FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA SLOBOZIA

Unirea Slobozia a ajuns pe loc de play-off, dar Jean Vlădoiu nu e entuziasmat: „Știm că vom coborî”

Jean Vlădoiu
Jean Vlădoiu

Articol de - Publicat luni, 15 septembrie 2025 20:58 / Actualizat luni, 15 septembrie 2025 21:10

Jean Vlădoiu (56 de ani), antrenorul din acte de la Unirea Slobozia, a reacționat după ce echipa pe care o pregătește alături de Andrei Prepeliță (39 de ani) a urcat pe 6 în Superliga, loc de play-off. Ialomițenii au câștigat în etapa 9, în deplasare cu FC Hermannstadt, scor 2-0.

Meciul a fost dominat de către gazde, care au avut nu mai puțin de 22 de șuturi, dintre care 6 cadrate pe poartă. Totuși, Unirea Slobozia a reușit să păstreze poarta intactă și a marcat de două ori, deși a avut doar 3 șuturi pe poartă.

Jean Vlădoiu, după ce Unirea Slobozia a ajuns pe loc de play-off: „Știm că vom coborî de acolo”

Suntem foarte fericiți, a fost o victorie muncită! Băieții au dat totul, ca de fiecare dată. Suntem pe drumul cel bun. Avem o echipă foarte bine organizată, cu băieți senzaționali care muncesc exemplar.

Îl felicit pe Andrei, pe staff și pe jucători. Eu cred că Slobozia este o nucă tare pentru multe echipe de top din Superliga. Am reușit cu FCSB, acum și cu Hermannstadt, dar cu multă muncă. Drumul e lung, mai avem mult de lucru.

Dacă ne-am fi deschis, cu siguranță am fi avut mari probleme. Hermannstadt are jucători valoroși, dacă le dai spațiu, ajung foarte ușor în fața porții. Cu șansă, în fotbal se obțin puncte. Pentru unii pare ireal ce facem.

Noi muncim, nu ne uităm în clasament. Știm că vom coborî de acolo la un moment dat. Obiectivul e să rămânem în Liga 1, dar ca orice cuplu de antrenori ne dorim acea liniște. Știm că vor veni și vremuri grele. Suntem bine, deocamdată.

Vom munci să rămânem în zona de play-off, dar nu cred că suntem pregătiți încă. Surprize au mai fost în unele meciuri, dar drumul e lung și vor veni și momente dificile. Atâta timp cât dăm totul pe teren, apar și rezultatele.

(n.r. despre cartonașul roșu primit de Andrei Prepeliță în finalul partidei) E mai tânăr, trăiește totul la intensitate maximă. Eu n-am voie să mă enervez, dar am și eu trăiri interioare... mă mai înțeapă inima din când în când.

Noi trăim o tensiune continuă pe bancă, e altceva decât în tribună. Încerc să-l temperez, dar e prea devreme pentru el. E mult mai bine angrenat decât mine. Și eu, când aveam 40 de ani, eram mai rău ca el. Ne completăm bine”, a declarat Jean Vlădoiu, la emisiunea „DigiSport Special”.

VIDEO. Deschiderea de scor din FC Hermannstadt - Unirea Slobozia 0-2

Clasamentul din Superliga

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Andrei Ivan a semnat și a fost prezentat oficial: „Gata de luptă”
Stranieri
Andrei Ivan a semnat și a fost prezentat oficial: „Gata de luptă”
Mihai Stoica dinamitează începutul sezonului: „FCSB e favorită la titlu, nu Craiova! Fără discuții” » Ce cred bookmakerii
Superliga
Mihai Stoica dinamitează începutul sezonului: „FCSB e favorită la titlu, nu Craiova! Fără discuții” » Ce cred bookmakerii
100.000 de oameni au „vâslit” la Oslo » Show în fața Palatului Regal la revenirea Norvegiei + Haaland, primit de rege
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
100.000 de oameni au „vâslit” la Oslo » Show în fața Palatului Regal la revenirea Norvegiei + Haaland, primit de rege
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close