FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Un nou fotbalist de bază la FCSB! Dică forțează cu un fost fotbalist al lui Hagi

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 iunie 2018 09:00

Dragoș Nedelcu, fostul fotbalist al lui Hagi, care pierduse primul ”11” al FSCB în finalul sezonului trecut, a primit două veşti mari la FCSB, care îl pot propulsa în fotbalist de bază: schimbarea sistemului în 4-3-3 şi absenţa lui Pintilii din startul sezonului.

Nedelcu revine în prim-plan la FCSB. Un fotbalist care a costat o sumă imensă şi care părea că nu mai reuşeşte să se impună în prima echipă a roş-albaştrilor a primit două veşti fantastice. Ambele nu doar că îl propulsează ca titular indiscutabil în trupa lui Dică, dar în mod normal ar trebui să-i pună în valoare exact calităţile pe care şi le-a etalat la Viitorul în 2016-2017, când a câştigat titlul şi a avut un aport determinant.

Prima schimbare majoră în favoarea lui Nedelcu e modificarea sistemului de joc. Dragoş venise dintr-un modul 4-3-3 al lui Hagi şi nu s-a acomodat deloc în 4-2-3-1, fiind nevoit să joace al doilea închizător. A şi pierdut primul "11" al lui Dică şi ajunsese să fie criticat de Gigi Becali, care investise milioane de euro în el. Acum, el revine practic în poziţia pe care o stăpâneşte perfect şi pe care s-a afirmat. Cea din faţa apărării, între cei doi interi, care se vor alege dintre Moruţan, Qaka şi Ovidiu Popescu.

A doua mare veste pentru Nedelcu vine dinspre Pintilii, rivalul său pe postul de mijlocaş defensiv. Mihai va absenta în primele două etape ale campionatului. El mai are de ispăşit două runde dintr-o suspendare de 3 etape încasată în urma eliminării de la Craiova, din penultimul joc al play-off-ului, când a înjurat, pe bancă fiind, unul dintre arbitri. Cum Pintilii va lipsi în startul sezonului, Dică îl va folosi pe Nedelcu în amicale, ceea ce îi va aduce un mare avantaj tânărului mijlocaş. Şi ar putea să-şi consolideze poziţia în primul "11". 

12ani e diferenţa de vârstă între Nedelcu şi Pintilii, cel din urmă are 33 de ani

Echipa-tip în startul sezonului
Bălgrădean - R. Benzar, Planici, Bălaşa, Morais (Momcilovici) - Qaka (Ov. Popescu), Nedelcu, Moruţan - Man, Fl. Tănase, Fl. Coman

Nedelcu a fost praf în play-off:

  • a jucat doar 4 meciuri
  • 3 ca titular
  • unul singur ca integralist
  • 5 jocuri a fost rezervă neutilizată
  • 1 meci a fost lăsat în afara lotului de 18
  • 5,50 media notelor GSP
  •  0 goluri
  •  0 pase de gol

13.000 €pe lună e salariul lui Nedelcu în sezonul 2018-2019

2.000.000 €a plătit FCSB pentru Nedelcu: 1,5 milioane transferul, la care s-au adăugat 500.000 răscumpărarea procentelor

50.000.000 €e clauza pe care Gigi Becali i-a pus-o în contract lui Dragoş Nedelcu

La start şi fără Gnohere

În afară de Pintilii, o altă piesă importantă din sezonul trecut care nu va putea juca e Gnohere. Atacantul francez s-a operat, din cauza unei pubalgii, şi va reveni la antrenamente abia după prima săptămână din iulie. Pauza mare îl va scoate din calcule până la jumătatea lunii august, astfel că Dică nu-l va putea utiliza în primele 4-5 etape, dar nici în tururile 2 şi 3 preliminare din Europa League. 

Joi se stabileşte ţintarul

FCSB va afla, săptămâna viitoare, în ce meciuri nu-l va putea folosi pe Pintilii. Mihai va absenta în primele două etape de campionat, iar ţintarul se va face joi, 5 iulie, la sediul LPF. Prima etapă începe în weekend-ul 21-22 iulie. Pintilii va avea drept de joc în cupele europene, acolo unde FCSB va debuta în turul 2 preliminar, în deplasare cu slovenii de la Rudar Velenje, pe 26 iulie. 

 

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează