FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Ultraşii au decis: iar alături de Steaua! » Pace cu suporterii

Articol de - Publicat luni, 05 iulie 2010 00:00

Echipa lui Piţurcă va beneficia şi de sprijinul fanilor din Peluza Sud, grupul aflat în război cu Becali.

Schimbările de la Steaua implică şi galeria. Victor Piţurcă a reformat lotul, conducerea, acum rezolvă şi diferendul cu ultraşii, care acceptă să-i susţină pe roş-albaştri în campionatul următor. În sezonul trecut, atitudinea ultraşilor a fost una agresivă şi faţă de Gigi Becali, şi faţă de Stoichiţă, iar fotbaliştii au pus eşecul stagiunii şi pe seama relaţiei proaste pe care au avut-o cu suporterii.

Peluza Sud, facţiunea cea mai vehementă, va continua protestele, dar numai cu bannere. "Cît timp nu scandăm împotriva nimănui, echipa nu are de suferit, însă mesaje putem avea. Vom continua să-l contestăm pe Becali în felul ăsta", a explicat unul dintre fani.

Piţurcă a luat în calcul problema galeriei încă din momentul în care a început discuţiile cu Becali. A discutat de atunci cu liderii peluzei şi le-a comunicat că nu va accepta postul de antrenor decît dacă primeşte garanţia că va beneficia şi de susţinerea lor.

800 de spectatori a avut Steaua la meciul cu Twente, din Europa League, disputat la sfîrşitul lui 2009. Audienţa a scăzut drastic din cauza conflictului Becali-galerie

Fac şi abonamente
Deşi Becali avea de gînd să tipărească doar bilete pentru sezonul următor, nu şi abonamente, patronul a renunţat la idee. Acum cîteva luni, cîţiva suporteri cărora li se interzisese accesul pe stadion au dat clubul în judecată şi, pe baza abonamentelor, au cîştigat dreptul să asiste la meciuri.

Balaci rîde de Steaua
Transferurile făcute de Steaua l-au amuzat pe Ilie Balaci: "Au luat trei jucători de la o echipă retrogradată, Pandurii, plus unul de la Internaţional Piteşti, care era să retrogradeze. Dacă Piţurcă ia campionatul cu lotul pe care-l are, propun să-l punem iar la naţională, înseamnă că el e salvatorul fotbalului românesc!".

"E frumos în Ghencea"
Novak Martinovici e impresionat de diferenţa dintre Steaua şi Pandurii Tîrgu Jiu: "Responsabilitatea e alta aici, mult mai mare. Îmi plăcea Steaua şi înainte, dar din interior lucrurile sînt şi mai frumoase". Fundaşul sîrb, 26 de ani, speră să-l impresioneze pe Piţurcă: "Pentru cariera mea n-ar fi un pas înainte decît dacă aş deveni titular la noua mea echipă şi dacă voi juca bine. Nu e suficient doar să ajungi la un club mare!".

- Roş-albaştrii revin azi în Austria, de unde s-au întors joia trecută. Bănel şi colegii lui se vor antrena acolo pînă pe 14 iulie.
- Steaua ocupă locul 46 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Statistică a Fotbalului. Roş-albaştrii sînt românii cel mai bine poziţionaţi.
- Emeric Ienei îl sfătuieşte pe Piţurcă: "Eu aş cumpăra mijlocaşi de creaţie, nu fundaşi!".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (14)
sundancekid
sundancekid  •  05 Iulie 2010, 13:09
Postat de corneliu90 pe 05 Iulie 2010, 12:07

@antreprenor,daca eram in locul tau nu vorbeam.Copos v-a facut mult mai mult rau si acum il pupati in fund ca l-a adus pe Dinu Gheorghe si pe Sumudica. AISS si Peluza SUD au fost singura asociatie/peluza,care s-a luptat pentru demnitate si onoare,s-au luptat pentru suporteri chiar si in instanta.Cand o sa faca si ai vostri la fel atunci sa vorbesti. Venirea lui Piturca si a lui Ienei este o mica victorie a AISS,pt ca asta a fost o parte din cereri.Asta nu inseamna pacea cu Becali.

Daca nu venea Piturca clubul tau se stingea incetul cu incetul ! Nu te mai lua dupa toti demagogii ! Piturca nu e o victorie mica ! Piturca a insemnat totul sau nimic ...Termina cu AISS si demagogia de doi bani !

corneliu90
corneliu90  •  05 Iulie 2010, 12:07

@antreprenor,daca eram in locul tau nu vorbeam.Copos v-a facut mult mai mult rau si acum il pupati in fund ca l-a adus pe Dinu Gheorghe si pe Sumudica. AISS si Peluza SUD au fost singura asociatie/peluza,care s-a luptat pentru demnitate si onoare,s-au luptat pentru suporteri chiar si in instanta.Cand o sa faca si ai vostri la fel atunci sa vorbesti. Venirea lui Piturca si a lui Ienei este o mica victorie a AISS,pt ca asta a fost o parte din cereri.Asta nu inseamna pacea cu Becali.

antreprenor
antreprenor  •  05 Iulie 2010, 10:48

asa este un om simplu,care nu este umilit,ce o sa ma rad cand nu o sa aveti rezultat si o sa inceapa circu din nou,problema mea e ca din cauza acestui om se distruge tot campionatu nu numai steaua

Vezi toate comentariile (14)
Comentează