FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA, CAMPIOANĂ

Mitriță le-a scris foștilor colegi după titlul Craiovei: „A venit și ziua asta”

Alexandru Mitriță, în perioada de la Craiova +35   FOTO
Alexandru Mitriță, în perioada de la Craiova

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026 00:10 / Actualizat luni, 18 mai 2026 10:52

Alexandru Mitriță (31 de ani), până în vara lui 2025 la Universitatea Craiova, le-a transmis un mesaj foștilor colegi acum că aceștia s-au încununat campioni ai României. Bănia aștepta de 35 de ani acest titlu.

Alexandru Mitriță a jucat în două rânduri la Universitatea, mai întâi între 2017 și 2019, ulterior între 2023 și 2025. Mitriță a avut reușite individuale extraordinare la Craiova, 66 de goluri și 32 de pase decisive în 141 de meciuri, dar nu a reușit să o ducă pe Craiova spre titlul mult-așteptat.

Campionatul a fost câștigat în cele din urmă în această seară, la aproape un an după ce Mitriță a plecat în China. Olteanul a fost însă pe fază și a transmis un mesaj la scurt timp după ce se încheiase meciul dintre Craiova și U Cluj.

Alexandru Mitriță, mesaj pentru foștii colegi la câștigarea titlului: „Felicitări, bucurați-vă de moment!”

„După ani de așteptare, a venit și ziua asta. Campioni! Titlul ăsta înseamnă muncă, răbdare și dedicare. Felicitări tuturor celor care au contribuit la acest succes! Bucurați-vă de moment, îl meritați pe deplin”, a transmis Mitriță.

Mitriță le-a scris foștilor colegi după titlul Craiovei: „A venit și ziua asta”

El a jucat ultima dată vineri la actuala echipă, Zhejiang Professional, fiind integralist în remiza cu Shanghai Port, 2-2. Mitriță a înscris 10 goluri și a oferit 11 pase decisive în China.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (1)
.Caravela...
.Caravela...  •  18 Mai 2026, 00:18

Mitrita, te iubim !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează