FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI TIMIȘOARA - DINAMO, LUNI, 20:00, TELEKOM, DIGI, LOOK, GSP.RO

Un fotbalist important de la Timișoara a fugit înaintea meciului cu Dinamo! » Popa: "E un caz unic"

Articol de - Publicat vineri, 15 decembrie 2017 13:07

ACS Poli încheie anul cu un duel greu pe teren propriu, în fața lui Dinamo. Pe lângă Gabriel Cânu și Alexandru Țigănașu, accidentați, Ionuț Popa ar putea să nu conteze nici pe Vali Crețu, care a fugit de la echipă!

Jucătorul ar fi plecat de duminică din Timișoara și nu a fost nici la antrenamentul de ieri, deși a fost învoit de Popa doar până miercuri. Fundașul de 28 de ani a mai spus că se gândește ce va face după meciul cu Dinamo, din cauza situației financiare, dar se pare că a luat decizia înainte. 

”Mă deranjează atitudinea lui Crețu, care sâmbătă a spus că are probleme de familie și că trebuie să-l învoim. E un lucru inadmisibil, ca înaintea unui joc cu Dinamo să absenteze. Marți a fost învoit să vină miercuri. Eu am făcut un referat și l-am înaintat președintelui.

E prima dată când un jucător trece peste voința mea. E un caz unic. Dacă astăzi nu vinem nu mai face parte din lot pentru meciul cu Dinamo. Sunt mâhnit”, a declarat Ionuț Popa.

Președintele clubului, Radu Birlică, a fost tranșant: ”Dacă avem ofertă pentru Crețu, va fi vândut”.

Ionuț popa și cătălin straton, despre meciul cu dinamo

”Jucătorii și stafful iși doresc să încheie anul cu o victorie. Își vor da viața pe teren. Ar fi păcat pentru că a fost un an foarte bun. Am avea liniște să ne desfășurăm activitatea de zi cu zi”, a declarat Birlică.

”Îl consider cel mai important din acest an. E un joc decisiv pentru ambele. E ultimul acasă și ultima impresie contează. Un joc periculos. Am lângă mine un jucător (n.r. Straton), vreau să transmită, să dea dovadă de ambiție ieșită din comun ca să câștige.

E și un meci periculos, pentru că am auzit declarația antrenorului de la Sepsi, am văzut golul anulat perfect valabil al Voluntariului cu Dinamo și declarația lui Niculescu... Sper ca arbitrul Adrian Cojocaru să dea dovadă de un arbitraj corect”, a spus Ionuț Popa.

Ionuț Popa a comentat și comunicatul LPF, în care e ușor ironizat pentru criticile aduse sistemului de desfășurare a Ligii I: ”Reamintesc că din punctul meu de vedere, să știe și Gino Iorgulescu și secretarul general, Liga se bucură de un respect deosebit de la Ionuț Popa. Am dreptul să-mi expun părerea legată de campionat. Am mai spus că nu mi se pare bun un campionat cu play-off și play out, nu sunt de acord cu împărțirea punctelor. Vreau să le comunic dumnealor că Poli nu s-a salvat pe acest sistem, ci că a făcut 28 de puncte în campionat, și cu asta am încheiat”.

”E un meci destul de greu pe care dorim să-l câștigăm. E un derby, a fost o rivalitate mare mereu. Dorim să câștigăm și noi. Câteodată ne-am mulțumit cu un egal, acum nu. Când suntem uniți putem câștiga și împotriva Stelei, deși am pățit-o rău în acest sezon”, a spus și Cătălin Straton.

Portarul a câștigat litigiul cu clubul pentru prima de instalare și salvarea de retrogradare.

”Sunt banii dânsului, pe care o să-i și primească. Sunt lucruri pe care le vom discuta între patru ochi”, a intervenit Radu Birlică.

SPONSOR: O CASĂ DE PARIURI

ACS Poli și-a prezentat azi și un nou sponsor: casa de pariuri Winner, al cărei nume va apărea și pe spatele tricourilor.

”E un contract până în vară cu drept de prelungire. Va apărea pe tricouri. E un sponsor destul de consistent la bugetul clubului. Acest parteneriat a fost discutat din vară. Dânșii s-au decis acum pentru că Poli atrage. Avem o imagine bună și suntem pe locurile 4-5 la media de spectatori. Mulțumesc partenerului, îl asigur că vom avea o imagine bună de viitor”, a precizat Radu Birlică.

”Reprezintă o oportunitate. Am ales acest proiect in condițiile în care echipa e pe 4 ca media de spectatori. Susținem alături de toți suporterii ACS Poli Timișoara”, a spus și Alex Constantin, reprezentantul firmei.

Partida ACS Poli Timișoara – Dinamo București se dispută luni, de la ora 20.00, în etapa a 22-a a Ligii I, ultima din acest an.

Citește și:
Tensiuni la Real Madrid » 2 milioane de semnături pentru excluderea lui Mbappe din cauza iubitei!
Campionate
Tensiuni la Real Madrid » 2 milioane de semnături pentru excluderea lui Mbappe din cauza iubitei!
Wesley Sneijder, devastator: „UEFA să intervină, să sune la Londra: «Ieșiți de pe teren!»”
Liga Campionilor
Wesley Sneijder, devastator: „UEFA să intervină, să sune la Londra: «Ieșiți de pe teren!»”
Motivul plecării la Rapid?! Daniel Pancu nu vrea să audă de noul oficial al lui CFR Cluj: „Șeful meu pe fotbal nu s-a inventat!”
Superliga
Motivul plecării la Rapid?! Daniel Pancu nu vrea să audă de noul oficial al lui CFR Cluj: „Șeful meu pe fotbal nu s-a inventat!”
Fanii au împânzit internetul cu variante de sigle, după ce Nicolescu a anunțat schimbarea de la 1 iulie: „Și ChatGPT o face mai bine” + Prunea trece la jigniri
Superliga
Fanii au împânzit internetul cu variante de sigle, după ce Nicolescu a anunțat schimbarea de la 1 iulie: „Și ChatGPT o face mai bine” + Prunea trece la jigniri
EXCLUSIV Gică Popescu vinde un centru comercial gigantului britanic M Core
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu vinde un centru comercial gigantului britanic M Core
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Premieră după 2002! Chinezul Wu Yize devine campion mondial, după ce l-a învins în frame decisiv pe Shaun Murphy!

Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”


Comentarii (20)
bendyx066
bendyx066  •  15 Decembrie 2017, 16:33
Postat de predator1 pe 15 Decembrie 2017, 15:03

cretu a semnat deja cu mimamo, contract pe 50 de ani, salar de 1200 euro pe luna plus prima de instalare o garsonera comfort redus intr-unul dintre blocurile falimentarului negoita.

Tu mai învață limba română...

arsenie_b
arsenie_b  •  15 Decembrie 2017, 14:52
Postat de dinamo_forever_77 pe 15 Decembrie 2017, 14:50

O lingurita de creier cant iti iei si tu ?

Ramai la lingura ta de ciorba de la RIN si nu mai incerca sa pari destept

reddm
reddm  •  15 Decembrie 2017, 14:28

singurul comentariu realist: Oonut Popa sclavul lui Gheorghe Becali

Vezi toate comentariile (20)
Comentează