Articol de Eduard Apostol, Maria Olteanu - Publicat miercuri, 14 mai 2025 11:09 / Actualizat miercuri, 14 mai 2025 13:46
Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), antrenorul Universității Cluj, se gândește deja la perioada de mercato din vară, pentru a întări lotul echipei pe care o conduce, după un sezon solid, în care a fost obținută în premieră calificarea în play-off-ul Superligii. ♦ Gazeta Sporturilor a aflat care sunt primele „ținte” ale tehnicianului, dar și care sunt jucătorii care vor pleca de la gruparea clujeană în următoarea perioadă.
AICI poate fi citit un interviu în exclusivitate oferit de Neluțu Sabău jurnaliștilor Gazetei Sporturilor, direct de la Cluj-Napoca
Din sursele GSP.ro, patru fotbaliști din Superliga se află pe lista extinsă a clujenilor pentru următorul sezon competițional. De altfel, cel puțin trei jucători vor pleca de la echipă în vară.

Adversarii din Superliga, pe radarul Universității Cluj
Pentru a întări lotul, Sabău își dorește, în primul rând, să aducă un fundaș central și un atacant.
Primul fotbalist aflat pe lista extinsă a celor de la Universitatea Cluj este fundașul central portughez Guilherme (24 de ani). Acesta a semnat cu Politehnica Iași în iulie 2024, venind gratis de la echipa a doua a celor de la Braga.
În actuala ediție, Guilherme a adunat în tricoul moldovenilor 34 de partide în toate competițiile, reușind trei goluri și două pase decisive.
600.000 de euroeste cota de piață a lui Guilherme, potrivit Transfermarkt
Un alt fundaș central aflat pe lista clujenilor este Gjoko Zajkov (30 de ani), internaționalul din Macedonia de Nord al Universității Craiova ajungând la final de contract cu gruparea din Bănie. Oficialii olteni au decis să nu îi mai prelungească înțelegerea, după cum a anunțat Sorin Cârțu, așa că va rămâne liber de contract la finele acestei stagiuni.
De la începutul lui 2023 la Craiova, Zajkov a jucat 19 meciuri în acest sezon pentru olteni, perioadă în care a marcat o singură dată
800.000 de euroeste cota de piață a lui Gjoko Zajkov, potrivit Transfermarkt
U Cluj are pe listă și un fundaș stânga
Pe lângă cei doi jucători din centrul apărării, pe lista „studenților” se află și fundașul stânga al celor de la FC Botoșani, Michael Pavlovic (23 de ani). Slovenul a venit la gruparea moldavă în iulie 2024 și mai are contract până în vara anului viitor.
În actuala ediție de campionat, Pavlovic a adunat 31 de partide în toate competițiile pentru FC Botoșani, reușind un gol și o pasă decisivă.
550.000 de euroeste cota de piață a lui Pavlovic, potrivit Transfermarkt
Un alt jucător aflat pe lista celor de la U Cluj este fundașul central Jonathan Cisse. Ivorianul de 27 de ani este din august 2023 la Oțelul Galați și mai are contract până în această vară, când ar putea prinde transferul la echipa lui Neluțu Sabău. Cei de la Golazo au scris în premieră despre interesul ardelenilor pentru acest fotbalist.
28 de partide a jucat în acest sezon și a reușit un gol.
550.000 de euroeste cota de piață a lui Jonathan Cisse, potrivit Transfermarkt
Musi ar putea ajunge și el la U Cluj
Alexandru Musi (20 de ani) ar putea ajunge și el la Universitatea Cluj în următoarea perioadă de mercato, dar rămâne de văzut care ar fi suma de transfer în schimbul căreia FCSB l-ar ceda pe jucător.
Și Dinamo și-a manifestat recent intenția de a-l transfera pe jucătorul eligibil pentru regula U21 încă două sezoane de acum încolo.
Da, aș fi de acord cu un schimb Musi - Dobre. Să vedem… U Cluj dă 500.000 pentru Musi, Dinamo dă 400.000. De la Rapid nu am ofertă, dar mi-a spus Giovanni (n.r. - Victor Becali) că le-a propus să-l dăm pe 700-800.000 de euro. Știu de la el
- Gigi Becali, la Prima Sport
800.000 de euroeste cota lui Alexandru Musi, potrivit Transfermarkt
La capitolul plecări, se vor despărți în această vară de U Cluj jucătorii Vladislav Blănuță, Bogdan Mitrea și Lucas Masoero, ultimii doi ajunși la final de contract.
Clasamentul din play-off-ul Superligii



