badea se vor reuni pe 12 ianuarie şi vor efectua două cantonamente în străinătate, cele mai probabile destinaţii fiind Cipru şi Turcia. (Cristian Marinescu)

U CRAIOVA

Baird se operează din nou

Michael Baird va suferi în Australia a treia intervenţie chirurgicală la genunchiul drept, :(după cele două operaţii din primăvară. "Se pare că are o leziune la meniscul intern. Va trebui să facă o artroscopie ca să putem şti dacă va fi apt la reluarea pregătirilor", a precizat medicul Ştiinţei, Claudiu Stamatescu. "Voi avea de muncit în această vacanţă, recuperarea va dura 6 săptămîni. Cred că voi fi apt sută la sută la reunirea lotului", a spus şi atacantul australian. (Alexandru Răducanu)

FARUL

Criza face victime!

Patronul Gheorghe Bosînceanu a dat afară 42 dintre cei 85 de angajaţi ai clubului!:o Printre demişi sînt şi antrenori cu vechime la Centrul de juniori ai rechinilor. "Existau cheltuieli nejustificate. Unii dintre cei disponibilizaţi erau ajutoare de ajutoare", a comentat Bosînceanu. Decizia vine la 3 zile după ce "rechinii" şi-au trecut pe lista de transferări 9 jucători: Vlas, Farmache, Şchiopu, Maxim, Marius Nae, Cruceru, Florin Neaga, Gosici şi Tibor Moldovan. Lor li s-ar putea adăuga, pînă la startul returului, şi Ion Barbu! (Ionuţ Coman)

Alte ştiri pe scurt

U Craiova. Deşi a luat vacanţă, Julius Wobay va rămîne "blocat" în România încă o săptămînă. "În această perioadă toţi cei din Sierra Leone care muncesc în alte ţări revin acasă. E foarte greu să găsesc avion, toate sînt rezervate", a explicat jucătorul.

FC Argeş. Tehnicianul Ionuţ Badea s-a înscris la cursurile Şcolii de Antrenori în vederea obţinerii licenţei Pro. Cursurile durează nouă luni şi costă 4.000 de euro.

Poli Iaşi. Situaţia existentă la Iaşi se va clarifica săptămîna viitoare, cînd e programată o şedinţă a Consiliului de Administraţie. Se vor analiza comportarea echipei în tur, măsurile care se impun pentru redresarea echipei, precum şi situaţia financiară a clubului.

Citește și:
E oficial! Gică Hagi va fi noul selecționer al României » Când are loc prezentarea
Nationala
E oficial! Gică Hagi va fi noul selecționer al României » Când are loc prezentarea
Mirel Rădoi, întrebat frontal de plecarea de la FCSB: „Acum mă duceam să pregătesc bagajele. E ceva personal”
Superliga

Cornel Dinu nu e de acord ca noul stadion Dinamo să poarte numele lui Mircea Lucescu: „Sunt departe de cunoașterea adevăratului palmares”

Antonio Conte dă vina pe Parma și pe Chivu: „Ne-au distrus la toate nivelurile! Ne-am chinuit cu toții”
Campionate

Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!