FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - DINAMO, 1 MARTIE ORA 21:00 ÎN DIRECT PE DIGISPORT ŞI LIVE TEXT PE GSP.RO

Un fost mare atacant al lui Dinamo avertizează: "Nu ştiu cîtă răbdare vor mai avea suporterii"

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 februarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 28 februarie 2014 19:31

Claudiu Niculescu, cel care a cîştigat de 3 ori campionatul cu Dinamo şi a bifat două titluri de golgeter, a fost invitatul emisiunii La Dolce Liga, la Dolce Sport, unde a discutat despre Dinamo, despre derby-ul cu Steaua, dar şi despre situaţia lui Flavius Stoica.

" Dinamo a lipsit din Europa în acest sezon, OK, se anunţă un proiect îndrăzneţ, însă nu ştiu cîtă răbdare vor mai avea suporterii dacă nici în acest an echipa nu va face nimic. Nu vorbesc de titlu, că nu se pune problema, dar Cupa României sau prezenţa în Europa ar fi o realizare. Admit că strategia de acum e interesantă, cred că domnul negoiţă a salvat acest club în urmă cu un an şi jumătate şi a început să-l reconstruiască din temelii, a luat jucători tineri, talentaţi, dar care la momentul ăsta nu sînt certitudini, sînt doar speranţe", a spus Niculescu.

"Am refuzat Dinamo, am considerat că nu e momentul"

Apoi, i-a luat apărarea lui Stoican. "Am citit şi eu în presă ce a spus preşedintele clubului despre el, nu e normal aşa ceva, Flavius merită să rămînă pînă la final, atunci să se tragă linie, dar acum să fie susţinut pentru că a luat echipa de pe locul 12 şi a dus-o aproape de Europa. De ce se face atîta tam-tam după o singură înfrîngere? Ce, e doar vina lui Stoican? Nu, de vină sînt toţi cei care au jucat în meciul cu Viitorul. Dacă aveau de gînd să-i reproşeze ceva, trebuiau să o facă în birou, nu în presă", a spus Niculescu.

Fostul atacant, acum antrenor principal la CSM Rm. Vîlcea, locul 2 în Seria B2, a comentat şi posibilitatea de a ajunge şi el pe banca lui Dinamo: "Eu mă simt pregătit, însă nu e momentul acum pentru mine, repet, trebuie să i se dea credit lui Flavius. Acum un an, cînd am refuzat să fiu secund la Dinamo, am consdierat că nu e momentul să revin la Dinamo. Totuşi, la un moment dat, cred că va veni şi vremea mea şi doar pentru faptul că am făcut şi eu ceva important, ca jucător, pentru acest club, dar toate la timpul lor. Peste un an, peste doi sau peste mai mulţi, după ce mai capăt şi eu experienţă în această meserie, va veni şi vremea să fiu antrenor la Dinamo, eu îmi doresc".

Rugat să răspundă dacă drumul său ca antrenor la Dinamo va fi blocat din cauza faptului că e finul lui Cristi Borcea, iar patron la Dinamo e Ionuţ Negoiţă, aflat în conflict cu Borcea, Niculescu a reacţionat: "N-are nici o legătură una cu alta. Şi cîn eram jucător la Dinamo, se zicea că sînt finul lui Borcea, dar eu cîştigam titlul de golgeter. Plus de asta, am văzut multe exemple în fotbalul românesc, în care respectivii s-u certat mult mai rău şi apoi i-am văzut împăcîndu-se sau chiar de gît, aşa că...".

"Acest Steaua - Dinamo pare dezechilibrat. Aici, vorbim în special de valoarea celor două loturi. E clar că Steaua e mare favorită, joacă acasă, e pe val, are 3 victorii din 3 meciuri în 2014, a marcat 11 goluri, a primitb doar unul, e în mare formă. Totuşi, pronosticul meu e 1-1"
Claudiu Niculescu, antrenor CSM Rm. Vîlcea

Claudiu Niculescu despre alte subiecte discutate la Dolce Sport

» despre cum trebuie blocat Sînmârtean
"E clar că metoda marcajului om la om nu se mai practică din anii 70, 80. Totuşi, Lucian e un jucător pe care dacă îl laşi cu faţa spre poarta adversă, poate fi letal. Sfatul meu e ca în funcţie de zona lui de acţiune, jucătorul din echipa lui Dinamo care îl va lua în primire, să pună presiune pe el, să stea aproape, să fie agresiv. Va fi greu pentru să Sînmărtean se mişcă mult pe teren, apare şi în bandă, e un fotbalist la care trebuie atenţie maximă. Ideea de bază, repet, ast e, să nu fie lăsat cu faţa către poartă"

» despre Chipciu ca vîrf împins
"Mi-a plăcut inovaţia lui Reghecampf. A dat randament pînă în acest moment. Chipciu nu e un vîrf autentic, nici n-are vreun fizic deosebit, cum i se cere unui atacant gen pivot, dar el pleacă fantastic în profunzime, cere mereu mingea pe poziţie viitoare, e un post care i se potriveşte bine. Are şi avantajul de a-i avea în spatele său pe Stanciu, Sînmărtean, Pintilii, fotbalişti cu un serviciu bun, care îl pot pune în evidenţă"

» despre influenţa pariurilor în fotbal
"Cred că a devenit o paranoia generală. Nu mai poate o echipă să piardă că, gata, ne gîndim că a fost ceva necurat la pariuri. Ar trebui să analizăm mai mult fotbalul şi nu să credem că e influenţa pariurilor. Într-adevăr, poate unele rezultate sînt surprinzătoare, dar de aici şi pînă să zicem, de exemplu, că Dinamo - Viitorul a fost blat pentru pariuri, e deja prea mult"

» despre Adrian Mutu
"L-am văzut în meciul Braşov - Petrolul. Nu e nici o diferenţă între Mutu de azi şi cel de acum 3-4 ani. În prima repriză a jucat vîrf împins, nu mi-a plăcut, n-a dat satisfacţie, apoi a fost trecut pe partea stîngă, a început să intre în joc şi a avut şi cîteva ocazii. Eu zic că va fi om decisiv la Petrolul şi cred că şi echipa naţională va avea nevoie de Mutu, asta e părerea mea"

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (20)
aruabuans
aruabuans  •  01 Martie 2014, 17:34
Postat de fangigi pe 28 Februarie 2014, 23:37

numai oi su pe aici?:)))

Si a venit ciocolata sa cerseasca atentie?

fangigi
fangigi  •  28 Februarie 2014, 23:37

numai oi su pe aici?:)))

aus9999
aus9999  •  28 Februarie 2014, 23:14

Ca de obicei CLAUDIU NICULESCU ,un domn.Bafta ,si sa fii ca vinul bun ,peste care trec anii, si ca antrenor, i-ti doresc.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează